Danie De Villiers, antrenor principal RCM UVT Timişoara, admiţând că din mai multe motive dorea un antrenor secund neo-zeelandez: „Analizam cum a fost întreg sezonul trecut şi unde am ajuns deja în acest scurt timp înaintea începerii noii ediţii, şi suntem cu luni înainte, fizic, mental, ca structură”

Danie De Villiers, aflat la startul primului său sezon plin ca antrenor principal al dublei campioane naţionale la zi RCM UVT Timişoara, după ce prelua cârma de la Chester Williams pentru jocurile de Cupa României din 2013, a explicat în conferinţa de presă de astăzi „de ce este Grainger Heikell aici?”, după cum chiar sud-africanul şi-a prefaţat speechul.

„Pentru a urca echipa Timişoarei la următorul nivel, noi discutând deja unde vrem să ajungem şi cum vrem să o facem, tipul de rugby pe care vreau ca echipa să-l practice, să promovăm rugby-ul şi clubul nostru, să le facem mai populare. Grainger Heikell a fost cooptat cu specialitatea sa pentru pachetul de înaintare şi astfel să se realizeze o alchimie în cadrul echipei, care să ajungă la un numitor comun. Doream ca antrenorul secund să fie din Noua Zeelandă din mai multe motive: apreciez foarte mult nivelul calitativ al rugby-ului de acolo; pentru implementarea corectă a tehnicilor necesare; datorită regimului de pregătire de înaltă clasă la care antrenorii lor îşi obţin licenţele, ceea ce este cazul lui Grainger. Timişoara poate beneficia de toate aceste avantaje, iar când am aflat că un antrenor cu asemenea calităţi este disponibil, ne-am declarat norocoşi să-l putem aborda şi avea în mijlocul nostru”, a spus principalul sud-african, explicând că „nu ne-am întâlnit deloc până acum dar ştiam despre Grainger din lumea rugbyului şi împărtăşim o mulţime de aspecte despre activitatea noastră: în primul rând pasiunea pentru joc dar mai ales, mai ales suntem pe aceeaşi lungime de undă în privinţa direcţiei lucrurilor. Sunt foarte entuziast înaintea sezonului din 2014 datorită atitudinii mentale pozitive a grupului, ceea ce mă face încrezător că va fi un an de succes! Iar Timişoara este un loc incredibil în care să-ţi desfăşori activitatea!”

Danie De Villiers a mai spus că „sunt pentru ca jucătorii să se exprime liber în teren dar să le şi oferim pârghiile acestei exprimări. Împreună cu Grainger, ne completăm reciproc în ceea ce priveşte zonele de expertiză, şi vizăm ca pachetul de înaintare să-şi îmbunătăţească îndeletnicirile iar linia de fund să poată beneficia mai bine de baloanele ce îi sunt create. Va fi într-un fel o împletire unică. Încercăm să fim creativi ca antrenori, să le împărtăşim aceste tendinţe rugbyştilor noştri, iar de acest progres să beneficieze clubul şi întreg rugby-ul românesc, cât mai mulţi jucători de-ai noştri să devină internaţionali”.

„Suntem încadraţi exact într-un plan pentru ceva special! Chiar stăteam săptămâna aceasta într-un moment de tihnă şi analizam cum a fost întreg sezonul trecut şi unde am ajuns deja în acest scurt timp înaintea începerii noii ediţii, şi suntem cu luni înainte, fizic, mental, ca structură. Ştim tipul de rugby pe care vrem să-l implementăm şi avem atmosfera dorită în cadrul lotului”, a mai anticipat principalul De Villiers ineditul melanj din emisfera sudică, neo-zeelandez – sud-african, în rugby-ul de pe malurile Begăi.

 

Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 × = sase

 


Ultimele articole din categoria Rugby: