Începe! Timișoara Saracens RCM UVT – Steaua: echipele probabile. ”E păcat că s-a desființat Farul dar asta a făcut ca alte echipe să se întărească și mai mult!” Ce spun Anesi, Burcea, Brosovszki…

Superliga 2015 începe sâmbătă cu duelul CSM Știința Baia Mare – CSM Olimpia București, iar Asociația Timișoara Saracens RC UVT va intra în scena noii ediții a elitei duminică de la ora 11, pe Stadionul ”Dan Păltinișanu”, contra Stelei, debut prefigurat astăzi după-amiază de managerul Attila Brosovszki, antrenorul Sosene Anesi și căpitanul Stelian Burcea. Iată spusele celor trei, pe când pe gazon erau instalate accesoriile specifice jocului cu balonul oval, dar iată și echipele probabile conform încărcării pe www.super-liga.ro…

DSCF2096

 

 

Din partea managementului, Brosovszki a spus: ”Să pornim cu dreptul și să avem același parcurs! E un debut de sezon cu o situație să zicem nefericită, căci cei de la Farul au fost nevoiți să se retragă din campionat, iar FRR a decis ca programul să fie modificat, etapele să fie modificate. În a doua etapă jucăm la Baia Mare, în a treia acasă cu CSM Olimpia, în a patra tot acasă cu Dinamo iar în a cincea la Cluj. Returul va începe imediat, la o săptămână”.

Managerul sportiv a explicat că timișorenii n-au mai făcut și alte completări de efectiv în lumina retragerii constănțenilor: ”Lotul era deja complet, și n-au fost demersuri din partea noastră doar pentru că ei s-au desființat și ca noi să profităm, dar au fost discuții ce nu s-au concretizat, așa încât mergem cum era stabilit de la început”.

Clubul de pe Bega speră totodată ca numărul spectatorilor prezenți la jocurile timișorenilor pe teren propriu să fie în creștere în 2015: ”Întotdeauna ne așteptăm la mai mulți spectatori, clar mai mulți ca anul trecut, dar sper să și reușim”.

Brosovszki a explicat și despre utilizarea noului echipament: ”Din ce am vorbit, băieții și noi ne dorim acasă să jucăm în roșu-negru, iar dacă cealaltă echipă vine cu un echipament asemănător, oricum gazda trebuie să schimbe. Noi am vrea în roșu-negru să inaugurăm sezonul!”

Inevitabil, dat fiind că este primul meci oficial pe ”Dan Păltinișanu” după cel de tristă amintire, din septembrie, cu RCJ Farul, conferința de presă a curs și spre subiectul… arbitrajului, la modul general și nu numai… ”Ne-am așteptat clar să fie altceva dar mergem înainte cu ce avem, nu putem să ne punem contra…”

Tot în privința recuzării de către club a arbitrului Petrescu, conducătorul de pe Bega a mai spus: ”În mod normal n-ar trebui să ne arbitreze nici în deplasare, dar în deplasare nu putem să contestăm. Noi așa am cerut, ca în nici un meci să nu ne arbitreze, dar în cele de acasă va fi această recuzare. Avem acești arbitri, trebuie să-i respectăm, ei ne fluieră la fiecare meci și n-avem ce să facem”.

Brosovszki a răspuns și întrebărilor despre neplăcutele evenimente din 6 septembrie, dinaintea precedentului joc oficial găzduit de clubul din Ronaț pe ”Dan Păltinișanu”: ”Din punctul de vedere doar al arbitrului, el a procedat 100% după regulament, n-avem ce să-i spunem, și chiar dacă era străin, era aceeași decizie. Alții mai mari decât el puteau lua altă decizie, dar arbitrul a luat decizia care o avea în putere”.

*

Sosene Anesi a spus la rândul său: ”Sunt foarte entuziast în fața unui campionat greu, dar suntem foarte încrezători în echipa noastră și în jucători că vor reuși o bună performanță. Am efectuat antrenamente bune în perioada precompetițională, a fost foarte greu, dar acum sunt convins că orice echipă vom alinia, băieții care vor juca vor da 100%. Sunt foarte mândru de sportivii noștri și foarte entuziast în postura mea de antrenor la debut într-un nou sezon. Sunt și puțin tensionat, căci va fi primul meu meci la început de sezon ca antrenor, dar sper că, prin ajutorul tuturora, management, căpitan și jucători, va fi totul bine!”

DSCF2082

 

”N-am format încă XV-le de meci însă vom merge pe jucătorii experimentați dar sunt sigur că și dintre cei nou veniți vor fi sportivi implicați duminică!” ”Steaua are jucători masivi, buni alergători, în pachetul de înaintare, însă este greu de zis cu ce se va prezenta aici. Nu știm mai nou destule despre ei, despre cum ar putea aborda această deplasare, dar ne concentrăm mai ales pe jocul nostru, și să avem atitudinea corectă. Din ce știm însă din trecut, și nu poate fi altfel, Steaua e o formație tare. Va fi greu pentru noi și în etapa a II-a, la Baia Mare, 0dar cea mai mare preocupare e evoluția de duminică, și va fi și mai greu la Baia Mare dacă nu facem treabă bună duminică. De aceea sper ca băieții să fie la fel de buni ca de obicei!”

Conform www.super-liga.ro, XV-le Timișoarei ar fi Țăruș, Căpățână, Romumu, Lazăr, Drenceanu, Morrison, Ianuș, Burcea – cpt., Calafeteanu, Rose, Moala, Kinikinilau, Umaga, Shennan, Conache. Rezerve: Gorcioaia, Militaru, Mariș, Mureșan, Nabalei, ODonnell, Sefanaia, Zaharia.

La steliști, Baraulea, Cornei, Costin Neacșu, Grigore, Petre Neacșu, Ravulo, Mototolea, Vueti, Diaconescu, Dumbravă – cpt., Pascu, Filip, Dascălu, Tupou, Niacșu.

*

Căpitanul Stelian Burcea a remarcat că ”este foarte important jocul cu Steaua, deoarece trebuie să câștigăm, fiind primul din această competiție, și să arătăm ceea ce am pregătit. Cantonamentele au fost grele, suntem pregătiți și așteptăm cu nerăbdare startul. Echipa este validă și vă așteptăm duminică la 11 să ne susțineți și să ne felicitați și după meci!”

DSCF2065

 

 

”Și de la Steaua au plecat câțiva jucători de valoare, câțiva străini, și e păcat că s-a desființat Farul, dar asta a făcut ca alte echipe să se întărească și mai mult. Va fi un campionat foarte disputat, pentru că toți au luat sportivi de calitate, cu experiență, ceea ce ne face mult mai motivați, să luptăm mult mai mult. Întotdeauna primul meci este mult mai greu. Și nu vrem să începem ca anul trecut, cu o înfrângere, chit că apoi s-au reglat lucururile pe parcurs, într-adevăr, dar cât se poate de clar o spun că e important să începem cu o victorie împotriva Stelei”.

Despre Steaua București, a șasea în 2014, se știe că George Sava este pe banca tehnică, remarcat fiind prin titlurile de campion câștigate în Rusia cu Yenisey Krasnoyarsk.

+

Statistica partidelor Timișoara Saracens – Steaua Bucuresti în SuperLiga CEC Bank:

timisoara saracens steaua

2011
Sezonul regulat:
Steaua Bucuresti-RCM Timisoara 29-28
RCM Timisoara-Steaua Bucuresti 34-24

2012
Sezonul regulat:
RCM Timisoara-Steaua Bucuresti 19-15
Steaua Bucuresti-RCM Timisoara 25-30
Play-Off:
Steaua-Bucuresti-RCM Timisoara 23-17
RCM Timisoara-Steaua Bucuresti 27-20

2013
Sezonul regulat:
Steaua Bucuresti-RCM Timisoara 30-18
RCM Timisoara-Steaua Bucuresti 29-13
Play-Off:
Steaua Bucuresti-RCM Timisoara 13-18
RCM Timisoara-Steaua Bucuresti 18-19

2014
Sezonul regulat:
Steaua Bucuresti-RCM Timisoara 13-36
RCM Timisoara-Steaua Bucuresti 21-13

Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 2 = saisprezece

 


Ultimele articole din categoria Rugby: