În preziua Centenarului Marii Uniri, finala Cupei României la rugby e amânată din cauza terenului înghețat la Cluj și lăsată pentru la anul. Fiasco organizatoric ca nuca-n perete al Federației Române de Rugby

Un nou fiasco organizatoric în numele Cupei României la rugby nu mai constituie deloc o noutate și implicit nici o știre, încadrându-se în schimb în reperele normalului și firescului. De parcă nu era oricum de-ajuns că întreaga întrecere K.O. a fost târâtă în derizoriu din varii puncte de vedere deși ar fi vorba despre cea de-a 72-a ediție, finala cu trofeul pe masă programată ca nuca-n perete la ora 12 într-o zi de vineri nici măcar nu s-a mai jucat, fiind lăsată pentru la anul. Era vorba despre doar al șaptelea meci al acestei ediții pe unde scurte și parcă și Dumnezeu s-a mâniat la toate cele inadecvat puse în scena Cupei României, ultimul act fiind inițial amânat de la amiază pentru ora de start 13:30 iar apoi abandonat cu totul până cândva în 2019, din cauza terenul pe alocuri înghețat pe ”Iuliu Hațieganu” din Cluj, tocmai în preziua Centenarului Marii Uniri.

Cu alte cuvinte, prin prisma momentului aniversar al României, un rateu de proporții al Federației Române de Rugby la ora finalei unei competiții cu un total de numai 7 partide și în general în bătaie de joc, neajunsurile întrecerii sub egida F.R.R. fiind enumerate în precedentele două săptămâni, în care și-a derulat restul parcursului, din sferturi și semifinale.

Cum își face simțit prezența primul îngheț, cum resimte sportul românesc deficiențele legate de infrastructura sportivă, nefiind pentru prima oară și nici pe același teren ca un meci cu implicarea triplei campioane naționale la zi Timișoara Saracens să nu aibă loc din cauza gazonului ”bocnă”, neplăcere ivită și în ianuarie 2016 pe ”Dan Păltinișanu”, și astăzi la Cluj, semn al unui neajuns la nivel național.

Iar realitățile și adevărul mereu inconvenabil lovesc invariabil tocmai în momentele în care ar putea da cu atât mai mult de gândit. Aceasta este baza materială la care se raportează sportul românesc la ora Centenarului Marii Uniri, dar acestea sunt și opțiunile federale legate de tot ceea ce înseamnă Cupa României ca structură competițională, incluzând programarea ultimului act în locul, la data și de la ora la care n-au putut avea loc. Și bineînțeles că în repertoriul iresponsabililor de vină ar fi condițiile meteorologice, și nu marele și grosul lanț al slăbiciunilor întreținut în bătătura carpatină, care crează premizele rămânerii la cheremul vremii. Acesta a fost cadrul pus la dispoziția finalistelor competiției de către organizatori…

După numai 6 meciuri dintre care primele patru total dezechilibrate în actuala ediție a Cupei României, o finală n-a putut fi pusă adecvat în scenă de Federația Română de Rugby, într-o vizibilă eroare încă de la momentul alegerii datei, locului și orei de disputare, o contra-reclamă adusă sportului cu balonul oval. Și cât de neplăcut sună pentru rugby a fi amânat ultimul act al Cupei României în preziua Centenarului Marii Uniri a României.

Însă nu se face altceva decât a se strânge roadele absenței investițiilor la nivelul necesar în rugby-ul intern și infrastructura sa, căci în rest, la vorbărie, planuri mărețe, populism ieftin, ipocrizie și înșelarea aparențelor, se stă chiar foarte, foarte bine.

De prisos de amintit că prin lăsarea de pe un an pe altul a finalei unei competiții, una dintre protagoniste, Timișoara Saracens, a fost văduvită de o ultimă repetiție pe care se putea baza în calendarul competițional înaintea întâlnirilor internaționale din sâmbetele următoare în Grupa 1 din Challenge Cup, acasă cu francezi și englezi. Și una este să rămâi în priză în regim competițional cu o săptămână înaintea confruntării cu oponenți mai valoroși, și alta să resimți dezamăgirea de a nu disputa o partidă cu trofeul pe masă. O imposibilitate în condițiile date, cu gazonul pe alocuri înghețat, ceea ce ar fi periclitat integritatea fizică a rugbiștilor, primordială cu atât mai mult în cazul bănățenilor înaintea confruntărilor din decembrie cu oaspeți din occident.

De-a dreptul scandaloasă și rușinoasă situația în care au fost puse finalistele și competiția în sine. Forul federal s-a spălat însă deja pe mâini prin a glisa luarea deciziei de a lăsa finala de pe un an pe altul la latitudinea acordului dintre cele două cluburi, care au hotărât ad-hoc în favoarea reprogramării ultimului act cândva în 2019, la o dată ce va fi comunicată ulterior.

Însă este cât se poate de evident că grupările descinse sub Feleac pentru câștigarea meciului de la ora 12 n-ar fi vrut să efectueze degeaba deplasarea și să fie puse într-o asemenea postură neplăcută. Și ar fi jenant ca în România încheierii anului 2018 unii decidenți să se mai ascundă încă în spatele scuzelor ieftine, gen buletin meteo nefavorabil, întrebarea fiind cât se poate de simplă. Ce s-a întreprins vreme de aproape 3 decenii postdecembriste din perioada premergătoare Centenarului Marii Uniri ca marea sărbătoare să găsească domeniile de activitate ale României într-o funcțională și eficientă capacitate organizatorică?

N-ai un teren de Doamne ajută pentru găzduirea unei finale naționale cu numele României în titulatură, n-ai un for federal competent care să croiască un calendar competițional adecvat, și nu în doi peri în cazul Cupei României, cu 6 meciuri de calificare și o finală programată la ora 12 într-o zi de vineri pe un stadion care nu s-ar preta de fapt acestui moment al întrecerii, câte și mai câte. Dar bineînțeles că starea vremii este invocată ca motiv principal al amânării. Cauzele reale ar fi altele…

Conform regulamentului, partida putea fi amânată 24 de ore în cazul identificării unui teren practicabil, sau reprogramată, optându-se de comun acord în favoarea celei de-a doua variante.

Implicit, finalitatea competiției ar putea fi denaturată, dat fiind schimbările de efectiv care vor surveni invariabil în iarna ce bate la ușă, căci nu este exclus ca din lotul celor din Ronaț să se înregistreze dezertări pe fondul nemulțumirilor de ordin financiar, tot mai numeroase și mai mari prin acumularea unor restanțe salariale în această toamnă, capac la primele neîncasate din stagiuni anterioare. Acestea sunt realitățile ieșind la suprafață dinspre vârful unei discipline mult prea lăudate în raport cu realitățile factuale, realități ce țin de jucători neplătiți chiar și la campioana țării dar și de lipsa terenurilor bune pe care să-și poată etala calitățile.

Astăzi, timișorenii s-ar fi aliniat la Cluj cu majoritatea pachetului de înaintare care contribuia vinerea trecută tot pe ”Iuliu Hațieganu” la calificarea din semifinale grație unui 17-13 cu CSA Steaua, doar Drenceanu revenind dintre ”Stejari” în locul lui Mureșan în linia a II-a, pe când în liniile dinapoi și-ar mai fi păstrat pozițiile de la o apariție la alta Samoa și Umaga, plus Rose la deschidere. CSM, care intra în finală mai detașat printr-un 13-25 în condiții de deplasare la Baia Mare, anunța pentru ora 12 un XV cu mai mult de jumătate dintre componenți formați peste hotare, și totodată jumătate dintre rezerve, capitol la care bănățenii se aliniau cu 5 titulari născuți în afara granițelor României și 3 rezerve.

S-ar fi aflat față în față câștigătoarele precedentelor 4 ediții, trei la rând adjudecate de Timișoara Saracens și ultima de CSM București, în acest caz chiar pe ”Iuliu Hațieganu”, unde Sioeli Lama înscria un eseu la finele prelungirilor ultimului act din 31 martie, 27-26 după 19-19 în timpul regulamentar cu CSM Știința Baia Mare, în avantaj la pauză cu 9-6, în ceea ce era prima finală jucată de cei din capitală. Învinși în actualul campionat în Ronaț pe 29 septembrie cu 19-16, dar câștigători în partida directă de pe ”Iuliu Hațieganu” pe 18 august cu 31-8 în semifinala Cupei Regelui.

Pentru conformitate, Timișoara Saracens a anunțat un XV de start cu Samoa; Zaharia, Fercu, Umaga, Simionescu; Rose, Conache / Taupaki, Sabău, Pungea; Popârlan, Drenceanu; Neculau, Rus; Morrison – cpt., iar ca rezerve la start: Căpățână, Halalilo, Doge, Mureșan, Lazăr, Tătăruș, Rupanu, Moala.

CSM București: Vaovasa; Tangimana, Tomane, Vlaicu, Maliepo; Schulte, Faasen / Bălan, Oancea, Pocriș; Iancu, Gigauri; Sobota, Ion – cpt.; Burcea. Rezerve: Hartig, Tongia, Gordaș, Els, Ser, Calafeteanu, Iliuță și Cobden.

Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 + patru =

 


Ultimele articole din categoria Rugby: