LIVE TEXT. Timișoara Saracens – CSM Știința Baia Mare 8-18 (3-3): Calafeteanu 22 l.p., Tangimana 72 eseu / Samoa 11 l.p., 62, 76 t., eseu (58) din mol de margine, van Heerden 75 eseu. Tangimana sin-bin 57. Pe ”Dan Păltinișanu”, în Cupa României

Finish, Timișoara Saracens – CSM Știința Baia Mare 8-18 (3-3). Lipsa jocurilor în mână, decisivă azi în cazul campionilor. Urmează deplasarea la București, cu CSM Olimpia, sâmbăta viitoare la ora 11, și meciul acasă, aici, pe 9 aprilie, cu Calvisano. Revenim…

DSCF2747

 

78. Baia Mare iese bine din chingi, Shamkharadze fiind din nou exact. Iar gruzinul, placat, este înlocuit cu Pălii.

77. Calafeteanu găsește tușa în preajma colțului terenului. Margine Rădoi. Dar următoarea este a oaspeților…

Minutul 75, eseu prin internaționalul Johan van Heerden. CSM Știința a ripostat foarte prompt: 8-16. Samoa transformă, 8-18. 

La gazde, Mureșan în locul lui Popârlan. Iar Timișoara Saracens, tot mai prezentă în joc. Cea mai bună perioada de joc a gazdelor.

Fonovai Tangimana a pătruns decis de-a lungul tușei, pe dreapta, înscriind la colț. Dar Calafeteanu ratează transformarea: tot 8-11.

Băimărenii n-au mai ieșit în ultimele 5 minute din propriul 22 iar până la urmă Fonovai Tangimana concretizează dominarea: 1-1 la eseuri, cu nici 10 minute rămase. 8-11.

67. Oprea în locul lui Apostol, la vizitatori.

Din nou egalitate numerică.

Nu se acordă eseul. Posesia, a timișorenilor, pe stânga. Margine, la 5 metri de terenul de țintă. A doua tentativă a gazdelor de eseu. Irosită de puțin…

66. Cea mai mare ocazie a timișorenilor, Sefanaia fiind stopat pe stânga la un metru de terenul de țintă iar Conache fiind ceva mai apoi la un pas de eseu, la colț, pe dreapta. A culcat balonul în terenul de țintă dar nu este clar dacă nu cumva n-a călcat în afara terenului. Și se pare că ar fi fost și un înainte. Arbitrul video, la cuvânt.

În căutarea tușei, Calafeteanu trimite bine în 22-ul advers iar balonul oval țopăie peste… gardul împrejmuitor, în Peluza Sud. Alt balon. Poate va purta noroc celor din Ronaț…

Și încă o schimbare în linia I a timișorenilor: Taupaki în locul lui Militaru.

63. Dico în locul lui Pristaviță-Mardare și grămadă ordonată cu introducere băimăreană.

Înlocuiri la gazde: Mariș și Moala le lasă locul lui Halalilo și Conache.

Minutul 62. Luke Samoa, 3-11: lovitură de pedeapsă. De la 35 de metri, puțin lateral dreapta. 

59. Baia Mare la pupitru, cu jucător în plus. Samoa încearcă din nou drop-golul dar execuția este prea scurtă.

58. Rădoi intră, Căpățână iese.

Luke Samoa ratează din nou, de astă dată transformarea: tot 3-8. De la 24 de meri stânga. Prin dreapta.

Minutul 58. CSM Știința Baia Mare profită și reușește eseul, cu pachetul de înaintare, prin molul de margine. 3-8.

57. Tangimana Fonovai, eliminare temporară. Timișoara Saracens, 10 minute în inferioritate numerică. Iar CSM Știința alege tușa, la 5 metri lateral stânga, în căutarea eseului.

56. Băimărenii încearcă să poarte un mol în 22-ul bănățean.

Rezervele Timișoarei ies din nou în forță la încălzire. Băimărenii îi imită prompt.

Joc foarte echilibrat, scor de egalitate și extrem de puține puncte. S-a fructificat câte o lovitură de pedeapsă și s-a ratat câte una, de fiecare parte.

53. Eroare băimăreană la angajarea în grămadă iar Calafeteanu degajează. Repunere maramureșeană de la margine, din preajma centrului terenului. Bîrdașu.

52. Pripiți, băimărenii au greșit, fiind grămadă cu introducere timișoreană, aproape de propriile buturi.

50. Băimărenii șarjează frontal în forță, cu două puncte de fixare, și pătrund în 22-ul Timișoarei.

49. Înlocuire la băimăreni. Rusu cu Suciu, în linia I. Și oaspeții scapă cu fața curată din propriul 22. Margine cu repunere băimăreană, de pe stânga, la 30 de metri.

Una peste alta, până acum, se simte jocul oficial în mână al băimărenilor, din week-end-ul trecut. Timișorenii mai au nevoie de meciuri pentru a-și reintra în ritm. Și totuși, gazdele prind tușa în 22-ul advers. Cea mai bună poziție de până acum, pe stânga.

46. Căpățână, margine de pe dreapta.

45. Shamkharadze șarjează spre 40-ul advers, după marginea lui Bârdașu. Blocat la timp.

44. Altă grămadă timișoreană ce nu se leagă, în 22-ul advers.

Timișoara Saracens începe partea a doua și o face mai în forță dar tot se lovește de zidul băimărean.

*

Pauză, 3-3, și un ”La Mulți Ani!” de la stația de amplificare pentru Vlad Mădălin Lemnaru. 27 de ani. Nu joacă azi…

Antrenorul Eugen Apjok, care a urmărit jocul din înaltul tribunei a II-a, de la masa presei, își aprinde fugitiv o țigară înaintea coborârii la vestiare.

Luptă surdă la centrul terenului și încă o grămadă ordonată, cu introducere băimăreană. La 2 metri în propriul teren.

40+2. Marginea băimăreană, inexactă. Vizitatorii pierd astfel o bună poziție adjudecată.

Accidentare și în tabăra oaspeților dar Samoa își revine. Grămadă cu introducere băimăreană, de puțin în jumătatea galben-albaștrilor. Gazdele, deși cu o greutate superioară a grămezii, nu se descurcă nici în acest caz. Iar Baia Mare găsește tușa, la 22 de metri, pe dreapta.

38. Grămadă timișoreană în propriul 22, pe dreapta. Iar Burcea forțează ieșirea pe partea închisă.

37. Baia Mare, cu Ailenei înapoi în teren în locul lui Iurea, găsește cu succes marginea, pe stânga. La 25 de metri de buturi.

36. Totuși, următoarea margine este a timișorenilor, și exact, din mâna lui Căpățână. Urmează un mol dar Baia Mare recuperează posesia.

35. Altă margine băimăreană de pe stânga, pe linia de 40. Oaspeții par mai siguri de sine, Timișoara pufăie puțin.

34. Ofensivă mai susținută a gazdelor, câștigând treptat metru cu metru, până spre 22-ul advers. Totuși, Baia Mare blochează prompt încrucișările bănățene.

32. Cursiv atac al timișorenilor, inițiat de căpitanul Burcea și continuat pe aripă de Sefanaia și Tangimana, nefinalizat.

31. Băimărenii cedează posesia după o margine. Introducerea lui Calafeteanu, pe linia de centru a terenului.

30. Fercu, priză bună la degajarea băimăreană.

29. Grămadă cu introducere băimăreană pe linia de 22 a vizitatorilor. Shamkharadze, ex-timișoreanul, cu balonul.

27. Schimbare temporară la oaspeți: Andrei Iurea în locul lui Răzvan Ailenei.

25. CSM Știința, nu departe de a scăpa spre 22-ul advers. Timișoara se apără bine.

Să tot fie în jur de 550 de spectatori în jurul tribunei oficiale, la I.

23. Balon de urmărire timișorean, spre jumătatea adversă, prins confortabil de Apostol.

22. Timișorenii nu profită și centralul întoarce faza la momentul placajului înalt al lui Fakaosilea. Lovitură de pedeapsă din 22-ul oaspeților: 3-3 prin Calafeteanu, de la 15 metri lateral stânga. 

Mijlocul primei părți: timișorenii revin în jumătatea adversă și caută breșa pe partea stângă. Schimbare de direcție însă Apostol îl blochează pe Dorin Lazăr.

18. Și Luke Samoa ratează o lovitură de pedeapsă, de la 25 de metri lateral stânga.

CSM Știința Baia Mare, start mai bun, exactă în defensivă și șarjând bine la mână. Timișorenii, la debut în 2016, greșesc prea adesea: se vede lipsa jocurilor în mână în efectiv complet. Doar internaționalii selecționați la ”Stejari” au jucat constant în februarie și martie, dar în partitura națională.

16. Valentin Calafeteanu ratează prima lovitură de pedeapsă a bănățenilor, de la aproape 40 de metri, puțin lateral stânga. Tot 0-3.

12. Început cu probleme pentru Vasile Rus: accidentat, părăsește terenul, cu casca de protecție în mână. Înlocuit de Dorin Lazăr. 

Speaker-ul, pe fază la stația de amplificare. ”Stimați spectatori, vă rugăm frumos să păstrați liniștea la executarea loviturilor de pedeapsă. Vă mulțumim!” Excelentă intervenție. S-a fluierat în momentul execuției, pe alocuri, din doar câteva buze, și s-a auzit un ”Huo!” Ceea ce nu l-a împiedicat pe Samoa să deschidă scorul.

Minutul 11. 0-3, Luke Samoa. Lovitură de pedeapsă.

Grămadă prăbușită de timișoreni și CSM Știința beneficiază de o lovitură de pedeapsă. De la 26 de metru, ușor lateral dreapta.

9. Grămadă cu introducere timișoreană, la 26 de metri de propriile buturi.

Șeptarul Vasile Rus primește îngrijiri medicale în propria jumătate de teren.

7. Margine a ”negrilor” de pe stânga și desfășurarea jocului la mână, spre dreapta. Parte pe care Știința mai are o margine, la 40 de metri de buturile timișorene.

Minutul 5. Grămadă cu introducere maramureșeană, în apropierea liniei de 22 a oaspeților, după câteva minute de dominare teritorială și ca posesie a balonului din partea gazdelor.

Foarte puțină lume pe principala arenă a Timișoarei.

Timișorenii, în galben-albastru, CSM Știința în negru.

CSM Știința Baia Mare începe, atacând în prima parte spre Peluza Sud.

Timișoara Saracens: 1. Militaru, 2. Căpățână, 3. Mariș, 4. Popârlan, 5. Drenceanu, 6. Morrison, 7. Rus, 8. Burcea – cpt., 9. Calafeteanu, 10. Umaga, 11. Moala, 12. Kinikinilau, 13. Sefanaia, 14. Tangimana, 15. Fercu. Rezervele anunțate pentru astăzi, Rădoi, Taupaki, Halalilo, Mureșan, Lazăr, Conache, Zaharia și Simionescu.

CSM Știința: Pristaviță-Mardare, Bârdașu, Rusu, Roșu, Dănilă, Van Heerden, Morrell, Ailenei, Shamkharadze – cpt., Maravunawasawasa, Bucur, Leiataua, Fakaosilea, Apostol și Samoa, rezerve fiind Cojocaru, Dico, Suciu, Iurea, Palii, Botezatu, Oprea și Mtya.

*

Dacă e sâmbătă seară, e rugby pe Stadionul ”Dan Păltinișanu”, la meciul de debut al campioanei naționale la zi în noul sezon competițional intern. La 98 de zile după ce câștigau din nou foarte convingător în dauna italienilor în calificările internaționale pe principala arenă a Timișoarei, rugbiștii din Ronaț revin astăzi de la ora 19 pentru primul pas în apărarea trofeului Cupei României. Anul trecut, Timișoara Saracens pornea în campania 2015 tot pe ”Dan Păltinișanu”, într-un 30-28 (17-18) în Superliga cu Steaua în duminica de 29 martie, anul acesta fiind vorba despre un joc din etapa a II-a a Grupei I valorice în Cupa României, contra Științei Baia Mare, dublă învinsă a bănățenilor în finalele acestei competiții din 2011 și 2014. Ce va fi, aici, în comentariu în direct LIVE TEXT…

CSM Știința Baia Mare pășește în premieră pe ”Dan Păltinișanu”, a șasea grupare care să fie oaspete a Timișoarei rugbistice pe această arenă, după CSA Steaua, CSM Olimpia București, Saracens Storm și formațiile italiene din Rovigo și Roma.

Conform încărcării efectuate vineri seară pe portalul www.super-liga.ro de către gruparea gazdă, deținătorii trofeului vor începe jocul cu 1. Militaru, 2. Căpățână, 3. Mariș, 4. Popârlan, 5. Drenceanu, 6. Morrison, 7. Rus, 8. Burcea – cpt., 9. Calafeteanu, 10. Umaga, 11. Moala, 12. Kinikinilau, 13. Sefanaia, 14. Tangimana, 15. Fercu.

Se remarcă așadar revenirea fundașului Cătălin Fercu, după perioada la Saracens, precum și repreluarea banderolei de căpitan de către Sandu Stelian Burcea, după ce trofeul Cupei României era adjudecat, la Iași, în absența internaționalilor prezenți cu ”Stejarii” la IRB Rugby World Cup 2015, cu Vasile Rus căpitan.

Dacă XV-le enumerat va fi într-adevăr cel de start al serii, atunci 5 jucători care începeau ultimul duel cu maramureșenii, tocmai în finala Superligii 2015, de la Baia Mare, câștigată de bănățeni pe 5 decembrie cu 18-15 (10-10), nu se mai găsesc și acum pe teren din minutul 1, și anume Țăruș în linia I, cu probleme medicale, Ianuș, la fel, în linia a III-a, dar și Rose, Shennan și Conache, în liniile dinapoi. Mariş, Morrison și Kinikinilau începeau ca rezerve finala din Maramureș.

12105821_1045536595493198_8257384910122515604_n-300x200

 

Dar iată și alcătuirea în care timișorenii își păstrau în 4 octombrie 2015 trofeul Cupei României grație unui 17-14 după prelungirile finalei de la Iași, unde era 11-5 la pauză și 14-14 după 80 de minute contra Stelei, ca primi autori de succes după 9 ani ai menținerii laurilor învingătorilor în întrecerea internă numărul 2: 1. Gigi Militaru (Sione Taupaki, min. 80+17), 2. Marian Gorcioaia (16. Viorel-Marian Sabău; min. 62), 3. Samuel Mariș (Bogdan Neacșu, min. 80+17), 4. Dorin Lazăr, 5. Marian Drenceanu, 6. Randall Anthony Morrison, 7. Vasile Rus, 8. Daniel Ianuș, 9. Hayden O’Donnell, 10. Jody Rose (23. Tevita Manumua, min. 65), 11. Viliami Moala (19. Stephen Shennan; min. 65), 12. Jack Umaga, 13. Brian Sefanaia, 14. Fonovai Tangimana, 15. Gabriel Conache. Rezerve erau atunci Ionuț Mureșan (intrat temporar în minutul 47, pentru sângerarea lui Lazăr, și reintrat pe parcurs), Eduard Ciaparii și Daniel Zaharia.

Rezervele anunțate pentru astăzi, Rădoi, Taupaki, Halalilo, Mureșan, Lazăr, Conache, Zaharia și Simionescu.

Băimărenii se anunță pe ”Dan Păltinișanu” cu Pristaviță-Mardare, Bârdașu, Rusu, Roșu, Dănilă, Van Heerden, Morrell, Ailenei, Shamkharadze – cpt., Maravunawasawasa, Bucur, Leiataua, Fakaosilea, Apostol și Samoa, rezerve fiind Cojocaru, Dico, Suciu, Iurea, Palii, Botezatu, Oprea și Mtya. Un fost jucător al celor din Ronaț, gruzinul Shamkharadze, nou căpitan al ”Zimbrilor”.

Sâmbăta rundei a doua în Grupa I valorică e inaugurată la Iași de CS Politehnica Unirea – CSM Olimpia, mâine disputându-se Dinamo – Steaua, pe când ”U” Cluj stă. Etapa viitoare, timișorenii la CSM Olimpia. Dar rezultatele, programul și ierarhia, pe coloana dreaptă, a clasamentelor.

Mai multe considerente înaintea debutului de sezon al timișorenilor, prin prisma declarațiilor protagoniștilor, din consemnările publicate în secțiunea Rugby a cotidianului:

http://sporttim.ro/rugby/timisoara-saracens-pre-debut-cu-noutati-despre-calvisano-si-dorinta-egalarii-recordului-lupilor-in-challenge-cup-despre-baia-mare-si-intermediarele-in-cupa-romaniei-cu-dinamo-si-s

http://sporttim.ro/rugby/burcea-cred-ca-mai-bine-ii-cunoastem-noi-pe-ei-ei-nu-prea-ne-cunosc-heikell-e-vital-sa-atingem-in-cele-doua-jocuri-de-cupa-o-forma-cat-mai-buna-pentru-meciurile-cu-calvi

Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Rugby: