”Nu e de-ajuns”. Shennan, intrat ca rezervă, prim eseu în 2015: Timișoara Saracens – CSM Olimpia București 12-12

Spune multe faptul că un rugbist intrat abia în partea a doua a partidei Asociația Timișoara Saracens RC UVT – CSM Olimpia București a primit titlul de cel mai bun jucător al meciului, Stephen Shennan fiind singurul care a culcat astăzi balonul oval în terenul de țintă advers, în minutul 72 al disputei lipsită de veleități de pe ”Dan Păltinișanu”, fără însă a și aduce al doilea triumf acasă al roș-negrilor în noul campionat: 12-12 (7-9). Căci încă o lovitură de pedeapsă a vizitatorilor, binișor în prelungiri, a și ”închis” tabela…

DSCF2209

 

”Desigur că nu este de-ajuns și nu poți fi mulțumit cu un egal acasă dar pe undeva tot e bine să te alegi cu ceva, decât nimic. Din punctul de vedere al staff-ului tehnic, trebuie că sunt dezamăgiți de prestația din teren, cu multe greșeli, pentru care am fost penalizați. N-avem decât să ne analizăm erorile în vizionare și luni-marți să tragem concluziile”, a explicat neo-zeelandezul, care intra în joc în minutul 45, în locul lui Moala, și răsturna scorul la puțin timp după ce, în minutul 70, și Gabriel Conache rata de puțin, de la distanță, o lovitură de pedeapsă.

Minutul 72 a adus primul eseu al meciului în care balonul oval a fost culcat în terenul de țintă advers, după ce timișorenii smulgeau și un eseu de penalitate în minutul 26. Stephen Shennan l-a reușit la colț, pe dreapta, după schimbarea de direcție a ofensivei gazdă spre linia de treisferturi, atacul gazdelor fiind dezvoltat de la 40 de metri de buturi: era atunci 12-9 pentru Timișoara Saracens RC UVT  însă o adiere de vânt, de partea bănățenilor în partea secundă a jocului, inducea balonului o traiectorie ciudată, Gabriel Conache ratând transformarea.

”Este primul meu eseu din acest an și întotdeauna e bine să începi de undeva în această privință, dar a fost o frumoasă fază colectivă”, a mai spus Shennan, care a intrat astăzi cu numărul 23. Ținând în mână sticla de șampanie a sportivului creditat cu cea mai bună prestație în meci, jucătorul din emisfera sudică a admis că își va îndulci seara și astfel: ”Da, voi sărbători cu un pahar-două cu prietena și câțiva colegi!” 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sapte − 4 =

 


Alte articole legate de acest subiect: