Din bocancul lui Vlaicu, Steaua se revanșează în prelungiri împotriva Timișoarei Saracens: 9-8 (0-0)

Campioana națională Timișoara Saracens a deschis scorul puțin după pauză pe terenul liderului prin ceea ce avea să rămână unicul eseu al derby-ului primelor două clasate în Superliga, pe fondul singurei superiorități numerice, iar spre final a preluat din nou conducerea prin rezerva Gabriel Conache dintr-o lovitură de pedeapsă cu două minute înainte de ultimul fluier, însă lovitura decisivă tot consacratul transformeur al Stelei a dat-o, Florin Adrian Vlaicu fructificând în prelungiri și a treia penalitate și pricinuind bănățenilor al doilea eșec în București în ediția 2016-2017.

Duelul la vârf din Vinerea Mare între aspirantele la câștigarea sezonului regulat în Superliga și implicit calificarea directă în semifinalele campionatului va rămâne memorabil prin calitatea evoluției protagonistelor, anihilându-se reciproc în prima parte și căutând să forțeze greșeala adversarului în cea de-a doua, încheiată cu o ultimă sforțare din partea gazdelor din Ghencea, în cele două minute rămase la dispoziție după ce rezerva Gabriel Conache părea a fi adus triumful campioanei: CSA Steaua – Timișoara Saracens 9-8 (0-0), echivalent cu 4 prețioase puncte pentru lider și numai unul ca bonus defensiv în contul învinsei la potou.

Timpul a fost ideal pentru rugby vinery de la ora 14 în vestul Bucureștiului iar gazonul pe măsură, scenă a unei așteptate revanșe în retur ca bun barometru al raportului de forțe între fruntașe cu puțin înaintea fazelor finale eliminatorii ale Superligii, de luna viitoare.

Timișorenii, cu oarecare probleme de efectiv după succesul la barajul-tur de acum două săptămâni din Georgia, în contul lui Lemnaru, Rose și Ianuș, pliate peste altele mai vechi în dreptul unora precum Shennan ori Militaru, și la care s-a adăugat pierderea lui Lazăr sâmbăta trecută în triumful cu punct bonus ofensiv acasă cu CSM București, au apelat așadar la 4 schimbări în formula de start, Rădoi intrând în locul lui Căpățână și Rus în cel al lui Lazăr pe înaintare, în vreme ce în liniile dinapoi Fercu a revenit prin a prelua din nou postul de fundaș după debutul lui Hunt iar Manumua a primit credit în fața lui Tangimana.

Decisă să repete și în Ghencea victoria din tur de pe malurile Begăi, 8-6 în luna august, Timișoara Saracens a atacat continuu încă din primele minute, fără ca alb-roșu-albaștrii să iasă din propria jumătate, însă Jack Umaga a dat prin ratarea loviturii de pedeapsă din minutul 8 un prim indiciu că micile inexactități din extrem de rarele momente ce ar putea face diferența ar urma să coste decisiv în economia derby-ului.

Presânsu-și necontenit gazdele, timișorenii au încercat apoi deschiderea de scor printr-un drop-gol al numărului 9, Seniloli, ratat de puțin, după care bucureștenii au continuat să se apere chiar și peste limita regulamentului, Dascălu meritând poate un cartonaș galben pentru un placaj înalt.

Steliștii s-au făcut arici chiar și cu prețul unor sângerări, la căpitanul Lucaci și același Dascălu, cu probleme faciale, motiv pentru care a și fost înlocuit temporar cu Perju din minutul 15 până în 23, dar odată primul sfert de oră trecut cum a putut mai bine, XV-le din capitală și-a făcut simțită întâia prezență în jumătatea campionilor, curmată însă de un balon scăpat la repunerea din margine.

Apărările fiind la înălțime, și Patelesio a încercat pentru steliști același procedeu în minutul 18, drop-gol însă nereușit, după care noi atacuri timișorene la mijlocul primei părți au încercat străpungerea zidului trupei lui Cristian Petre, șarje stopate mai mult sau mai puțin anevoios de bucureșteni.

Și totuși, încet, încet, odată cu scurgerea timpului, CSA Steaua a izbutit să-i țină pe campionii la primul meci oficial intern afară din 2017 ceva mai binișor departe de propriul 22, Petre operând deja și o primă schimbare, Bădălicescu în locul lui Gordaș în linia I, din minutul 28.

Căpătând și mai mult curaj și absorbind furia ofensivă timișoreană din primul sfert de oră, Steaua a convertit spre pauză măiestria defensivă într-o armă a atacului susținut, căutând tușa după minutul 30 și obținând noi margini, chiar și la 5 metri de terenul de țintă, zonă în care Surugiu, viitor jucător al meciului, avea să comită un înainte tocmai sub buturi.

Dacă prima parte s-a încheiat alb după forcing-ul inițial al bănățenilor și reușita liderului de a le tempera elanul, jumătatea secundă a derby-ului din etapa marcând mijlocul returului în sezonul regulat a debutat cu prima eroare mai costisitoare ce-ar fi putut înrâuri decisiv cursul partidei, numărul 14 stelist, Tupou, aplicându-i un atac întârziat lui Popa, care lansase o diagonală scurtă de urmărire spre colțul terenului, pe partea închisă, infracțiune de cartonaș galben, acordat: 14 la 15 din minutul 42.

Timișorenii n-au ezitat în a fructifica superioritatea numerică și au căutat prompt tușa de pe linia de 22 adversă, iar presiunea a dat în cele din urmă roade, după mai multe schimbări de direcție în plan ofensiv, Tevita Manumua semnând în minutul 44 din pasa lui Umaga ceea ce avea să rămână unicul eseu al partidei. În sfârșit se înscria, 0-5 de pe treisferturi, fără însă ca Umaga, circumstanțial ca număr 10 și cu rol de la punct fix, să izbutească transformarea. Se adunau deja și avea să coste tocmai în prelungiri…

Până atunci, dat fiind încleștările pachetelor de înaintare, uzura duelului cu mult peste cota medie a competiției a dus rapid la înlocuiri tot mai numeroase, mai întâi pe înaintări, și ceva mai vremelnice decât s-ar fi putut anticipa.

În 14 și căutând să prindă un respiro în fața unui nou forcing de start bănățean, Vlaicu a reușit totuși să mute jocul spre 22-ul vizitatorilor prin a prinde ideal tușa, în minutul 46, câștigând clipe prețioase pentru trupa lui Petre, care a aruncat în luptă sânge proaspăt, Surguladze iar apoi și Sakalia.

Grainger Heikell a reacționat prompt și în minutul 50 și-a primenit linia I, Căpățână și Mariș luându-le locul lui Aholelei și Rădoi, după care și Pretorius a preluat ștafeta de la Seniloli, în minutul 55.

Din nou în efectiv complet, Steaua a dat de înțeles că nu cedează deloc cu una, cu două, ceea ce l-a determinat pe tehnicianul neo-zeelandez al bănățenilor să-și împrospăteze și mai mult pachetul de înaintare, poate și cu gândul la returul barajului cu rușii de sâmbăta viitoare de la ora 14, Pungea, Drenceanu și Doyle fiind înlocuiți din minutul 58 cu Stemmet, Mureșan și Morrison.

Însă, în primele acțiuni împreună, înaintașii oaspeților s-au ales cu o grămadă prăbușită, dând prilejul gazdelor să treacă la pupitru. Iar dacă până atunci s-a căutat cel mai adesea jocul la mână și tușa, intrându-se însă în ultima pătrime a disputei s-a trecut la valorificarea oportunităților ivite și pe fondul creșterii oboselii prin tentative la bețe, ceea ce Vlaicu a reușit cu precizie, 3-5 în minutul 62 de la 30 de metri stânga, din lovitură de pedeapsă.

Timișorenii au mutat imediat și pe treisferturi, Simionescu în locul lui Sefanaia, iar efectele s-au văzut, Umaga având parte de prilejul unei noi lovituri de pedeapsă, de la 22 de metri lateral dreapta, ratată însă și aceasta în minutul 65.

Replica Stelei a fost însă și mai promptă iar Surugui a câștigat prin șarja sa surprinzătoare câștigă aproape jumătate de teren, Strătilă fiind placat în continuarea fazei iar Dumitru expediat în tușă după schimbarea de direcție, cu prețul unui prealabil ofsaid din partea campionilor. La care Florin Adrian Vlaicu n-a iertat din nou, în minutul 68, 6-5 de la 30 de metri central. Gazdele, în premieră la conducere…

Imediat, timișorenii au efectuat și o ultimă logică schimbare, Umaga fiind înlocuit de Gabriel Conache, care mai avusese darul de a aduce victorii timișorene în meciuri strânse pe final, din faze fixe, însă cei care au impresionat mai mult au fost grămădarii steliști, impulsionați cel mai probabil de preluarea avantajului. Implicit, gazdele au mai obținut tușă la 5 metri de buturile adverse cu 6 minute înainte de final, apărarea timișoreană dovedindu-se a fi la fel de bună.

Măcinate de efortul susținut, garniturile au început să greșească tot mai des iar Tupou l-a împiedicat pe Simionescu să recepționeze pe balonul de urmărire lansat cârlig de Pretorius, la care Conache nu l-a imitat pe Umaga ci a fructificat lovitura de pedeapsă din minutul 78, aproape de la mijlocul terenului, din stânga, șutând suficient de tare pentru a depăși la limită transversala, cu tot cu huiduielile la care nu te-ai fi așteptat din tribuna Ghencei, plină: 6-8.

Ultimul cuvânt a fost însă la potou al aceluiași Vlaicu, care a făcut diferența prin precizia sa, 3 din 3 și 9-8 în prelungiri, pentru 4 prețioase puncte în contul neașteptat de rezilientului lider. O punere în gardă pentru campioni în perspectiva returului de baraj cu rușii dar și a deplasării la Baia Mare, din 3 mai…

*

CSA Steaua: Nere, Genebashvili, Gordaș, Archuashvili, Doroftei, Moyake, Lucaci – cpt., Vueti, Surugiu, Patelesio, Dumitru, Vlaicu, Dascălu, Tupou, Strătilă.

Timișoara Saracens: Aholelei, Rădoi, Pungea, Popârlan – cpt., Drenceanu, Doyle, Rus, Stewart, Seniloli, Umaga, Popa, Sefanaia, Zaharia, Manumua, Fercu.

CS Politehnica Iași a învins cu 26-25 la Cluj în celălalt joc de vineri al etapei. Rezultatele, clasamentul actualizat și programul viitor, pe coloana dreaptă.

 

 

Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Rugby: