Popârlan pe înaintare și Rose, Shennan, Umaga și fundașul Fercu în liniile dinapoi, titulari ai Timișoarei în Germania – România

Timișoara Saracens are cinci titulari în XV-le ”Stejarilor” pentru meciul de debut în ediția 2017-2018 a Cupei Europene a Națiunilor, programat sâmbătă după-amiază în Germania, alți 5 provenind de la cluburi franceze, patru de la CSA Steaua iar unul de la vicecampioana din Baia Mare. Gruparea din Ronaț oferă numai un rugbist din pachetul de înaintare, Valentin Popârlan, pe când pentru liniile dinapoi pe fundașul Fercu și trei sportivi naturalizați, Rose, Shennan și Umaga, alți 4 fiind rezerve, Căpățână, Mureșan și Lazăr pe înaintare respectiv Lemnaru, în vreme ce Popa se numără între cei 3 jucători neconvocați în primii 23.

Naționala de rugby a României va debuta sâmbătă 11 februarie de la ora 14:15 pe Sparda – Bank-Hessen Stadion din Offenbach am Main, contra Germaniei, într-un nou sezon al Rugby Europe Championship. Oficial, odată cu acest meci începe și campania de calificare la Cupa Mondială din 2019, din Japonia, calificare ce se extinde pe durata turului și returului competiției europene.

”Stejarii” se pot califica la Cupa Mondială din Japonia din 2019 în urma rezultatelor pe care le vor obține în sezonul 2016-2018, cumulat, astfel:
– dacă ocupă primul loc în Cupa Europeană a Națiunilor 2016/2018;
– dacă se clasează pe locul 2 în Cupa Europeană a Națiunilor 2016/2018 după Georgia, calificată deja direct de la Cupa Mondială din Anglia;
– dacă se clasează după echipa calificată direct și se impune în barajul cu ocupanta locului 3 în Pacific Tri-Nations (Fiji, Samoa și Tonga).

XV-le României este alcătuit din 1. Mihăiță Lazăr (Castres) – cpt., 2. Otar Turashvili (Colomiers), 3. Andrei Ursache (Carcassonne), 4. Valentin Popârlan (Timisoara Saracens), 5. Johan Van Heerden (Stiinta Baia Mare), 6. Viorel Lucaci (CSA Steaua), 7. Vlad Nistor (Albi), 8. Andrei Gorcioaia (Massy), 9. Florin Surugiu (CSA Steaua), 10. Jody Rose (Timisoara Saracens), 11. Stephen Shannan (Timisoara Saracens), 12. Florin Vlaicu (CSA Steaua), 13. Jack Umaga (Timisoara Saracens), 14. Ionut Dumitru (CSA Steaua), 15.Catalin Fercu (Timisoara Saracens), iar ca rezerve: 16. Marian Eugen Capatana (Timisoara Saracens), 17. Constantin Pristavita (Stiinta Baia Mare), 18. Alexandru Tarus (Beziers), 19. Ionut Muresan (Timisoara Saracens), 20. Dorin Lazar (Timisoara Saracens), 21. Valentin Calafeteanu (CSM Bucuresti), 22. Madalin Lemnaru (Timisoara Saracens), 23. Luke Samoa (Stiinta Baia Mare).

Revine așadar în echipă pilierul Andrei Ursache, acesta evoluând ultima dată pentru România în meciul cu Italia de la Cupa Mondială din 2015, iar Mihăiță Lazăr, campion al Franței cu Castres, va fi pentru prima dată căpitan al ”Stejarilor”. Partida de sâmbătă ar putea consemna și un debut, al fundașului Luke Samoa – convocat între rezerve.

Meciurile României în Rugby Europe Championship 2017:

Germania – Romania, 11 februarie
Romania – Spania, 18 februarie, la Iași;
Rusia-Romania, 4 martie;
Belgia -Romania, 11 martie;
Romania – Georgia, 19 martie.

Jocul va fi transmis în direct pe Dolce Sport 4.

 

Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Rugby: