Chiar până și în rugby, România!? Sindromul naturalizărilor îi induce excluderea de la Cupa Mondială 2019

A nu te putea abține și restrânge de la anumite reflexe nici măcar într-un sport prin excelență cavaleresc și al onoarei precum rugby-ul, în care fie doar și conduita morală din întregul ramurii la nivel internațional ar fi suficientă să te facă să roșești numai la gândul de a încerca aplicarea unor tendințe mioritice, ilustrează sugestiv prin exemplificare mizeria din arena românească dar și în general a societății carpatine, poate cea mai stricată de pe lume, cu sămânța pur și simplu alterată. România s-a făcut de rușine până chiar și în rugby-ul care îndeamnă la decență, dovezi ale rătăcirii ceva de nedescris a unei națiuni în conflictul ei cu principiile și integritatea, cu bunul simț și etica, dar în schimb plină de aere și închipuiri, țanțoșă nevoie mare și neapărat mai cu moț.

Cazurile sunt două și au făcut din păcate înconjurul Ovaliei planetare, România dându-și arama pe față dar și cu roasele-i puține terenuri în cap. Se știe deja mult prea bine, un arbitru român a stârnit controverse la un meci decisiv pentru calificarea la Cupa Mondială între Belgia și Spania, Iordăchescu neavând ce să caute la cârma respectivului joc dat fiind și implicarea ”Stejarilor” României în ecuația calificării, iar într-o altă situație naționala de seniori s-a axat printre mulți alți naturalizați și pe un tongan care jucase deja sub culorile țării sale de origine, bumerang pentru nemăsurata nesimțire de a adopta fără limite în reprezentativa ”mare”, ca strategie cheie de relansare, un număr de rugbiști străini în tot mai agravantă creștere, crescuți binișor de alții. Furt pe față cu înalte calificative în arta șterpelirii sudorii altora.

Sporttim pledează de ani de zile pentru relansarea sportului cu balonul oval intern prin propriile-i forțe, atâtea câte sunt, dar care sunt de fapt binișor stimulate prin finanțări dinspre foruri internaționale, înfierând pe de altă parte o strategie a naturalizărilor deloc sănătoasă și care nu avea cum să dea rod bun, ba din contră, ceea ce s-a și dovedit acum cu vârf și îndesat.

Ca o paranteză însă esențial de semnalat în privința rugby-ului românesc, Ovalia carpatină cocheta în vremurile sale bune, înnobilate de onoare și cinste, cu năzuințele de a se alipi pe-atunci Turneului celor 5 națiuni, prin a se baza strict pe forțe proprii, la ora actuală cautând însă și pe scurtături, prin convenabila și comoda tăiere a colțurilor, să refacă terenul pierdut în anii decăderii, în care nu s-a mai îngrijit cum trebuie de pregătirea viitoarelor generații, a valurilor de mâine, preferând traiul din amintiri. Devenit oportunist și șmecher conform șablonului de țară, rugby-ul intern a marșat în actualul deceniu pe salvarea aparențelor prin preluarea produselor formatorilor din națiuni rugbistice ale emisferei sudice, rod al eforturilor altora. Totul cu o nonșalanță tăindu-ți răsuflarea dar demascând în egală măsură o sumedenie de tare ce exemplifică fidel zguduitoarea imoralitate în care se scufundă pe zi ce trece o națiune parcă fără orice fel de scrupule. Totul pare a fi posibil în accepțiunea unora de pe aceste meleaguri, fără nici cel mai mic dubiu, dar ghidându-se după dictonul scopul scuză mijloacele.

Închizând paranteza, minciuna are însă picioare scurte, căci România este ca și cufundată în premieră sub limita primelor 8 națiuni europene ca reprezentative de seniori și tocmai a ratat pentru prima dată calificarea la Cupa Mondială, fiind totodată la ora actuală și cu atât mai sugestiv și sub locul 10 pe continent atât la categoria de vârstă sub 18 ani cât și la U20, adică ”Stejarii” de mâine-poimâine. Ceea ce este cu adevărat semnificativ și de rumegat. Toate acestea, ratarea prezenței anul viitor în Japonia și picajul juvenil, nu sunt însă derapaje de moment, ci efecte în timp ale însămânțării inadecvate a rugby-ului intern, care au condus la naturalizarea cu nemiluita a jucătorilor străini, de fapt un furt al propriei căciuli, un fel de mascare a evidenței că nu mai prea sunt și nici nu se produc în Carpați suficienți sportivi cu balonul oval de rangul rigorilor externe. Efecte însă mereu ecranate prin laudă de sine și auto-îmbărbătare cu vorbe sforăitoare. Decența e reliefată și prin realism, dușmănit într-o țară în care nu poate fi înghițit adevărul, mereu inconvenabil.

Într-un oportunism după cum bate vântul prin care rugby-ului românesc a căutat să se relanseze, insistând pe naturalizarea în neștire a unor sportivi din emisfera sudică, tendință întețită în ultimii ani din acest deceniu, sportul cu balonul oval din Carpați a fost prins în cele din urmă în ofsaid, ca perfect exemplu că nu era în această privință pe drumul cel bun, sfârșind prin a se alege cu imaginea vădit șifonată.

Blazonul are cel mai mult de suferit, dar ca efecte palpabile ar fi vorba despre excluderea de la ediția de anul viitor a turneului final nipon, pentru care ”Stejarii” au obținut calificarea, însă și cu Sione Faka’osilea în opt dintre confruntări, două împotriva gruzinilor, precum și despre o usturătoare amendă de 100.000 de lire sterline. Rusia ar urma să preia locul României pe poziția ”Europe 1” iar Germania să concureze în recalificări contra lusitanilor, dat fiind că și Spania a fost scoasă din cursă tot pe considerentul alinierii unor rugbiști fără eligibilitate de joc.

Mereu și fără excepție prezentă la turneul final mondial și cel mai adesea strict cu sportivi autohtoni, reprezentativa României a fost trasă pe dreapta de decizia de astăzi a Comisiei de Soluționare a Disputelor, desemnată de World Rugby pentru evaluarea situațiilor apărute, FRR având la dispoziție 14 zile pentru a efectua un apel. Tipic românilor, s-a trasat imediat o acoladă a scuzelor, Federația Română de Rugby nefiind de acord cu termenii hotărârii și invocând o sumedenie de aspecte, fără însă a cotrobăi câtuși de puțin prin ungherele sufletului pentru a se întreba ce a mânat-o într-atât de mult în a insista parcă până în pânzele albe cu politica unor naturalizări evident forțate. Ba este chiar jenant să invoce și faptul că a făcut demersurile necesare și spre forul de profil al celor din Fiji pentru a se interesa în privința eligibilității lui Vueti, răspunsul recepționat, inconvenabil, fiind suficient de sugestiv pentru a te pune pe gânduri să nu râvnești la munca și investițiile unei alte federații, reprezentând o mică națiune insulară din Oceanul Pacific. Ni-l trebuia până și pe Vueti, deși respectivul își reprezentase deja țara.

Chiar nu se simt deloc unii?

Ce-a păzit România, mai precis sportul autohton și în acest caz rugby-ul, încât nu a finanțat și investit în creșterea propriilor copii și juniori pe terenurile Ovaliei carpatine!? Pasărea mălai visează! Să ne punem odată naibii pe treabă, cu mânecile suflecate, fără false impresii dar cu smerenie, și să ne creștem propriile vlăstare, fără a aștepta ca alții să lucreze pentru noi, doar pentru că, vezi Doamne, ni s-ar cuveni cu-atât mai mult de când ne scrie în creștet U.E. Ce mai pașaport râvnit…

Iar la capitolul ulterioarelor naturalizări au jucat un nefast rol inductiv și unele dintre principalele cluburi ale Superligii, printre care și cel timișorean, magnetizând anual la pachet rugbiști din emisfera sudică, atrași de posibilitatea îmbrăcării unui alt tricou național decât al țării de origine, mai greu de tras pe piele. Există fără doar și poate o latură morală în toată această dandana, oricât de greu ar fi de acceptat subiectul de către cei direct implicați, iar FRR ar fi trebuit să fie net mai fermă în a rămâne fidelă unor principii și repere, indiferent de pledoariile grupărilor interesate de înregimentări.

De fapt, anumite semnale fără tăgadă parveneau nu demult de la nivel mondial, sugerând că s-ar mai strânge șurubul portițelor întredeschise, ca reacție la anumite tendințe de genul celor aplicate de România, însă pe-aici s-a continuat imperturbabil pe-aceeași linie, fără vreo remușcare sau vreo mai adâncă meditație. În cugetul și simțirile multor români din ziua de astăzi altele au devenit reperele și valorile, pe fondul unei tot mai accentuate disonanțe cognitive, nedetectată de subiecții în cauză, în creștere exponențială.

Totul se reduce la urma urmei la îndrumarul de căpătâi al Regulii 8 din litera legii rugby-ului mondial, vorbe atât de explicite și frumoase, drept pavăză a unui oarecare idealism rezistând încă în fața deșănțatei comercializări și globalizări a sportului în general. Astfel, forul mondial continuă să țină înadins la asigurarea ”unei legături sincere și autentice, apropiate și credibile cu țara pentru a cărei federație a fost selecționat. O asemenea legătură este esențială pentru menținerea caracteristicilor și culturii unice a competițiilor sportive dintre federații în elita internațională”. Cât se poate de clar, dar parcă nimic nu poate fi sacru și rămâne neîntinat unde-și are interesul românul.

Tot ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani, printr-o tendință evident forțată de a înregimenta parcă fără frână un număr deja greu de ținut al rugbiștilor de peste hotare înfiați de FRR, a fost cât se poate de scandalos prin proporțiile fenomenului, apetitului în creștere putându-i-se pune acum pofta în cui printr-o binemeritată și cât se poate de binevenită palmă. O vor înțelege însă cei direct implicați în profunzimea sa? Neîndoielnic nu, așa cum nici pe departe nu se vor sinchisi că la asemenea efecte ar trebui nu doar să curgă cu demisii, dar unii să rămână cu zilele pe la casele lor, în spatele ușilor închise, și să tot cugete, adânc, adânc…

Momentan într-o tipică și previzibilă negare, România e la stadiul comunicatelor și luărilor de poziție, cu același aer iresponsabil și de parcă n-ar înțelege despre ce-ar fi exact vorba, făcând pe prostul. Sâmburele problemei nu constă în fațetele dezbătute ale cazului punctual al tonganului băimărenilor, Sione Faka’osilea, ci în predilecția adoptată în acest deceniu de România de a apela la un număr jenant de mare de rugbiști naturalizați, care nu putea fi privită cu ochi tocmai buni, stipulări regulamentare pe acest subiect fiind anunțate dinspre forul mondial a intra în vigoare în anii viitori, prin înăsprirea anumitor criterii de eligibilitate.

 

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 6 = opt

 


Ultimele articole din categoria Rugby: