Calafeteanu: „A fost un mic moment zero când am ieşit de la vestiare la pauză, am vrut să schimbăm tricourile, nu ne-au lăsat…”

Valentin Calafeteanu, nouarul internaţional care a marcat în finală tot atâtea puncte, 14, câte au reuşit la un loc campionii din Baia Mare, s-a arătat extrem de bucuros deja din clipele fluierului final, îngenunchind în faţa tribunei cu fanii Timişoarei, iar apoi la primirea trofeului Cupei României, pentru un 19-14 al bănăţenilor, pe Cluj Arena, în dauna „Zimbrilor”. Satisfacţia a decantat-o şi în cele spuse…

Valentin Calafeteanu: marcatorul finalei! Şi... viitorul

 

Deşi rănit pe frunte, cu un hematom în zona superioară şi o exfoliere de piele între sprâncene, Valentin Calafeteanu a surâs frumos, triumfător, savurând o reuşită smulsă cu greu, dar binemeritat.

„Cred că s-au întâlnit cele mai bune cluburi din campionat, felicit Baia Mare pentru jocul din acest ultim act, dar consider că am fost mai buni ca ei, în altele au fost ei mai buni. A fost un an foarte, foarte greu pentru noi, şi suntem foarte, foarte mulţumiţi pentru acest triumf!”

„Cala” a fost precis, cu 3 lovituri de pedeapsă în prima parte şi cu încă una spre final, plus cu transformarea eseului egalizator, de după mijlocul părţii secunde, când reprelua conducerea pentru RCM UVT Timişoara: 14 puncte din bocancul său, fără greş.

„Astea sunt mici şicane, dar noi n-am fost campioni în acest an, am câştigat în schimb Cupa şi suntem foarte, foarte mulţumiţi, a însemnat totul pentru noi, şi îi felicit pe băieţi pentru modul cum s-au exprimat pe teren! Ca orice finală, indiferent ce echipe se întâlnesc pe teren, fiecare încearcă să dea totul, în rest n-am ce spune, mulţumesc celor care au făcut posibil ca finala să se dispute aici, e o plăcere să joci pe Cluj Arena, condiţiile ce au fost pentru noi au fost şi pentru ei… A fost un mic moment zero când am ieşit de la vestiare la pauză, noi am vrut să schimbăm tricourile, nu ne-au lăsat dar ne-am încălzit repede şi am terminat repede meciul! Sunt mulţumit că am încheiat cu acest trofeu, ne-am implicat toţi, foşti jucători şi actuali jucători, foşti antrenori, actuali antrenori, şi suntem mulţumiţi să plecăm în vacanţă cu un trofeu!”, a mai spus Calafeteanu.

„Au fost multe momente încinse, puteau câştiga şi ei, puteam şi noi, azi am meritat din mai multe puncte de vedere, ar trebui să intru prea mult în detalii şi n-ar fi cazul…”, încheind prin a explica: „Nu vreau să vorbesc ce ve fi în Anul Nou la Timişoara, suntem foarte, foarte mulţumiţi că plecăm în vacanţă cu un trofeu!!”

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sapte − = 6

 


Alte articole legate de acest subiect: