Octavian Ispas: „Am făcut istorie cu echipa olimpică a Japoniei la multe Campionate Mondiale şi două Jocuri Olimpice. Acum îmi doresc să readuc strălucirea acestui sport la Timişoara”

Astăzi împlineşte 39 de ani, regăsindu-se la capătul unei prime toamne petrecute din nou pe malurile Begăi, de unde lansa în trecut medaliaţi la nivel naţional, după cei 7 ani ca antrenor şi coordonator al Lotului Olimpic al Japoniei de Kaiac-Canoe, ani cărora le-a pus punct în urma Jocurilor Olimpice de vară Londra 2012. În continuare, un medalion aniversar cu Octavian Ispas, cel care a relansat în Timişoara un foarte necesar club de seniori în kaiak-canoe, CS Water Performance, urmînd ca în foarte scurt timp să revenim cu un amplu interviu în exclusivitate cu tînărul antrenor şi sportivii săi, unul şi unul ca performanţe cu medalii cel puţin la nivel naţional, dar şi balcanic şi european…

Octavian Ispas, primul din stînga, laolaltă cu componenţii flotilei de kaiak-canoe a Japoniei, al cărei antrenor şi coordonator a fost, din 2005 în 2012. Ispas, care în 15 decembrie împlineşte 39 de ani, a revenit pe malul Begăi, atît la juniorii lui CSŞ1 cît şi la clubul de seniori pe care l-a înfiinţat, CS Water Performance

„Am făcut istorie cu echipa olimpică a Japoniei la multe Campionate Mondiale şi două Jocuri Olimpice. Acum îmi doresc să readuc strălucirea acestui sport la Timişoara”, este crezul lui Octavian Ispas, care şi-a conturat un impresionant C.V. deja pînă la aniversarea a 39 de primăveri, şi care, după experienţa niponă, ca parte a unei vaste experienţe internaţionale acumulate în ultimul deceniu, a decis să repornească spre aceleaşi ţinte cu reflexii aurite la nivel mondial şi olimpic, însă de pe Bega Timişoarei.

Fost antrenor al lotului naţional al României la juniori, între 1998 şi 2001, Ispas, tatăl a 2 copii de 10 respectiv 8 ani, s-a reintegrat din acest sezon în cadrul secţiei de kaiak-canoe a Clubului Sportiv Şcolar numărul 1 Timişoara, în paralel cu reactivarea CS Water Performance, lansată la apă în 2009, după ce mai activa şi în intervalul 1993-2003 ca antrenor al grupării juvenile CSŞ 1 Timişoara, cu care cucerea multiple medalii la Campionatul Naţional de juniori şi seniori, promovînd totodată peste 15 sportivi la loturile naţionale respective.

Firul carierei s-a desfăşurat mai apoi peste hotare, între 2003 şi 2005 ca metodist al Comitetului Olimpic Mexican şi al Comisiei Naţionale a Sportului din Mexic, iar din 2005 pînă lunile trecute ca antrenor şi coordonator al lotului olimpic al Japoniei de Kaiac-Canoe.

Palmaresul lui Octavian Ispas este pe măsură, Japonia obţinînd în răstimpul cu timişoreanul la timonă o primă medalie în probele olimpice la Campionatul Mondial în cei 60 de ani de existenţă a federatiei nipone. Mai mult, pentru Ţara Soarelui Răsare au apărut şi primele medalii de aur la Jocurile Asiatice din istoria disciplinei kaiak-canoe în insulele nipone, ca participant la această competiţie, respectiv prima medalie de aur la Cupa Mondială, în proba olimpică de la Poznan, în Polonia, în 2010.

Totalul rezultat este de fapt de peste 20 de medalii la Cupa Mondială, între anii 2005 şi 2012. Ispas i-a mai condus pe niponi şi la participările în finale şi clasarea între primii 8 sportivi în diferite probe la Campionatul Mondial din 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010 şi 2011.

Iar japonezii au vîslit chiar foarte aproape de medaliile olimpice, obţînînd locul V în proba de kaiac 2 şi locul VI cu kaiacul 4 feminin la J.O. de vară Beijing 2008, ceea ce constituie cel mai bun rezultat din istoria Japoniei la proba olimpică de kaiac-canoe. Reuşitele antrenorului coordonator nu s-au oprit însă la momentul competiţiei din China, flotila niponă obţinînd calificarea după 28 de ani în proba masculină de kaiac şi după 24 de ani la canoe, cu ocazia Jocurilor Olimpice de vară Londra 2012. Unde niponii s-au clasat pe locul VIII în proba de canoe simplu pe 200 de metri, cel mai bun rezultat din istoria Japoniei în acest caz.

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Exclusiv, Kaiak-canoe și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

3 răspunsuri la Octavian Ispas: „Am făcut istorie cu echipa olimpică a Japoniei la multe Campionate Mondiale şi două Jocuri Olimpice. Acum îmi doresc să readuc strălucirea acestui sport la Timişoara”

  1. Mult succes mai departe.

    Tele

  2. doru bardas spune:

    „LA MULTI ANI”!
    stimate coleg iti doresc multa sanatate si numai bucurii,sunt crescut in tm,am facut cariera in kaiac,acum sunt tanar pensionar,daca ai nevoie de sfat sunt aici,dar sunt sanse mici sa ajungi la federatie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt + 2 =

 


Ultimele articole din categoria Exclusiv: