Filipaș, după eliminarea ”Zimbrilor” cu rușii: ”Sper că nu vor exista deviații, să ne întoarcem din nou la selecționate și la Lupi”

Timișoara Saracens RC UVT o va primi din nou în Ronaț pe campioana CSM Știința Baia Mare, și nu pe ”Dan Păltinișanu”, unde, spre deosebire de Steaua și Farul, care au descins acolo deja de mai multe ori, și mai nou și de CSM Olimpia, maramureșenii încă n-au jucat, iar la derby-ul de sâmbătă de la ora 16 ”Zimbrii” se vor alinia după eliminarea suferită la Soci în preliminariile Challenge Cup 2015/16, în revanșa tot pierdută cu cei din Krasnoyarsk. Subiect al reprezentării României în cupele europene la care s-a referit Dușan Filipaș, vicepreședinte al grupării din Ronaț…

”Ne așteaptă sâmbătă cel mai greu, cel mai dificil meci pe care îl avem acasă în acdst campionat, deoarece întâlnim Baia Mare, care vine după o serie de jocuri în care n-a convins. N-am convins nici noi în ultimul joc desfășurat împotriva Stelei, și cred că va fi o adevărată confruntare! Am avut un duș rece la Steaua dar în mod cert, sperând că am învățat ceva din înfrângere, am depășit acel moment și vom arăta o altă față sâmbătă. Acolo am făcut un meci slab dar ne vom prezenta altfel…”

Filipaș a folosit prilejul prefigurării partidei derby cu ocupanta locului 5, penultimul, dar care are amânate ultimele 3 meciuri de campionat, tocmai pentru a fi abordat cu toate forțele ”dubla” din calificările în cupele europene cu campioana Rusiei, prin a remarca următoarele: ”Aș face câteva afirmații vizavi de rezultatul lor în cupele europene și am fost un susținător al băimărenilor în această confruntare, deoarece acesta este drumul corect, ca un club să reprezinte România în cupele europene și nu o selecționată. Am lecturat reacțiile din presă, din mediul online, după eliminarea lor, și s-a spus acolo că nu ar fi fost o decizie foarte bună ca un club să ne reprezinte, în loc de o selecționată, ori nu sunt de acord cu lucrul acesta, și aș oferi câteva exemple. Italia a câștigat dreptul de a participa în Turneul celor 6 națiuni și au trecut câțiva ani până să câștige prima oară un meci, iar Argentinei i-a fost greu la început, la fel, în Turneul celor 4 națiuni. Într-adevăr, e greu, și am întâlnit un club din Rusia și nu o selecționată, dar cred că acesta este drumul ce trebuie urmat și sper că nu vor exista deviații, să ne întoarcem din nou la selecționate și la Lupi”.

Timișoara Saracens RC UVT va găzdui sâmbătă, la derby-ul de la ora 16 din Ronaț, cu băimărenii, un nou concurs de tombolă cu premii constând în tablete.

Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− cinci = 2

 


Ultimele articole din categoria Rugby: