Căpățână, titularizat în premieră în 2017 în REC. Fercu, Lemnaru și Umaga își păstrează locurile

Marian Eugen Căpățână revine în XV-le ”Stejarilor” cu ocazia deplasării României în penultima rundă din 2017 în Rugby Europe Championship, programată sâmbătă în Belgia, devenind al optulea jucător al campioanei naționale Timișoara Saracens titularizat în această serie de patru apariții oficiale ale reprezentativei de seniori din iarna în curs.

Tot de la gruparea din Ronaț, Jack Umaga și fundașul Fercu își vor menține pozițiile și la Bruxelles, pentru a patra apariție din actuala campanie, Mădălin Vlad Lemnaru, un alt rugbist al deținătorilor titlului, fiind anunțat la a doua evoluție succesivă.

Timișoara Saracens avea câte 5 sportivi între titularizații din primele două confruntări, una pierdută cu 41-38 în Germania și următoarea câștigată cu 13-3 la București contra Spaniei, numărul lor scăzând sâmbăta trecută la trei în triumful cu 30-10 în deplasare în Rusia, și anume Fercu, Lemnaru și Umaga, menținuți de selecționeri în formula de start și pentru meciul de sâmbătă de la ora 16, în compania celei mai slab cotate naționale din cele 6 participante în grupa secundă valorică a rugby-ului continental inter-țări, Belgia, a 27-a în ierarhia IRB. Contra nemților mai începeau deplasarea de la bănățeni și Popârlan, Rose și Shennan, iar acasă cu ibericii aceiași Popârlan și Shennan, dar și Lazăr.

Belgia este unica învinsă în fiecare din primele 3 etape, cu 6-31 și 18-25 pe teren propriu contra Georgiei și Rusiei respectiv cu 34-29 sâmbăta trecută în Germania, în vreme ce gruzinii au trei triumfuri din tot atâtea apariții iar ”Stejarii” și nemții câte două, pe când Spania și Rusia – câte unul fiecare. Sâmbătă se mai joacă și Germania – Spania iar duminică Georgia – Rusia, runda finală programând pe 18 martie partida Spania – Belgia iar în data de 19 Rusia – Germania și derby-ul România – Georgia.

Până atunci, deplasarea de sâmbătă echivalează cu apariția centenară în ”tricolor” a lui Florin Vlaicu, la mai bine de zece ani de la debutul celui mai prolific marcator al ”Stejarilor” în selecționata de seniori, dar și întâiul meci ca titular la români al unui sportiv din Albion, Jack Cobden, în liniile dinapoi, cu mențiunea că o treime dintre componenții efectivului de start evoluează în Hexagon, 4 la bănățeni și câte doi la CSA Steaua, vicecampioana CSM Știința Baia Mare respectiv CSM București, dar și cu specificația că ambii recruți ai maramureșenilor sunt naturalizați: 1. Ionuț Badiu (Carcassonne), 2. Eugen Căpățână (Timișoara Saracens), 3. Alexandru Țăruș (Beziers), 4. Johan Van Heerden (Știința Baia Mare), 5. Marius Antonescu (Tarbes), 6. Viorel Lucaci (CSA Steaua), 7. Mihai Macovei – cpt. (Colomiers), 8. Andrei Gorcioaia (Massy), 9. Valentin Calafeteanu (CSM București), 10. Florin Vlaicu (CSA Steaua), 11. Jack Cobden (CSM București), 12. Sione Fakaosilea (Știința Baia Mare), 13. Jack Umaga (Timișoara Saracens), 14. Mădălin Vlad Lemnaru (Timișoara Saracens) și 15. Cătălin Fercu (Timișoara Saracens). Între rezerve, tot 5 rugbiști ai Timișoarei, precum sâmbăta trecută: 16. Andrei Rădoi (Timișoara Saracens), 17. Constantin Pristaviță (Știința Baia Mare), 18. Alexandru Gordaș (CSA Steaua), 19. Valentin Popârlan (Timișoara Saracens), 20. Dorin Lazăr (Timișoara Saracens), 21. Florin Surugiu (CSA Steaua), 22. Jody Rose (Timișoara Saracens) și 23. Stephen Shennan (Timișoara Saracens).

De astăzi, și cea de-a patra etapă în Turneul celor 6 Națiuni, prin jocul Țara Galilor – Irlanda, iar mâine Italia – Franța și Anglia – Scoția. Englezii au trei victorii din tot atâtea apariții în actuala ediție, scoțienii și irlandezii câte două iar galezii și francezii, câte una fiecare.

Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Rugby: