GALERIE FOTO. Condusă pe ploaie, Timișoara Saracens răstoarnă scorul după pauză pe ninsoare: 15-13 (3-10) cu Calvisano

Pataro Calvisano Rugby a fost cel mai aproape dintre vizitatoarele peninsulare ale Timișoarei de a triumfa în calificările din Continental Shield pe ”Dan Păltinișanu”, unde în ultimii 2 ani cedau pe rând și cei din Rovigo, Roma iar în urmă cu nici două luni și din Padova, însă campioana și totodată liderul la zi din Eccellenza n-a mai păstrat și pe ninsoarea din repriza secundă avantajul luat pe ploaie până la pauza jocului de la ora 14, gruparea bresciană înclinându-se astfel și pentru a doua oară pe Bega, după ce campioana României o depășea și în primăvara lui 2016, o treaptă mai sus, la baraj.

Fază a calificărilor spre grupele Challenge Cup din toamna lui 2018 de care Timișoara Saracens s-a mai apropiat astăzi prin asigurarea accederii în semifinalele din luna ianuarie, contra celei de-a doua clasate din cealaltă grupă patrulater în Continental Shield, ”negrii” din Ronaț izbutind totodată să triumfe și pentru a cincea oară pe ”Dan Păltinișanu” în dauna unor oaspeți din Italia.

Dacă în luna octombrie a fost suficient de dificil contra celor de la Petrarca Rugby, rugbiștii încă antrenați pe-atunci de Matt Williams învingând cu 29-25, pe frigul de astăzi după-amiază a fost cu atât mai anevoios în fața primei clasate din Eccellenza, dornică atât de a-și îmbunătăți situația de pe poziția secundă în cealaltă serie de calificare, în care pierduse prima deplasare, cât și de a se revanșa după dubla înfrângere în fața românilor în barajul play-off din aprilie 2016.

Însă Timișoara Saracens a izbutit răsturnarea scorului în condițiile înăspririi vremii, asigurându-și astfel calificarea în semifinalele play-off din Continental Shield, indiferent de rezultatul deplasării de sâmbăta viitoare la RC Batumi, primă clasată în patrulaterul celeilalte serii înaintea acestei a III-a etape a grupelor, derulată astăzi pe Bega dar și în Germania respectiv pe două arene peninsulare.

Revenirea campionilor Superligii n-a avut însă darul de a mira prea tare, dat fiind că gruparea din Ronaț întorcea scorul după pauză și la debutul acasă în actuala campanie internațională, pe 14 octombrie, de la 16-19 la 29-26 cu cei din Padova. Astăzi, tot cu două eseuri contra unuia singur al peninsularilor, Timișoara Saracens a învins cu 15-13 (3-10), Pataro Calvisano Rugby fiind nevoită să se mulțumească cu punctul bonus defensiv, binemeritat prin prisma replicii oferite.

Vremea a fost foarte rece, ploioasă la început de meci, precipitațiile transformându-se în lapoviță iar echilibratul duel încheindu-se sub fulgi de nea, cadru hibernal în care rugbiștii s-au implicat pe măsură într-un foarte dârz duel, decis de puțin.

La debutul său plin la cârma bănățenilor într-o confruntare internațională, fostul All Blacks Sosene Anesi a mers pe aproximativ același pachet de înaintare aliniat și de Matt Williams contra alb-negrilor din Padova, astăzi Rus luându-i locul lui Morrison, în vreme ce în liniile dinapoi au apărut în comparație cu precedenta partidă acasă din grupe atât tânărul proaspăt fundaș al ”Stejarilor”, Simionescu, titularizat, cât și Zaharia respectiv Jody Rose, la revenire.

Galben-negrii italieni au fost însă cei care au deschis scorul dintr-o lovitură de pedeapsă, prin mijlocașul la deschidere Novillo, egalarea fiind semnată prin același procedeu de Umaga, la a doua sa tentativă, după care vizitatorii au preluat din nou conducerea, prin unicul eseu al primei părți, semnat de numărul 8, Rimpelli, și transformat de același Novillo: 3-10.

Campionii României au demarat însă în partea secundă cursa de urmărire, iar după ce Umaga a mai ratat o dată de la punct fix, rezistența italienilor a fost înfrântă, pilierul Badiu și Tangimana înscriind eseurile care aveau să se dovedească decisive, unul fiind transformat: 15-10.

Rugby Calvisano ar fi avut la dispoziție timpul necesar pentru a prelua din nou conducerea printr-un eseu transformat, însă în ciuda faptului că a beneficiat în ultimul sfert de oră de superioritate numerică în urma eliminării temporare a lui Tangimana Fonovai, n-a izbutit mai mult decât fructificarea unei lovituri de pedeapsă prin același Novillo, pe fondul îndârjitei defensive a timișorenilor: 15-13.

Patru puncte prețioase, forte pentru psihicul campioanei din Ronaț, smulse cu o dăruire totală pe gazonul acoperit la final cu zăpadă al arenei ”Dan Păltinișanu”…

Timișoara Saracens: 15. Simionescu; Zaharia, Manumua, Umaga, Tangimana; Rose, Seniloli / 1. Badiu, Rădoi, Pungea; Popârlan, Drenceanu; Doyle, Rus; Stewart.

Rezerve la start: Sabău, Mariș, Doge, Ianuș, Morrison / Luiters, Sefanaia, Helu.

Fotografiile realizate de Leczki Jozsi…

Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


doi × = 2

 


Ultimele articole din categoria Rugby: