Ivan Guidea, bronz european și sfert finalist la Rio cu 10 kilograme date jos. Locul 1 la Gala Sportului 2016: ”Am fost atras de Lugoj, înfrățit cu orașul meu din Republica Moldova”

Ivan Guidea a fost reprezentantul sexului tare în trioul performerilor de pe locul I în topul olimpic al celor mai buni sportivi timișeni în anul 2016, umăr la umăr cu atleta Adelina Pastor și proaspăta campioană mondială de dublu fete la juniori în tenis de masă Adina Diaconu. Dublu campion național de seniori, medaliat cu bronz la Campionatul European tot în acest an și sfert finalist la ediția din august a Jocurilor Olimpice de vară din Brazilia, luptătorul care în 12 mai va împlini 29 de ani a fost premiat în festivitatea Galei Sportului 2016 de la CJT, ocazie cu care a subliniat și legătura dintre localitatea sa natală, Nisporeni, și municipiul de pe Timiș…

Ivan Guidea

Ivan Guidea

 

 

Mignonul performer din lupte libere măsurând 1,68 metri înălțime a izbutit în acest an clasarea pe locul trei în cadrul categoriei 61 de kilograme la Campionatul European de la Riga, plusând prin a obține biletul pentru Brazilia de pe primul loc al categoriei 57 de kilograme a turneului olimpic de calificare, ceea ce i-a oferit prilejul alinierii în premieră la start la Jocurile Olimpice de vară, unde a pătruns până în faza sferturilor de finală. ”Jocurile Olimpice au fost cu multe emoţii pentru mine, pentru că am participat pentru prima oară și eram un pic stresat din cauză că nu este uşor să slăbeşti zece kilograme. Am făcut un pic slăbire… Este o experienţă foarte bună pentru viitor şi voi şti unde sunt minusurile care trebuie să le repar. Sper să reuşesc ce îmi doresc şi să fac mai mult”, a explicat Guidea la ”Gala Sportului”.

De loc din Republica Moldova, mai exact din Nisporeni, o localitate din zona central-vestică, reședință de raion, Ivan Guidea debuta pe salteaua luptelor libere sub steag moldovean prin a câștiga medaliile de bronz la Campionatul European de cadeți, atât în 2004 cât și în 2005, în cadrul categoriei de greutate 42 respectiv 50 de kilograme. Sub steag românesc a început să-și adjudece medalii din anul 2013 iar în 2015 a participat și la Jocurile Europene, fiind eliminat în recalificările pentru finala de bronz, în paralel cu triumfuri la nivel individual dar și de club în întrecerile autohtone, devenind multiplu medaliat cu aur în Superliga masculină de seniori pe echipe, cu CSM Lugoj, care a dat și antrenorul anului în sportul timișean, pe maestrul Emil Vanea, la egalitate pe locul I cu Ioan Damaschin, din atletism.

Profesorul Vanea și Ivan Guidea, în dreapta între principalii premiați

Profesorul Vanea și Ivan Guidea, în dreapta între principalii premiați

 

Sportul de pe malurile Timișului a avut așadar încă un exponent la Jocurile Olimpice de vară, Ivan făcând parte din efectivul Federației Române de Lupte în delegația României, selecționer național al ”tricolorilor” fiind medaliatul european și mondial Anatolie Guidea, fratele său mai mare.

Ivan Guidea a remarcat la ”Gala Sportului” 2016 de la Timișoara că ”e plăcut, sigur că este o plăcere, este un an reuşit pentru mine, pentru toţi! Vreau să-i felicit şi pe colegii mei, căci şi ei sunt în topul sportivilor, iar în următorii ani să fie cât mai multe succese la Jocurile Olimpice şi să ne întoarcem cu medalii. Am muncit mult ca să îndeplinesc acest obiectiv, însă nu am reuşit să fiu acolo între primii trei. Pe viitor mă voi concentra la maxim şi voi da tot ce pot ca să reuşesc să fiu în primii trei la Jocurile Olimpice şi la Campionatul Mondial. Asta este dorinţa mea!”

Despre originile sale, Guidea a explicat că ”sunt născut în Republica Moldova, sunt naturalizat aici, în România, dar nu este nici o diferenţă, suntem acelaşi popor, avem aceleaşi tradiţii, și numai accentul este diferit. Însă mă mândresc că sunt român, mă mândresc că pot să arăt reuşitele în sport. Sportul uneşte şi crează o prietenie între toate ţările. Voi da totul din mine ca să reprezint România cu succes în afara graniţelor! Nu ştiu dacă vom fi sub acelaşi steag, dar – repet! – voi da totul ca să aduc rezultate frumoase, pentru ca să reprezint ţara şi oraşul unde locuiesc. Anul acesta nu am reuşit chiar ceea ce mi-am dorit, am luat bătaie, dar la lupte o greşeală mică te costă dacă o faci, și aşa mi s-a întâmplat mie, însă din greşeli poţi învăţa şi nu mai doresc să se repete”.

Ivan Guidea a mai explicat în continuare și că ”am fost atras de Timişoara şi Lugoj, oraş înfrăţit cu oraşul meu din Republica Moldova. Am ajuns la un campionat de juniori unde am făcut cunoştinţă cu antrenori, cu preşedintele clubului, şi am decis să rămân la acest club. Eu am luptat pentru echipă şi am reuşit să primesc cetăţenia română”. În fine, de bine și ”despre problemele financiare, căci în privinţa mea nu s-a pus problema. Eu am fost concentrat pe partea mea, sportivă, și nu am reuşit să intru amănunţit în problemele financiare ale clubului, de fapt nu m-au interesat aceste aspecte, căci nu este treaba mea…”

 

 

Acest articol a fost publicat în Lupte și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Lupte: