Nu este normal ca orașul campion al României la seniori să n-aibă nici o echipă în cele 5 categorii de vârstă ale Campionatului Național de juniori. Timișoara, în rugby

Clubul deținător al ultimelor 3 titluri pe țară în Superliga de seniori, Timișoara Saracens, nu este absolut deloc reprezentat în actuala ediție a Campionatului Național de juniori sub egida Federației Române de Rugby, la nici una dintre categoriile de vârstă sub 19, 18, 17, 16 sau 15 ani, așa cum nici o altă grupare de pe malurile canalului Bega nu are vreo exponentă în aceste întreceri.

O situație nefirească pe radarul oricărui cunoscător de sport care înțelege substraturile unei structurări organizatorice piramidale a activității dar și implicațiile unui asemenea minus, precum și corelația esențială între sectorul juvenil și cel de seniori.

În consecință, o întrebare cât se poate de legitimă este legată de incapacitatea grupării multiplu campioană de a contura în cei 8 ani aproape bătuți pe muchie de la relansarea în elita seniorilor a unei structuri organizatorice juvenile cu reprezentare pe tot mai multe paliere de vârstă, a ungerii unei benzi de producție care să crească în flux continuu generații de tineri rugbiști.

O garnitură a fost dusă spre absolvire prin încheierea unui întreg ciclu în iunie 2017, când formația sub 20 de ani a Timișoarei Saracens a cucerit titlul național la capătul unei restrânse întreceri cu doar 3 participante la respectiva categorie de vârstă, și jos pălăria pentru izbânda celor din Ronaț în triunghiularul cu CS Dinamo și Tomițanii Constanța, așadar cu numai și numai 4 apariții într-un întreg sezon, însă ce a urmat totuși respectivului val!?

Implicit, se distinge cât se poate de clar inexistența unei structuri organice, viguroasă ca fundație, cu potențial de dezvoltare și expansiune a bazei, pe fondul absenței unor viziuni și strategii largi și de perspectivă, dar în schimb concentrarea resurselor la vârful cu vizibilitate, într-o tendință artificială în care carul a fost pus înaintea boilor, un fel de piramidă inversată.

Iar nimeni nu contestă câtuși de puțin eforturile întreprinse în acest deceniu la clubul timișorean pe palierul seniorilor, dar orice eșafodaj adecvat conceput ar fi trebuit să inducă în timp și în paralel și o dezvoltare naturală a sectorului juvenil, condiție sine qua non a cultivării unui anumit spirit pe baze proprii. La fel, fie și reușita absolvirii măcar unei generații nu trebuie deloc subestimată, iar dacă fie și măcar un component al acelei garnituri se află într-o pozitivă tranziție spre seniorat atunci tot efortul peste ani n-a fost chiar în zadar, însă cu o floare nu se face primăvară, totul depinzând de continuitate, de generarea unui flux, unui automatism.

Căci a trecut aproape un an și jumătate de la acel triumf la absolvire iar Timișoara nici că există actualmente pe harta rugby-ului juvenil intern în cele 5 categorii de vârstă ale Campionatului Național sub egidă federală. Să fie oare normală o asemenea stare de fapt? Absolut deloc.

România a avut, are și cel mai probabil va avea probleme în ceea ce privește judicioasa gestionare a resurselor, de administrare într-un regim eficient și cu cât mai mici pierderi, aspect referitor inclusiv la capitalul uman, iar în acest context se îngroașă și semnul de întrebare referitor la roadele pompării atâtor investiții financiare spre vârful cu vizibilitate și general acceptat și adoptat al formației de seniori a clubului din Ronaț, un efort altfel lăudabil și salutar. Dar ce folos în contrast cu marele gol de dedesubtul acestui așadar șubred eșafodaj și în absența creării în același timp și în paralel a unei cât mai extinse secțiuni juvenile? Titlurile naționale și celelalte trofee interne acaparate în acest deceniu sunt bună dovadă și vor rămâne chezășie a reușitei relansării din 2010 dar pur și simplu le lipsește acel ceva, precum unei case doldora de argintărie însă fără vreun glas cristalin de copil.

Iar asta se dorea a fi fost lăsat moștenire? Desigur, n-au intrat zilele-n sac și niciodată nu-i prea târziu pentru un bun demers, dar emulația stârnită în acești opt ani ar fi trebuit în mod normal să consolideze niște fundații ceva mai sănătoase. S-au pierdut niște timpi.

Este evident, predilecția și tendințele au fost clare în cazul inițiativei cu balonul oval de pe malurile Begăi, iar nimic nu merită subestimat și subapreciat, însă dacă rodul viziunii diriguitorilor de pe Bega s-a raportat prin reducție în special și mai ales la ceea ce erau la urma urmei doar niște false așteptări legate de intrarea pe scena continentală inter-cluburi, rezultatele internaționale fiind cât se poate de elocvente în acest sens, dar și firești și ușor de anticipat pentru cei care pot detecta subtilitățile sportului, atunci cei care au pus lucrurile în mișcare nu doar că au o perspectivă relativ îngustă dar nici nu detectează importanța, semnificația și însemnătatea înrădăcinării unei ramuri cu un etos precum cel al rugby-ului în bazele vii ale unei comunități locale.

Desigur, ușor de zis în aceste rânduri și mult, mult mai greu de înfăptuit, însă câteva unități procentuale în plus din buget ar merita întotdeauna alocate creșterii copiilor și juniorilor, chiar dacă beneficiile nu sunt palpabile cu efect imediat iar roadele în timp poartă apăsarea spectrului incertitudinii. Însă, și acesta este un argument forte, numeroși sunt seniorii cooptați de peste mări și țări nu doar pe ochi frumoși și promisiuni, dar care n-au confirmat în acești ani, dispărând din cadru în tăcere și în contrast cu introducerea care le-a fost făcută, resurse risipite așadar anapoda, care ar fi fost mai bine canalizate spre sectorul juvenil local, oricât de greu ar fi un asemenea demers. Care ar crea însă premizele unor baze mai solide și mai sănătoase.

Ar fi fost de așteptat ca după 8 ani Timișoara să ruleze măcar cu o echipă pe palierele categoriilor de vârstă ale Campionatului Național de juniori. Sau nu?

Cât de curând, la finele săptămânii viitoare, se va vorbi din nou despre echipa de seniori a grupării din Ronaț, gazdă sâmbătă 17 noiembrie de la ora 11 pe ”Gheorghe Rășcanu” a calificărilor pentru semifinalele Cupei României, cu CS Universitatea Cluj, și este de așteptat ca jucătorii cu mai puține meciuri în mână și în general din restul lotului să aibă mai mare trecere și în condițiile în care internaționalii Timișoarei vor fi convocați pentru ”Stejari” în meciurile test ale lunii, însă prea puțin spre deloc se poate vorbi despre sectorul juvenil.

S-a generat interes și nu doar punctual prin buna inițiativă ”Rugby4Schools”, pusă în aplicare de clubul timișorean, iar pe de altă parte se caută conturarea unei ”pepiniere” prin alcătuirea unor grupe mici de vârstă la gruparea din Ronaț și nu numai, cu participare în întreceri regionale, însă sportul cu balonul oval de pe Bega n-are reprezentare nici în acest sezon la categoriile pe plan național ale campionatului de profil sub egidă federală.

Spre exemplu, doar 4 formații concurează în actuala campanie la nivelul U19, ”nordicele” CSȘ2 CNE Baia Mare și LPS Suceava respectiv bucureștenele CSM și Colegiul Tehnic Dinicu Golescu, iar numai șase sunt implicate la grupa de vârstă sub 18 ani, CS Dinamo, CT Dinicu Golescu, CS Metrorex, CS Cleopatra, CSȘ Bârlad și LPS Focșani, așadar strict din sud-estul țării. Șapte sunt echipele activând la categoria U17, și anume CSM București, Colegiul Național Aurel Vlaicu, CT Dinicu Golescu, ACSOV Pantelimon, CS Cleopatra Mamaia și CTTV Galați – toate din sud-est, plus CSȘ2 Baia Mare, unic sol a mai bine de treisferturi din teritoriul național.

Încă o treaptă mai jos, la grupa de vârstă sub 16 ani, există o delimitare pe criterii geografice, seria Munteniei reunind 7 formații active inclusiv ca ”pepiniere” ale unor prim-divizionare, așadar și CSA Steaua, CSM București, CNAV – CS Dinamo sau LPS Constanța, dar și ACSOV Pantelimon, CT Dinicu Golescu și Aurora Băicoi, iar cea a Moldovei doar patru, CSȘ Bârlad, CSȘ Unirea Iași, CSȘ Tecuci și CTTV Galați, însă în absența unei serii reunind echipe din interiorul curburii Carpaților.

Care există în schimb la categoria U15, seria ”Transilvania”, însă cu numai două formații ardelene, CSȘ Șoimii Sibiu și AS Florin Popovici, în condițiile în care CSȘ Bega Timișoara n-a mai luat startul. Nu cu mult mai multe sunt participantele la ”Under 15 Muntenia”, și anume LPS Constanța, ACS Flamingo, AS RC Antonio Junior și CS Aurora Băicoi, pe când în zona Moldovei țin steagul sus tot doar două grupări juvenile, CSȘ Unirea Iași și CSȘ Tecuci.

Fenomenul este așadar generalizat, cu numai 4 echipe în întreaga țară la categoria sub 19 ani, șase la U18, câte 7 la U17 respectiv U16 precum și opt la sub 15 ani, cu alte cuvinte un total de 32 în întreg sectorul, în condițiile în care câteva cluburi aliniază garnituri la mai multe categorii de vârstă, însă această rarefiere n-ar trebui să constituie o scuză pentru absența timișorenilor de la start, indiferent de handicapul distanțelor mari față de eventualele partenere de întrecere, discuția trebuind în schimb abordată de la raportul între investițiile efectuate în acest deceniu în special într-un lot de seniori în care prea numeroși au fost recruții ce n-au dat satisfacție și n-au prins rădăcini, resurse care așadar ar fi putut fi mai eficient alocate, și șubrezenia încă în stare incipientă a ceea ce ar fi putut deja fi o pepinieră juvenilă în continuă expansiune.

Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× noua = 72

 


Ultimele articole din categoria Rugby: