La Timişoara „nimeni nu se dă rotund!”

E sloganul cu care clubul RCM MVT Universitatea de Vest Timişoara şi-a întâmpinat oaspeţii la o întâlnire de ţinută, desfăşurată acum, în preajma Sărbătorilor. Dacă toate lucrurile vor decurge normal, Timişoara va avea la anul o echipă de podium şi peste doi ani, poate campioană a României! La întâlnirea de oficializare a proiectului intitulat „Renaşterea rugbyului studenţesc” au fost prezenţi atât oameni de rugby cât şi autorităţi locale, care au promis sprijin total pentru ca în Ronaţ să se construiască o bază sportivă modernă cu o arenă de rugby, care va purta numele lui Gheorghe Răşcanu – fosta mare glorie a Timişoarei din anii ´70 şi ´80.

Proiectul cuprinde înfiinţarea unui centru de copii şi juniori, a unei entităţi secţii universitare cu disciplina „rugby”, precum şi crearea condiţiilor de mare performanţă pentru echipa de seniori. Cu aceste puncte rezolvate, preşedintele clubului, Alexandru Ilie, a promis că în 2012 se va încerca sărbătorirea titlului de campioană la exact 4 decenii de la cucerirea primului titlu naţional de către Universitatea Timişoara.

Prin implicarea omului de afaceri Dan Dinu, formaţia timişoreană a fost până acum „campioana transferurilor” în acest sezon de toamnă-iarnă, iar diriguitorii bănăţeni amintesc că achiziţiile nu se vor opri aici. Transferurile cele mai „sonore” sunt cele ale oamenilor de naţională Fercu, Burcea, Lemnaru, Calafeteanu, Conache şi Drenceanu, câţiva dintre ei contribuind decisiv la calificarea echipei reprezentative în elita mondială.

RCM-ul timişorean are şi un nou antrenor principal, Alexandru Domocoş, revenit pe plaiurile unde a cunoscut consacrarea ca jucător şi antrenor, el demonstrând poate cel mai mult realism la întâlnirea de care amintim în acest articol. În vreme ce aproape toţi vorbitorii au pus titlul naţional ca un obiectiv aproape realizat în 2012, Domocoş a fost singurul care a amintit că e nevoie de unitate de grup pentru a face performanţă. Tehnicianul timişorenilor e conştient că deocamdată trebuie „tras” la capitolul omogenizare şi abia apoi  putem visa  la şampanie şi jubileuri.

Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 × = cincizeci sase

 


Ultimele articole din categoria Rugby: