Sportiv numărul 1 al județului Timiș în 2015, Cosmin Vieru, cu gândul la 2016: ”Mondialele și Europenele, să le câștig cu colegul meu”

Cosmin Vieru şi Ioan Povăliceanu, juniori crescuţi cu succes pe apele Begăi, urcau în luna septembrie pe podiumul scenei continentale, devenind vicecampioni europeni de juniori sub „tricolorul” României, pentru a cărei flotilă au cucerit şi locul 3, tot în cadrul ECA Canoe Sprint Junior & U23 European Championships 2015, în probele de kaiac dublu pe 500 respectiv 1.000 de metri. În prealabil, la finele lunii iulie, multiplii medaliați la nivel național pentru CSȘ 1 Timișoara reușeau o excelentă cursă și clasare pe locul 4 în finala A a probei de kaiac dublu pe 1.000 de metri, în cadrul Campionatului Mondial de juniori și sub 23 din Portugalia, la Montemor-O-Velho. Iar aceste reușite internaționale le-au atras clasarea pe locul I în ierarhia celor mai buni sportivi ai Timișului în ramurile olimpice pe 2015, al cărui bilanț Vieru l-a radiografiat pe scurt, și cu bătaie spre viitor…

1899153_10208627036899935_1953988677_n

 

Juniorii Cosmin Vieru și Ioan Povăliceanu, de la CSȘ1 și CS Water Performance Timișoara, alcătuind un performant echipaj de kaiac în cadrul secției de kaiac-canoe de la Clubul Sportiv Școlar 1, de unde au fost preluați și la seniorii grupării concitadine, sunt marii câștigători ai distincțiilor județene pe 2015 în ierarhia individuală din ramurile olimpice. Iar pe lângă bunele clasări la nivel internațional, în Peninsula Iberică și în întrecerea continentală de la Bascov, juniorii timișoreni în vârstă de 17 ani sunt și multipli medaliați la nivel național, începând printre altele sezonul prin a câștiga finala A în proba de kaiac dublu pe 1.000 de metri din cadrul Campionatului Național de Primăvară pentru juniori 1, disputat la început de mai tot pe apele lacului argeșean Bascov-Budeasa.

Cosmin Vieru a admis că ”a fost un an foarte bun pentru mine și colegul meu, dar și pentru antrenorii noștri. A fost însă și foarte greu, cu o vară foarte, foarte grea, dar sperăm la mai bine pe viitor, să prindem Jocurile Olimpice de vară din 2020, de la Tokyo”.

Cosmin i-a călcat pe urme fratelui său mai mare: ”Fratele meu a fost tot kaiacist și a fost și el la Campionatele Mondiale, Europene, și mi-a plăcut și mie sportul, așa că am venit și eu la kaiac-canoe la vârsta de 13 ani”.

IMG_0980

 

 

”La Campionatul Mondial a fost o plăcere să mergem, acolo, în Portugalia. A fost foarte greu să luăm și acest loc 4, ne-a trebuit o tactică foarte bună și a fost foarte greu să ajungem pe această poziție. Chiar și pentru locul 4!”, a explicat Cosmin Vieru.

Cât despre Campionatul European juvenil, ”și la Bascov a fost destul de greu dar am pornit cu dreptul, am câștigat finala de K2 pe 1.000 de metri, și a fost mai bine la nivel psihic. Și la 500 de metri am pornit tot așa, cu dreptul, ne-au bătut cu foarte puțin, am venit pe 2 în serii. Am continuat tot așa, cu dreptul, și a fost bine până la urmă…”

Cu gândul la ediția Jocurilor Olimpice de vară de peste 5 ani, Vieru plănuiește însă un alt bun pas înainte în 2016: ”Mondialele și europenele, să le câștig cu colegul meu!” Vieru – Povăliceanu, vâslind spre alte medalii.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Kaiak-canoe, Sport juvenil și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Kaiak-canoe: