A V-a ediție a concursului de orientare „Cupa Antim”, ținut de Școala Gimnazială “Sf. Antim Ivireanul” la Pădurea Verde sâmbătă 12 mai de la 9. VIDEO

Orientarea este o disciplină sportivă care constă în parcurgerea contratimp a unui traseu în prealabil stabilit, marcat pe harta adaptată vârstei, ce se concretizează în găsirea punctelor de control materializate în teren prin balize, iar beneficiile acestui sport țin de formarea unor deprinderi de orientare în mediul înconjurător, solicitând logica, atenția, intuiția, capacitatea copiilor de a lua decizii rapide, încrederea și voința. Sâmbătă 12 mai, începând cu ora 9, la Pădurea Verde va avea loc a V-a ediție a concursului de orientare „Cupa Antim”, organizat de Școala Gimnazială “Sf. Antim Ivireanul” în parteneriat cu CS Sport pentru timișoreni, Facultatea de Educație Fizică și Sport-Universitatea de Vest Timișoara, la care vor participa în jur de 70 de copii cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani și părinții lor.

Premiile sunt asigurate de CS „Sport pentru timișoreni” și Școala Gimnazială “Sfântul Antim Ivireanul”.

Din această primăvară au demarat activitățile de orientare și pentru copiii de grădiniță, respectiv pentru familiile doritoare să desfășoare activități sportive în natură. Mai multe detalii pe facebook: ”Orientare 360 grade”.

Imagini video de la evenimentul anterior puteți vizualiza aici: https://www.youtube.com/watch?v=IKinU35OPuM.

Partenerii evenimentului sunt: ISJ Timiș, Facultatea de Educație Fizică și Sport-Universitatea de Vest Timișoara, Școala Gimnazială Nr. 16 „Take Ionescu”, Școala Gimnazială Nr. 7 „Sfânta Maria”, Liceul Teoretic “Sfinții Kiril și Metodii” Dudeștii Vechi, Școala Gimnazială Racovița, Liceul Teoretic Recaș și Școala Gimnazială Nițchidorf.

*Imaginile atașate sunt de la edițiile anterioare.

 

Acest articol a fost publicat în Orientare turistică și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 − trei =

 


Ultimele articole din categoria Orientare turistică: