CSȘ1 Timișoara, 7 medalii, 3 titluri de campioni la ”Naționalele” de biatlon și pentatlon modern

Ediția din acest an a Campionatelor Naționale de biatlon și triatlon modern a adus la start un număr mare de sportivi, 100 provenind de la 12 grupări din România, cea timișoreană de la Clubul Sportiv Școlar numărul 1 aliniindu-se la startul întrecerii sub egida Federației Române de Natație și Pentatlon Modern cu 14 sportivi sub îndrumarea lui Toth Ildiko și Ion Bădescu.

CSȘ1 Timișoara s-a întors cu o bogată zestre de medalii din capitală, școlarii de pe malurile Begăi obținând nu mai puțin de 7 medalii, dintre care 3 de aur, cu titluri de campioni ai țării în palmares, respectiv câte două de medalii argint și bronz.

Pe parcursul celor două probe din biatlonul modern, de înot și cros, respectiv în cele 3 probe la triatlon modern – și anume de înot, tir și cros, întrecerile au fost foarte disputate iar diferențele intre concurenți în ceea ce privește punctajul acumulat la finalul probelor, foarte mici.

Dar iată datele clasărilor pe podium ale biatloniștilor și triatloniștilor timișoreni de la CSȘ1, în frunte cu cei 3 proaspeți campioni ai țării, Sebastian Lupuț, autor a 921 de puncte adjudecate la biatlon în cadrul categoriei de vârstă 11-12 ani, Diana Achim, prima cu 905 puncte la biatlonul fetelor tot în categoria 11-12 ani, respectiv Alexia Ioniță, cu 842 puncte cucerite la triatlon modern, la categoria de vârstă 15-16 ani.

Alexia Ioniță a devenit și vicecampioană a României, a doua și medaliată cu argint, cu 863 de puncte adjudecate la biatlon, în cadrul categoriei de vârstă 13-14 ani. Tot pe poziția secundă s-a clasat și Daria Humă, cu 826 de puncte din concursul de triatlon modern al fetelor de 15-16 ani, cu cele 842 de puncte câștigate la biatlonul categoriei 13-14 ani adăugându-și în palmares și o medalie de bronz.

Și Carina Trușcă a urcat pe podium pentru juniorii bănățeni, cu 819 puncte adjudecate la triatlon modern în cadrul categoriei de vârstă 15-16 ani.

Fotografii cu medaliații…

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Pentatlon, Sport juvenil și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× unu = 3

 


Ultimele articole din categoria Pentatlon: