Sorin Cazacu (CS Caza Powerlifting): „A fost cel mai bun an de până acum, de când am înființat acest club”

Sorin Cazacu s-a numărat printre laureații Galei Sportului Timișorean, organizată la Filarmonică. Multiplul campion la powerlifting a urcat pe scenă alături de fiul său Alexandru, care a adus prima medalie mondială la nivel de juniori. Sorin Cazacu s-a arătat mulțumit de realizările sportivilor de la clubul său.

Conform lui Sorin Cazacu, clubul pe care l-a înființat, CS Caza Powerlifting a câștigat 108 medalii în anul 2014, dintre care 81 de aur. La nivel internațional, concurenții de la Caza Powerlifting au obținut 8 medalii: 4 de aur la Campionatele Europene și Mondiale de masă, două de argint și una de bronz. „A fost cel mai bun an de până acum, de când am înființat acest club. Cireașa de pe tort a venit prin fiul meu cu acea medalie de bronz cucerită la Campionatul Mondial de juniori. Este singura medalie mondială pentru România la masculin, singura cucerită la juniori”, a declarat Sorin Cazacu la finalul Galei.

Campionul de la powerlifting crede că anul 2014 a fost cel mai bun al clubului său. „A fost cel mai bun an de departe. Se pare că de la an la an clubul nostru se dezvoltă tot mai tare și medaliile vin în număr tot mai mare. Sper ca anul 2015 să fie la fel de bun dacă nu mai bun. Eu, în principal, ca antrenor tind de la an la an să fac performanță mai mare și mai mare și tot așa. Sportivii mei devin tot mai buni de la an la an. Participă la tot mai multe competiții și bineînțeles că și medaliile sunt mai multe. Sunt sportivi care anii trecuți n-au fost la competiții internaționale. Anul ăsta au mers, anul viitor poate mai merg mai mulți sportivi și atunci medaliile sunt mai multe”, a mai spus Cazacu.

Sorin Cazacu a câștigat trei medalii la Campionatul Mondial masters, dintre care două de aur, la fel și la cel european. „Am reușit să redevin campion european a doua oară la rând și să cuceresc la Campionatul Mondial din Cehia două medalii de aur și una de argint, am reușit să repet istoria de anul trecut”. În ceea ce privește așteptările pentru anul următor, Cazacu spune că „aș vrea să repet istoria acestor doi ani, dacă se poate. Dacă nu, măcar să mai pot urca o dată pe podiumul mondial. Anul viitor, Campionatul Mondial va fi în Denver în America și sper să cânte din nou imnul național al României cum mi-a cântat anul trecut”, a concluzionat Cazacu.

Acest articol a fost publicat în Powerlifting și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua − = 4

 


Ultimele articole din categoria Powerlifting: