Prima revistă online de padel din România, Teren Padel, lansată

Teren Padel a lansat sub același nume prima revistă online de padel din România, ediția inaugurală, pe luna în curs, propunând printre altele în cele 10 pagini ale publicației o rubrică de concurs și consemnări despre padelul din România respectiv la nivel internațional. Iată linkul către revistă: https://view.publitas.com/teren-padel/revista-teren-padel-octombrie-2017-editia-1/page/1

Concursul este cu tematică fotografică, ”Imaginea lunii în padel”, iar prefața revistei punctează atât caracteristicile definitorii ale acestei ramuri sportive, reliefată ca fiind distractivă, captivantă și socială, cât și realizările sale ca pași înainte întru popularizarea acestei discipline în România. Astfel, în septembrie 2016 patru jucători români stabileau un record mondial pentru cel mai lung maraton de padel, iar în luna mai a acestui an se desfășura prima cupă inter-universitară, septembrie aducând recent cel mai mare număr de echipe într-un turneu de padel organizat în țara noastră.

Numeric, padelul s-a extins în România la nivelul a 13 terenuri, 10 campionate, peste 200 de echipe și peste 12 turnee, în 3 orașe, și anume București, Cluj și Timișoara.

Revista online mai punctează din viziunea inițiatorilor popularizării acestui sport în România prin a semnala că ”misiunea este de a instala terenuri de padel în întreaga țară. Ne bucurăm să anunțăm lansarea mărcii proprii de terenuri, TerenPadel, fabricate în Spania conform normelor Federației Internaționale de Padel”.

Într-o altă pagină se amintește și despre Play Padel, www.playpadel.ro, prima platformă pentru jucătorii de padel din România, incluzând un magazin cu echipament de padel și clasamentul jucătorilor din țara noastră, cu profilele lor.

O pagină este dedicată spuselor lui Jose Miguel Viñals, directorul Teren Padel, care subliniază că ”după fotbal, padel este sportul cel mai practicat în Spania. Toate lumea poate juca Padel!”

Din arena internațională, este reliefată expansiunea circuitului World Padel Tour și prefațată competiția Granada Open 2017, ce se va desfășura săptămâna aceasta.

Nu lipsesc datele de contact, și anume adresa e-mail info@terenpadel.ro respectiv numerele de telefon 0040 / 256 441 114 și 0040 / 729 048 427.

Totul cu îndemnul de a accesa linkul https://view.publitas.com/teren-padel/revista-teren-padel-octombrie-2017-editia-1/page/1

 

Acest articol a fost publicat în Padel și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× doi = 12

 


Ultimele articole din categoria Padel: