Cu 3 eliminări după pauză, liderul Timișoara Saracens cedează în ultima jumătate de oră un avantaj de 16 puncte pe terenul campioanei. Baia Mare, 28-24 de la 8-24

Rugbiștii Timișoarei și-au retezat singuri în această după-amiază seria victorioasă din turul Superligii, prin indisciplina de după pauză, fiind ajunși din urmă și întrecuți de ”Zimbrii” campioni în ultimele 5 minute ale unui come-back într-o jumătate de oră de la 8-24 la 28-24, primă înfrângere a elevilor lui Sosene Anesi în noua ediție. Băimărenii treceau la limită în frunte spre mijlocul primei părți, prin a egala la capitolul eseuri, însă numai două minute mai apoi uvertura lor l-a lovit repetat la față și fără balon pe Rus, cartonaș roșu și eliminare în urma căreia ”negrii” din Ronaț au valorificat avantajul numeric, dar doar temporar. Căci maramureșenii, deși cu 2 jucători în minus la începutul părții secunde, au inițiat un furibund reviriment și prin câteva bune schimbări, forțându-i pe oaspeți să greșească repetat: CSM Știința – Timișoara Saracens 28-24 (8-17) și 3-3 la eseuri.   

În Japonia s-a consumat a doua zi a turneului final IRB Rugby World Cup 2019, cu victorii muncite și strânse pentru Australia, Franța și Noua Zeelandă în dauna celor din Fiji, Argentina respectiv Africa de Sud, după ce niponii tranșau ieri uvertura cu Rusia, iar în România, în premieră absentă de la Cupa Mondială, s-a bifat a patra rundă a turului din sezonul regular și prin derby-ul singurelor campioane din actualul deceniu.

Bănățenii au avut meciul în mână iar în primele minute după pauză, cu 2 jucători în plus în teren și cu al treilea eseu în cont, s-au apropiat și de asigurarea unui nou punct bonus ofensiv în clasament, pentru a patra etapă la rând, însă s-au lăsat surprinși de riposta ”Zimbrilor”, cât se poate de insistentă iar în cele din urmă chiar fără replică. Implicit, doar un punct bonus defensiv pentru învinși…

Gazdele au încasat un ”roșu” la mijlocul primei părți, precum și un ”galben” în secundele dinaintea pauzei, însă erorile timișorene repetate din partea secundă au răsturnat și situația trimiterilor pe margine, ceea ce i-a costat scump pe vizitatori, a căror degringoladă a fost speculată de amfitrioni și prin câteva inspirate înlocuiri, deturnând cursul întâlnirii dintre singurele formații neînvinse în noul campionat al primei ligi de rugby.

Bănățenii s-au detașat până la un moment dat mult mai clar decât era de așteptat, după ce erau conduși de două ori pe intervale scurte în prima jumătate a părții întâi din încleștarea de la ora 17 de pe ”Arena Zimbrilor”, la finele rundei a IV-a, de la mijlocul turului, însă și maramureșenii cu 8 titulari de peste hotare în XV-le de start au surprins după pauză prin intensitatea revenirii de care au fost capabili, una implacabilă.

Băimărenii au jucat strict numai pe teren propriu în acest început de campionat, trecând lejer la debut de dobrogeni și apoi de puțin de steliști, victorii în urma cărora au avut liber săptămâna trecută, iar pauza competițională i-a lăsat campioanei parcă ceva mai multă ”benzină în tanc” pe finele disputei cu ocupanții locului 4 în sezonul trecut, setoși de revanșă după semifinala cedată acasă în ediția trecută dar răpuși astăzi la potou.

Pe timp frumos și un gazon bun, gazdele au deschis scorul din lovitură de pedeapsă, avantaj ce n-a rezistat însă mult, Timișoara Saracens replicând printr-un prim eseu, transformat: 3-7.

Pe fondul unei ușoare reveniri a ”albaștrilor” repreluați din actuala campanie de Eugen Apjok, uvertura Ratu Tainela a avut oportunitatea reducerii din handicap, din lovitură de pedeapsă, ratată în minutul 17 din preajma centrului terenului.

Nu trecea însă mult și centrul Sione Fakaosilea avea să găsească breșa decisivă după o margine de la 22 de metri, înscriind un eseu și preluând de puțin conducerea pentru ”Zimbri”, 8-7 în minutul 19, fără însă ca transformarea să fie fructificată.

Moment favorabil de care gazdele n-au profitat, Ratu Taniela prinzându-l din urmă pe Rus și lovindu-l repetat fără balon, în jumătatea maramureșeană de teren, în condițiile în care șeptarul bănățenilor ajunsese la sol, ceea ce i-a atras cartonașul roșu și eliminarea din joc în minutul 21, Samoa ratând însă și el de la punct fix.

Campionii, în inferioritate numerică pentru restul partidei, de la mijlocul primei părți, ceea ce i-a forțat să apeleze strategic la o schimbare, introducându-l pe Manole în locul lui Popoaia pe postul de fundaș.

Timișorenii n-au așteptat în schimb invitații speciale în superioritate numerică, iar Shennan, abia intrat în joc, a lansat un prim avertisment printr-un eseu la colț, anulat, oaspeții revenind totuși la conducere din minutul 30, printr-o penalitate fructificată de ex-băimăreanul Samoa, și distanțându-se printr-un al doilea eseu, transformat de același Samoa… 8-17.

Prima parte s-a încheiat cu un forcing al ”Zimbrilor”, stopat de puțin de timișoreni, care în cele din urmă au ieșit foarte bine din propriul 22, smulgând și un cartonaș galben pe adresa aripii băimărenilor, Feliuai, autor al unui placaj întârziat și înalt.

Așa încât partea secundă avea să înceapă de la 8-17 dar și 13 contra 15, avantaje majore pentru bănățeni.

Care i-au imitat însă la reluare pe campioni prin a nu profita de dubla superioritate numerică, din contră, CSM Știința revenind mult mai insistentă, și împrospătată cu Țiglă în locul lui Agapie la introducerea în grămadă, dar și prin Pristaviță și Mtya.

Și totuși, un balon subtil trimis de Vaovasa la firul ierbii pe adresa lui Shennan a generat un al treilea eseu în contul timișorenilor, și transformat, ceea ce părea a liniști decisiv spiritele… 8-24. Un avantaj de peste două eseuri transformate, în mod normal suficient într-o încleștare echilibrat calibrată pe hârtie.

Băimărenii au reacționat însă extrem de pozitiv și rapid, preluând din scurt frâiele partidei deși în dublă inferioritate numerică, atitudine ce i-a prins pe picior greșit pe timișorenii parcă având deja sacii în căruță. Iar din minutul 46 cu Sabău în linia I în locul căpitanului Căpățână.

Pe când gazdele au declanșat o susținută ofensivă, timișorenii au cedat inițiativa și au apăsat butonul de panică, dezorganizându-se în joc, cu o eliminare temporară în dreptul numărului 8, Damian Strătilă, în minutul 50. Iar cum șederea temporară pe margine a aripii băimărene tocmai expirase, brusc se revenea la 14 contra 14…

Apjok continua să schimbe, forțe proaspete și în linia I, Cojocaru înlocuit de Oancea, pe când Halalilo ieșea și el de la timișoreni, iar o altă eliminare i-a adus pe vizitatori în inferioritate numerică, și mai neașteptată debalansare a forțelor. Marius Lungu, intrat la bănățeni, era trimis pe margine în minutul 54…

14 contra 13, CSM Știința a marcat în minutul 58 al doilea său eseu, pe partea deschisă, prin centrul Tomane, încununând o neașteptat de consistentă dominare. Iar Manole, intrat în prima parte, transforma pentru 15-24.

În contrast, cei din Baia Mare n-au cedat inițiativa, Anesi căutând să tempereze iureșul ”Zimbrilor” prin a iuți și timișorenii tempoul, tânărul Rupanu în locul lui Samkharadze, mijlocaș la grămadă. Dar tăvălugul era pornit iar Manole ofertat cu o facilă penalitate din fața buturilor, 18-24 în minutul 68.

La care simpatizanții gazdelor au început să creadă cu atât mai mult în răsturnarea scorului, împingându-i pe campioni de la spate prin încurajări, ascendent psihologic ce i-a montat în plus pe ”Zimbri”. Făgașul favorabil era deschis iar jocul greșeala a așteptat, făcută de Mureșan în minutul 71, eliminare ce-l expedia practic la dușuri. Era a treia în tabăra timișorenilor în 20 de minute…

La egalitate numerică, CSM Știința a continuat susținutele atacuri la mână, încununate de Manole prin eseul din minutul 76, 23-24 la care a și fructificat transformarea, băimărenii revenind tot la limită în frunte după aproape o oră de joc.

Vizitatorilor le scăpase meciul din mână, dezorganizare de care maramureșenii au profitat până la capăt, Manole având ultimul cuvânt dintr-o lovitură de pedeapsă la potou, 28-24.

Eșec cu descrescendo pentru bănățeni, care sâmbăta viitoare de la ora 17 vor primi vizita Stelei, liberă astăzi. Rezultatele etapei a IV-a și clasamentul, pe coloana dreaptă.

CSM Știința Baia Mare: 15.Paul Popoaia; 14. David Falesa Feliuai, 13. Jason Fareti Tomane, 12. Sione Fakaosilea, 11. Taliauli Sikuea; 10. Ratu Taniela Rawaqua Maravunawasawasa, 9. Sebastian Agapie / 1. Iulian Harțig, 2. Ovidiu Cojocaru, 3. Revazi Dugladze; 4. Florian Roșu, 5. Marius Dănilă – cpt.; 6. Faofaaki Holoia, 7. Jacob Nicollas Oliver Immelman; 8. Cristi Marian Chirică.

Rezerve introduse pe parcurs: 16. Alexandru Oancea, 17. Constantin Pristaviță, 18. Laurențiu Nica, 19. Dumani Siphosethu Mtya, 20. Alexandru Alexe, 21. Alexandru Țiglă, 22. Dorin Gigi Manole, 23. Adrian Marian Apostol.

Timișoara Saracens:15. Luke Alec Giovanni Samoa; 14. Daniel Vlăduț Zaharia, 13. Florin Vlăduț Popa, 12. Moa Mua Maliepo, 11. Tevita Manumua; 10. Hinckley Vaovasa, 9. Bidzina Shamkaradze / 1. Sione Manu Taupaki, 2. Marian Eugen Căpățînă – cpt., 3. Sione Laupe Ekita Halalilo; 4. Valentin Popârlan, 5. Ionuț Lucian Mureșan; 6. Vlad Neculau, 7. Vasile Sorin Rus, 8. Cristian Damian Strătilă.

Rezerve utilizate pe parcurs: 16. Andrei Rădoi, 17. Marius Lungu, 18. Paea Fulutoni Tonga Fanoifua, 19. Viorel Marian Sabău, 20. George Ionuț Tătăruș, 21. Gabriel Vasile Rupanu, 22. Siaki Jack Umaga, 23. Stephen Ross Shennan.

 

Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 2 = unu

 


Ultimele articole din categoria Rugby: