Luptele timișene, fructuoase sub Feleac: medalii la finala Campionatului Național individual de seniori

Tânăra Simona Pricob a confirmat așteptările în acest weekend, câștigând la rând înainte de limită disputele avute în cadrul categoriei 53 de kilograme și cucerind pentru CSM Timișoara titlul național individual între seniori, în ciuda celor doar 21 de ani ai săi. Dar nu doar Pricob revine în Banat cu medalia la gât de la întrecerile desfășurate pe parcursul a 3 zile în Sala ”Horia Demian” din Cluj…

Pricob, antrenată la CSM Timișoara de profesorul Petre Brândușan, a învins-o în finală pe Nicoleta Popa, de la CSM Mangalia, după ce dispunea de două componente ale aceleiași grupări bucureștene, Andreea Donu și Suzana Șeicariu, ambele de la CSA Steaua, dar și de băcăuanca Pal.

Triumful Simonei Pricob a concurat și la buna clasare a grupării CSM Timișoara în ierarhia pe cluburi a formațiilor prezente, locul 4 la feminin, care ar fi putut fi chiar trei, Laura Gavriluc, o luptătoare din generația 1993, pierzând însă de puțin medalia de aur a categoriei 60 de kilograme, în fața Ancăi Petrea, de la CSM Sfântu Gheorghe, care a depășit-o la un punct diferență, după un ultim act foarte echilibrat. Gruparea de pe Bega a aliniat la Cluj câte 3 fete respectiv 3 băieți în întrecerea individuală de lupte libere.

Nu doar CSM Timișoara a avut dintre cluburile timișene reprezentanți care au urcat pe prima treaptă a podiumului, o medalie de aur obținând și Ioan Guidea pentru CSM Lugoj, la categoria 57kg. Iar cei de pe malurile Timișului au mai urcat și pe treapta a treia a podiumului, de exemplu prin Cristian Țepeneag, la categoria 125 kilograme, și Nicolae Cojocaru (70kg).

Tot pe locul 3 a urcat, pentru CSM Timișoara, Marin Filip, care a cedat în semifinală lui Andrei Ducov (CSA Steaua), învins apoi în finala categoriei 57 kilograme de lugojeanul Guidea.

Lugojenii s-au impus și prin Robert Pap, în cadrul categoriei 97 de kilograme, la lupte greco-romane, întrecere în care tânărul Alexandru Ionuț Anechitei, de la CSȘ1 și CS Heracle Timișoara, s-a clasat pe locul 3, la 74 kilograme. De la ”Heracle”, o apariție nouă pe saltele luptelor, Lucian Nicorici, unul dintre cei 4 sportivi aliniați la start, a pierdut finala mică a categoriei 94 de kilograme, ocupând locul 5. ”Anul acesta echipa noastră de seniori s-a înscris în campionatul pe echipe, la sfârșitul căruia ne dorim o medalie, ținând cont că avem o componență foarte tânără, o echipă formată în mare parte din juniori”, a explicat Sebastian Gavrilă, antrenor al clubului, unde conlucrează cu Both Carol.

Luptele timișene au fost reprezentate sub Feleac și de sportivi de la CSȘ Jimbolia, Tabita Dobre, soră a Esterei, încheind a cincea la 48kg, iar bănățenii au obținut și alte medalii, inclusiv de aur, prin luptătorii reșițeni.

Clujul a găzduit sâmbătă finalele la 5 categorii iar astăzi la alte trei, la întâlnirile de ieri prezența spectatorilor fiind ceva mai numeroasă. Au participat peste 250 de sportivi de la toate grupările de profil din țară, peste 50 la număr. ”Le mulțumim celor de la Consiliul Județean Timiș și Consiliul Local Timișoara că ne sprijină în desfășurarea activității!”, a ținut să precizeze antrenorul Brândușan.

 

Acest articol a fost publicat în Lupte, Lupte greco-romane și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 × = cinci

 


Ultimele articole din categoria Lupte: