Eseul lui Popârlan reduce handicapul la reluare, ”Stejarii” scapă cu greu în Spania: 21-18 (5-13)

Nou motiv de satisfacție pentru clubul campion național Timișoara Saracens, care a avut 4 titulari la start în deplasarea la Madrid, precum vicecampioana CSM Știința Baia Mare, Valentin Popârlan reducând prin eseul din minutul 44 un neașteptat handicap de 13-5 avut la pauză, însă ”Stejarii” au scăpat de puțin cu fața curată în unica repetiție pe alte terenuri înaintea derby-ului din 19 martie din Georgia. România a dispus până la urmă cu 21-18 (5-13) de Spania, care a preluat însă conducerea în fiecare parte a acestui meci din etapa a II-a în Rugby Europe Championship 2016.

Triumf cu mari, mari emoții sâmbătă după-amiază la Madrid pentru ”Stejarii” României, care s-au văzut surprinși în fiecare parte de eseurile lui Ascarat, înaintea pauzei chiar în condiții de inferioritate numerică pentru iberici, și au rezistat pe final apărându-se, după ce Florin Vlaicu, unul dintre cei 5 titulari ai ”tricolorilor” evoluând la cluburi din străinătate, răsturna pentru a doua oară și decisiv scorul mulțumită transformării a două lovituri de pedeapsă.

Cu o treime dintre jucători înlocuiți în XV-le de start față de victoria de sâmbăta precedentă, la scor contra Portugaliei, la Cluj, România a redus în fiecare parte din handicap prin eseurile căpitanului Mihai Macovei, în superioritate numerică în urma eliminării temporare a lui Belie pentru un înainte, respectiv Valentin Popârlan, jucătorul de linia a II-a al celor din Ronaț, în minutul 44, când, și cu transformarea lui Vlaicu, scorul se comprima la 13-12 pentru gazda outsider.

Surprinzător, Sebastien Ascarat a semnat însă un al doilea eseu pentru Spania în minutul 58, readucând-o la conducere după ce Vlaicu mai fructifica și o lovitură de pedeapsă, iar oaspeții și-au salvat pielea prin același jucător trecut la Calvisano, principal marcator al partidei, cu 11 puncte. A fost așadar doi la doi la eseuri, cele ale învingătorilor fiind izbutite cu înaintarea.

Urmează partidele la Iași din 27 februarie și 12 martie cu Rusia și Germania, care s-au întâlnit astăzi la Soci, gazdele impunându-se cu 46-20, la pauză 22-3. În cealaltă partidă a zilei în CEN – 1A, Portugalia – Georgia 3-29. Gruzinii, românii și rușii au câte două succese din tot atâtea apariții, Spania fiind depășită de puțin și în etapa inaugurală, 22-20 în Rusia.

România a învins de puțin fără a convinge într-un prim XV cu 1. Constantin Pristaviță (Știința Baia Mare), 2. Otar Turashvili (Colomiers), 3. Paul Rusu (Știința Baia Mare), 4. Johan Van Heerden (Știința Baia Mare), 5. Valentin Popârlan (Timișoara Saracens), 6. Vlad Nistor (Castres), 7. Mihai Macovei – cpt. (Colomiers), 8. Stelian Burcea (Timișoara Saracens), 9. Tudorel Bratu (Dinamo), 10. Florin Vlaicu (Calvisano), 11. Stephen Shennan (Timișoara Saracens), 12. Florin Ioniță (CSA Steaua București), 13. Paula Kinikinilau (Timișoara Saracens), 14. Adrian Apostol (Știința Baia Mare), 15. Cătălin Fercu (Saracens), pe bancă la start fiind: 16. Andrei Rădoi (Timișoara Saracens), 17. Mihai Dico (Știința Baia Mare), 18. Silviu Vasiliu (CSA Steaua Bucuresti), 19. Marius Antonescu (Tarbes), 20. Andrei Gorcioaia (Valence d’Agen), 21. Valentin Calafeteanu (Timisoara Saracens), 22. Ovidiu Melniciuc (U Cluj) și 23. Sabin Strătilă (CSA Steaua).

* În Turneul celor 6 națiuni, Țara Galilor – Scoția 27-23 și Franța – Irlanda 10-9.

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Rugby: