Chemarea destinului: în pragul Paștelui și nu departe de un posibil debut european, campioana RCM UV Timișoara revine pe ”Dan Păltinișanu”, în nocturnă și cu fanii ”viola” aproape, pentru un… 12-0 la jocuri directe cu Farul

”Care… Păltinișanu?”, întrebarea retorică a unuia dintre internaționalii români ai campioanei RCM UVT Timișoara, lansată în iarnă, la vremea pregătirilor prin noroi, și-a găsit în cele din urmă răspuns, cam pe când răbdarea unora se aplatisase iar parcă tot mai puțini se mai așteptau la ceva bun, dar tocmai în pragul Învierii și la ora anunțării unei competiții europene a cluburilor și pentru români, potriviri precum o veritabilă chemare a destinului…

Primul titlu național cucerit de noua forță a Timișoarei, în octombrie 2012, a avut darul de a atrage atenția că ridicatul potențial al clubului galben-albastru, și încă în creștere, ar putea fi obturat de limitările Ronațului dacă s-ar mai continua mult peste cele deja pe-atunci două sezoane jucate în Superliga pe prietenoasa dar închistata arenă ”Gheorghe Rășcanu”, iar reconfirmarea din octombrie 2013, când ”Leii” și-au păstrat trofeul după încă un an în izolarea la capătul unor străduțe printre case, n-a mai lăsat spațiu și timp de manevră celor cu promisiunile. Ceva concret în sensul repoziționării mai adecvate a unui lot într-o înverșunată ascensiune trebuia înfăptuit…

Și iată că, la peste un an și jumătate de la declamația primarului Robu în Piața Unirii cum că va ajuta clubul din Ronaț cu terenul CFR, a sosit în sfârșit și clipa revenirii lumii rugby-ului la câțiva zeci de metri distanță de terenul pe care Universitatea Timișoara juca și în anii ’90, zeci de metri oferind însă o semnificativă diferență. Pentru cât timp va fi revenirea, rămâne de văzut, preferabil fiind ca potrivirea în aceste zile a mai multor factori sugestivi să dea de gândit celor cu puterea decizională că n-ar mai exista de fapt cale de întoarcere…

Căci parcă toate se leagă… Plasarea în sine a acestui joc de campionat sub lucșii nocturnei de pe ”Dan Păltinișanu” în momentul aparte al Săptămânii Mari, la 7 seri după ce noul for european al întrecerilor rugbystice de club a anunțat și lansarea unei competiții de calificare și pentru alde români, mai exact pentru cei mai performanți din Superligă, meci la care își anunță descinderea în forță și galeria ”viola”, este recunoașterea meritelor unei grupări care a răsărit aproape de nicăieri și este totodată un punct de cotitură spre noul nivel pe care RCM UVT Timișoara și l-a consolidat. Alegerea noii scene, pretabilă campionilor, trebuia făcută de ceva vreme, și are o însemnătate net mai mare pe termen lung decât orice deznodământ – eventual imperfect – al serii. Însă deznodământul întâlnirii va fi tocmai argumentul forte, cireașa de pe tort care îi va convinge o dată în plus pe sceptici de oportunitatea momentului prielnic rugby-ului.

Întrebarea lansată în iarnă de internaționalul Daniel Carpo în titlul uneia dintre consemnările de pe blogul personal, ”Între postări și placaje”, creiona foametea nedisimulată a protagoniștilor acestei noi forțe a rugby-ului carpatin de a racorda năzuințele la performanță ale lotului galben-albastru unui cadru propice consolidării la un nivel superior, iar cuvintele veneau din partea unui fost căpitan al Farului care-și părăsise litoralul natal tocmai în căutarea acelui plus de competitivitate care să-i ostoiască pofta de triumf sportiv.

Din fericire, coagularea în acest deceniu în Ronaț a unor individualități de marcă din arena autohtonă, cu completări din emisfera sudică, a conferit credibilitate și a generat și rezultatele imediate care să poată deschide fie și ceva mai târziu unele porți amplasate la acei semnificativi zeci de metri distanță. 

Căci apropiații rugby-ului știu foarte bine cadrul în care din puțin și sub radar, fără ca administrația locală sau Timișoara în întregul ei să conștientizeze demersul, se încerca la mijlocul anilor ’90 reimpulsionarea Universității balonului oval și printr-o infuzie juvenilă parașutată de la distanță, puținele pâlcuri de privitori făcând echilibristică pe structura pe stâlpi de beton aducând a tribună și trupa lui Domocoș încercând să-și croiască breșe printre denivelări și noroaie, totul în fundal cu dâmbul de pământ și coronamentul înaltului ”Dan Păltinișanu”.

Acea tentativa n-avea să prindă mult cheag, Timișoara rugbystică având ulterior teribilele sale coborâșuri cochetând cu dispariția, iar dreptunghiul verde adiacent liceului ”Banatul” avea să rămână pasager pe scena balonului oval, fiind acum teren de antrenament și uneori de joc pentru copii și juniori ai fotbalului, dar iată că revenirea peste ani a rugby-ului în zonă tot s-a înfăptuit. Cu o mică-mare diferență, de astă dată în plan pozitiv, ca un pas pregătitor pentru nu foarte îndepărtata scenă a rugby-ului continental de club. 

Va fi seara rugby-ului timișorean și în special a campionilor în galben-albastru, iar întâmplare sau nu, oaspete va fi tocmai prima vizitatoare a grupării aflată atunci la debut cu Dan Dinu investitor, debut coincizând în 27 martie 2011 cu lansarea Superligii în ”Ovalia” carpatină, cum se exprima la momentul respectivei avanpremiere regretatul nostru fost coleg de breaslă Alexandru Oprea.

Iar Sandu Oprea sau regretatul Mircea Cosma, care nu rata nici o sâmbătă dimineață la 10 pentru a-și lua notițele cronicii jocurilor Universității, vor surâde împăcați din înalturi în seara Joii Mari, la fel cum regretatul Gheorghe Rășcanu cu bunăvoință și bucurie va încuviința din ceruri mutarea de pe micuța arenă din Ronaț în ovalul pe care și generații ale vremilor sale evoluau la ora momentului bun al rugbyului bănățean, din deceniul opt.

Seara e abordată de timișorenii lui Danie de Villiers și Grainger Heikell de pe o poziție de totală dominație în planul palmaresului direct, 11-0 în ultimele tot atâtea meciuri cu RCJ Farul, serie izvorâtă din finala mică a primei Superligi, în toamna lui 2011, când RCM UVT Timișoara revenea în premieră pe podiumul primei divizii, prinzând locul 3, la București, cu un 15-11 în dauna alb-albaștrilor. De-atunci, triumfuri pe linie, și la scor, în calificări sau în play-off, inclusiv în două dezechilibrate semifinale: 22-18 pe litoral, 29-7 acasă, 40-6 la malul mării, 22-16 și 68-13 în Ronaț, toate în 2012, 21-3 pe CFR, 18-16 în Dobrogea, 63-10 în Ronaț, 45-6 înapoi pe litoral și 42-8 într-o altă semifinală acasă, toate în 2013.

Constanța e sătulă de corecțiile venite din vest și nu doar de aceea a reinvestit, cooptând chiar un tehnician englez la timonă, însă, și în acest caz, momentul cu totul aparte al rugby-ului de pe Bega e ca un uriaș imbold la adresa lui Alexandru Mihai Țăruș, la debut ca și căpitan și acasă, după fericita experiență din Ghencea, și a colegilor săi.

Debutant în 12 iunie anul trecut între ”Stejarii” României cu ocazia celui de-al doilea joc al deținătoarei trofeului în IRB Nations Cup, 30-8 (13-3) cu Argentina Jaguars, având atunci lângă sine 3 actuali colegi de club care chiar combinau, în ultimul minut din prima parte, pentru primul eseu al XV-lui lui Lynn Howells, o cursă a lui Căpățînă, continuată de Fercu, fiind finalizată mai apoi de sărbătoritul Valentin Popîrlan tocmai de ziua sa de naștere, la 26 de ani, tânărul pilier Țăruș are acum onoarea de a-și conduce coechipierii într-un meci de referință din istoria recentă a jocului cu balonul oval pe Bega.

Comparativ cu precedentul duel din calificări acasă cu Farul, disputat însă tot departe de Ronaț, pe CFR, în 13 aprilie 2013, și încheiat cu 21-3 (7-3), în care Chester Williams începea cu Militaru, Căpățînă, Pungea, Popârlan, Drenceanu, Burcea, Rus, Carpo, Shamkharadze, Rose, Moala, Kinikinilau, Umaga, Shennan și Conache, în lot n-ar mai fi doar demiul de mele georgian ce sosea de pe litoral și care a ajuns între timp în Maramureș, în rest păstrându-se continuitatea, cu mențiunea că Danie de Villiers s-a arătat fidel aceluiași XV câștigător la Steaua.

Ce-i drept mai puțini sunt titularii care jucau pe ploaia și pe terenul greoi din Ronaț și acel prim meci al Timișoarei în Superligă, în martie 2011, 13-14 (10-3) cu Farul, când Alexandru Domocoș începea cu Fercu, Lemnaru, Makapelu, Stamatin, Roşu, Conache, Calafeteanu, Rus, Bradu, Tănase, Drenceanu, Lazăr, Mariș, Căpăţînă și Năcuţă, care era și căpitan, rezerve pe-atunci fiind Paul Borzaş, Ţăruş, Pungea, Preoţescu, Miu, Zaiba, Fîntânaru și Bizo, dar nucleul s-a păstrat, atingând în 3 ani un punct nu de mulți anticipat.

Lumea rugby-ului local va avea mâine de capitalizat momentul oportun iar administrația locală a Timișoarei, dar și județeană, căci stadionul ”Dan Păltinișanu” e de fapt în grija CJT, vor avea apoi de catalizat o ascensiune spre viitoarea treaptă, cea a ieșirii nu din Ronaț pe prima arenă a Timișoarei, ci în Europa, însă privind cu atenție și băgare de seamă și spre fundațiile demersului care s-a dezvoltat rapid mai degrabă sub forma unei piramide răsturnate, baze ce țin de generațiile de mâine, pentru care alte centre din țară au o mai atentă înclinație, și bine fac, dar și de terenul pregătitor, bucătărie internă a tuturor acestor succese, și aici e de citat tot din acel ”Care… Păltinișanu?” al ex-”marinarului” Carpo, cât se poate de elocvent: ”[…] Problema nu ar fi terenul (n.n.: din Ronaț) pentru că practic și teoretic este casa noastră, dar lipsa unui teren de antrenament este inacceptabilă și nu sunt cuvinte prea dure. Ne antrenăm în noroi bine-merci. Pregătirea fizică este realizată la nivel înalt datorită condițiilor dificile. Antrenamentele tehnico-tactice nu ies tocmai ideal. Noi suntem fericiți după antrenamentele istovitoare pentru că ne pozăm și suntem plini de noroi. Doar ochii și dinții se mai văd și facem concursuri de recunoaștere a personajului”. 

A venit însă, binemeritată, și seara ”înnoroiților”, a cărei lovitură de începere îi va aparține antrenorului de baschet Dragan Petricevic, de la BCT, iar chiar și o ploaie zdravănă nu le-ar putea periclita chemarea destinului.

*

Iată și componenții convocați, cu două noutăți între rezerve față de deplasarea în Ghencea, și anume Mariș în locul lui Halalilo respectiv Rose pentru Lemnaru:

RCM UVT Timişoara (antrenor: Danie de Villiers; secund: Grainger Heikell): 1. Militaru, 2. Căpăţînă, 3. Ţăruş – cpt., 4. Drenceanu, 5. Popîrlan, 6. Morrison, 7. Lazăr, 8. Rus, 9. Calafeteanu, 10. Umaga, 11. Moala, 12. Kinikinilau, 13. Tangimana, 14. Shennan, 15. Fercu.

Pe bancă la start: 16. Cornei, 17. Mariș, 18. Taupaki, 19. Burcea, 20. Dumitru, 21. Conache, 22. Rose, 23. Carpo.

Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 + opt =

 


Ultimele articole din categoria Rugby: