Juniori ai CSȘ1 Timișoara calificați la finalele naționale. Arbitri timișeni la Campionatul European de la București

Toți luptătorii aliniați de Clubul Sportiv Școlar numărul 1 Timișoara sub Turnul Chindiei în turneul de calificare juvenil de la finele lunii martie și-au asigurat revenirea la Târgoviște pentru finalele ediției 2019 a Campionatului Național de juniori, pe plan internațional fiind pregătite saltelele pentru Campionatul European de lupte libere, feminin și greco-romane, ce va avea loc săptămâna viitoare la București. Din păcate, stadiul recuperării accidentării la genunchi o împiedică pe Simona Pricob să reprezinte România la competiția continentală din capitală, luptele timișene având în schimb exponenți la nivelul arbitrajului.   

 

CSȘ1 Timișoara și-a asigurat prezența la startul finalelor naționale de juniori de peste două luni cu toți luptătorii aliniați tot la Târgoviște în turneul juvenil de calificare de la finele săptămânii trecute, unii dintre ei concurând chiar sub vârsta categoriei iar toți având dreptul de a continua la aceeași grupă a juniorilor și în sezonul viitorul.

Astfel, în vârstă de 17 ani, Romina Minea s-a calificat pentru finale de pe locul 2 la categoria 68 de  kilograme, iar Dorin Dumitru, în vârstă de 19 ani, de pe poziția a 3-a la 74 de kilograme. Un alt luptător în vârstă de 17 ani, Mario Lătăianu, s-a calificat de pe locul 5 la categoria 65 de kilograme, iar Flavius Andrei (18 ani), de pe locul 7 la 79 de kilograme. Pozițiile ocupate au însă un caracter mai mult orientativ, scopul principal al competiției ținând de accederea la finale.

Până la revenirea în Dâmbovița, programată peste două luni, mai întâi finalele Campionatului Național Școlar de lupte libere, anunțate pentru 22-23 aprilie la Sfântu Gheorghe.

Mai întâi și mai înainte, ediția din acest an a Campionatului European de seniori la lupte libere, feminin și greco-romane, ce va avea loc la București pe durata săptămânii viitoare, competiție continentală de vârf la care nu se va alinia și Simona Pricob, în recuperare după o intervenție chirurgicală la ligamentele genunchiului, necesară în urma unei accidentări suferite în pregătirile lotului tricolor.

Speranțele se leagă în schimb de participarea luptătoarei de la CSM Timișoara la ediția din acest an a Campionatului Mondial de lupte libere, feminin și greco-romane, programată în toamnă în spațiul ex-sovietic, drept criteriu de calificare pentru ediția de anul viitor a Jocurilor Olimpice de vară din Japonia. Pricob, care în luna decembrie va împlini 23 de ani și concurează în limitele categoriei 53 de kilograme, ar fi făcut parte în mod normal din selecționata României pentru întrecerea pe care București o găzduiește săptămâna viitoare, și unde luptele timișene vor fi reprezentate în schimb de arbitrii Marius Olaru, la categoria I E, și Adrian Olteanu, la categoria I.

Acest articol a fost publicat în Lupte și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− trei = 4

 


Ultimele articole din categoria Lupte: