CS Heracle Timișoara, cinci medalii de aur la lupte greco-romane cadeți, juniori și U23

Cinci titluri de campioni naţionali au cucerit în weekend luptătorii de stil greco-roman de la CS Heracle Timișoara, dintre care patru în cadrul Campionatului Naţional de juniori şi U23 al Republicii Moldova, desfăşurat vineri şi sâmbătă la Chişinău, iar cel de-al cincilea la Constanţa, unde s-a derulat cea mai puternică întrecere a cadeţilor din România.

Încadrat la categoria 60 de kilograme, Iulian Lungu a obţinut medalia de aur între cadeți la malul Mării Negre, după ce a învins în finala disputată ieri, cu scorul de 3-2, un sportiv din Bacău. În competiţia de pe litoral a luptat şi colegul său Cristian Muraru (categ. 48 kg), care nu a urcat însă pe podium.

La Chișinău, CS Heracle i-a avut pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere pe Vitalie Eriomenco (categ. 60 kg), Alexei Hahlovschi (categ. 67 kg), Alexandrin Guţu (categ. 77 kg) şi Vlad Guţu (categ. 82 kg).

A participat şi Sergiu Sarmanov, clasat pe locul al cincilea la categoria 63 de kilograme.

Pentru luptătorii care se antrenează în comuna Ghiroda urmează participarea la o competiţie de cadeţi programată în data de 11 decembrie la Zagreb.

La ediţia de anul trecut, sportivii antrenaţi de Roman Zgardan şi Veaceslav Brumă au obţinut şapte medalii (două de aur, trei de argint şi două de bronz).

 

 

 

 
 
 
 

Acest articol a fost publicat în Lupte greco-romane, Sport juvenil și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase × = 24

 


Ultimele articole din categoria Lupte greco-romane: