Cupa României: CSS1 Timişoara, „aur”x2 şi locul 2 pe echipe

CSS1 Timişoara a obţinut locul 2 în ierarhia pe echipe a Cupei României rezervate juniorilor, disputată joi şi vineri pe apele lacului Bascov-Budeasa de lângă Piteşti, unde tineri sportivi cu vârste de 17 şi 18 ani vâslind sub culorile secţiei de kaiak-canoe a grupării timişorene au triumfat în două probe. Bănăţenii au mai obţinut un loc doi respectiv trei.

Cele două locuri întâi au fost obţinute în proba de canoe simplu, pe distanţa de 1.000 metri, prin Alexandru Şalău, născut în anul 1994, respectiv în cea de kaiak, K4, tot pe distanţa de 1000 metri, prin Alexandru Vieru, Dragan Pop, Rareş Ilaş şi David Balaj, dintre care primii 3 au vârsta de 18 ani iar ultimul amintit, 17. „Am reuşit nişte succese clare, ne-am luat revanşa după Campionatul Naţional”, a spus Zeno Lache, şef al secţiei de kaiak-canoe în cadrul CSS1 Timişoara, care a condus astfel gruparea de pe Bega la un loc secund în Cupa României, după Liceul Teoretic Traian Lalescu Orşova dar înaintea gazdei CSM Piteşti, a treia pe podiumul echipelor.

Timişorenii au mai obţinut şi un loc secund în proba de K2, kaiak dublu pe 1000 metri, prin Alexandru Vieru şi Dragan Pop, respectiv locul 3 la K4 pe 500 metri, distanţa de concurs în cazul junioarelor, prin Ligia Ioniţă, Adriana Katona, Denisa Lungu şi Loredana Curcan.

După ce joi, în prima zi de întreceri, au avut loc seriile şi semifinalele, clubul timişorean s-a mai aliniat în câteva finale disputate vineri dimineaţă, mai exact la K2, kaiak dublu, prin Adriana Katona şi Denisa Lungu, care au încheiat pe locul 5, urmate fiind pe 6 de colegele de club Ligia Ioniţă şi Marinela Bărbosu, tot un loc 5 înregistrând la K1 şi Loredana Curcan, în vreme ce la K1, kaiak simplu, George Seica, un cadet născut în anul 1997, s-a clasat pe 6, în urma colegului de club Laurenţiu Pop.

Din Argeş, delegaţia timişoreană se deplasează la Snagov, unde va participa sâmbătă la „Memorialul Traian Nădăşan”, care a activat ca antrenor la Olimpia Bucureşti şi a cărui carieră este subiectul unei cărţi a cărei lansare va avea loc cu ocazia acestei competiţii. Ulterior, Alexandru Şalău va rămâne la Snagov, pentru demararea încă de luni a pregătirii centralizate în cadrul lotului naţional de canoe, urmând ca din 1 noiembrie să înceapă antrenamentele cu selecţionata naţională de kaiak şi ceilalţi doi componenţi ai CSS1 Timişoara, Denisa Lungu şi Laurenţiu Pop.

Cupa României, disputată pe echipe, a reunit toate categoriile de juniori cu ocazia concursului de pe Bascov-Budeasa, ce a programat serii de calificare, semifinale şi finale pe distanţe de 200 şi 500 metri, în cazul junioarelor, respectiv 200 şi 1.000 metri pentru băieţi.

Acest articol a fost publicat în Kaiak-canoe și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


doi + 1 =

 


Ultimele articole din categoria Kaiak-canoe: