Dintre juniori, CSŞ1 Timişoara doar după Orşova, şi cu până la 5 sportivi vizaţi la lot

Nu ca o scuză după o a doua zi a Campionatului Naţional de seniori pentru viteză sprint în care locurile finale au intrat puţin mai mult la apă faţă de cele înafara podiumului înregistrate în prima zi, Zeno Lache, şef de catedră a secţiei de kaiak-canoe la CSŞ 1 Timişoara, a explicat că „singura consolare la rezultate care nu sunt de fapt slabe, deşi dacă te-ai uita pe locurile ocupate ai putea spune <ce-i aia un 6, 7 sau 8!?>, este faptul că juniorii noştri au venit în urma seniorilor de valoare sau a juniorilor medaliaţi la întreceri mondiale. Au venit la locul lor, să zicem aşa, doar cei din Orşova depăşindu-ne într-o ierarhie a cluburilor care s-au aliniat la start cu juniori, în vreme ce primele 3 clasate pe echipe, cele două bucureştene şi Agigea, au avut loturi de seniori. În plus, vineri au avut loc finalele la 500 metri, unde realmente e mai greu să pătrunzi la senior, iar vântul puternic din faţă a făcut performanţele noastre individuale mai puţin relevante”. În plus, trebuie relevat că toate echipajele timişorene de juniori au reuşit calificări din serii şi semifinale, înainte de a se clasa pe poziţiile fie şi şase, 7 sau 8 în ierarhiile finale ale probelor de seniori derulate pe lacul argeşean Bascov-Budeasa.

Zi cu vânt şi valuri la debutul "Cupei Timişul Şag"

Zi cu vânt şi valuri la debutul "Cupei Timişul Şag"

„Esenţial a fost pentru cei care mai au doi ani de juniorat la CSŞ1 să acumuleze experienţă, iar pentru cei în anul final, să iasă în evidenţă în condiţiile în care această competiţie s-a constituit şi într-o bază de selecţie. Astăzi s-a discutat şi aprobat de principiu componenţa loturilor naţionale, iar per total Alexandru Şalău şi Denisa Lungu deţin şanse foarte mari de convocare la loturi, Alexandru Vieru, o surpriză pentru noi, fiind deasemenea luat în considerare. 2012 fiind an olimpic, se va alcătui un lot olimpic şi unul naţional, nu doar de seniori sau de tineret, şi s-ar putea ca alţi kaiacişti timişoreni să fie cooptaţi. S-a votat şi Colectivul Tehnic de antrenori, care mai poate opera la componenţa grupelor, şi astfel s-ar putea să mai intre în discuţie unul, poate doi sportivi de la CSŞ 1”, a mai spus profesorul Lache, prezent alături de 2 colegi antrenori în fruntea delegaţiei timişorene de 12 sportivi.

Ca rezultate, la kaiak simplu, locul 8 pentru Alexandru Vieru, 7 pentru Alexandru Şalău în finala de canoe, la K2 Rareş Ilaş şi Dragan Pop încheind pe locul 6, cu David Balaj şi Cosmin Niculiţă ajungând pe locul 8 în aceeaşi finală pe 500 metri.

Acest articol a fost publicat în Kaiak-canoe și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− trei = 2

 


Ultimele articole din categoria Kaiak-canoe: