RCM Timişoara U17 învinge Siromex Baia Mare şi gazda Braşov

Sîmbătă după-amiază, la ora la care 3 rugbyşti seniori ai bănăţenilor punctau pentru „Stejarii” României într-un 71-0 cu Ucraina, juniorii sub 17 ani ai clubului RCM mvt UVT Timişoara se impuneau prin nu mai puţin decît 5 eseuri marcate în faţa lui Siromex Baia Mare, în penultimul turneu al Campionatului Naţional U17 de pe CFR din Braşov. „Băieţii au fost peste aşteptări”, a concluzionat antrenorul Marian Marin, explicînd…

„… Nici nu am avut posibilitatea să îi reunim pe toţi în pregătiri, iar mulţi s-au îmbolnăvit în iarnă, unii au jucat şi răciţi, dar cu o atitudine pozitivă au obţinutdouă victorii din 3, cu bune evoluţii. La final erau foarte obosiţi dar bucuroşi!” Remarcabil, juniorii U17 ai prim-divizionarei au disputat 3 meciuri cu două reprize a cîte 25 minute în mai puţin de 24 de ore, componenţa lotului deplasat de Marian Marin sub Tâmpa fiind Nicolici, Puiu, Mateiaş, Tismănari, Hanu, Suciu, Craiu, Macovei, Ştefan, Rîmbulea, Bodea, Buha, Ambăruş, Boro, Ciont, Lazarov, Chereji, Sculean, Niţă, Istoc. „Unitatea grupului a fost cea care a adus victoriile, eşecul venind în faţa liderului neînvins Viitorul Cluj, care mă aşteptam să joace bine, iar scorul este just. Mulţumesc în primul rînd că şi acest turneu l-am încheiat fără accidentări, doar clasicele contuzii. Şi mai frumos este că împreună cu noi a fost în deplasare şi o grupă de copii ai Warriors, de la U10, care au jucat şi ei cu micuţi din Braşov, cu un meci pierdut sîmbătă 5-3 şi celălalt cîştigat astăzi, 3-6. O primire foarte bună din partea gazdelor noastre şi un teren bun pe CFR, deşi a nins mult de dimineaţă”, a mai explicat Marian Marin.

Ca rezultate, sîmbătă la ora 17, în primul joc al turneului, cu Siromex Baia Mare, RCM Timişoara s-a impus cu 32-5, reuşitele eseurilor fiind în contul lui Puiu – două, Ambăruş, Ştefan şi Bodea, cu Rîmbulea transformer, iar a doua zi, duminică de la ora 10, a pierdut cu Viitorul Cluj, 5-20, taloneurul Puiu marcînd eseul bănăţenilor. Puţin mai apoi, de la ora 12,30, juniorii U17 timişoreni au cîştigat cu 12-10 (5-0), după ce s-au văzut conduşi cu 5-10, în faţa gazdei CFR Braşov, din nou remarcîndu-se acelaşi Puiu, un eseu fiind şi în contul lui Niţă, cu o transformare izbutită de Ştefan. Eseul victoriei a venit în ultimele 5 minute, pe contraatac, cu aceste victorii galben-albaştrii încheind pe 2 turneul de sub Tâmpa şi fiind într-o luptă pe podiumul seriei de 4 echipe.

Un ultim turneu va avea loc la Baia Mare, în 11-12 aprilie, RCM Timişoara avînd şansa să încheie sezonul pe locul 2, în urma Viitorului Cluj, care este ca şi calificat la turneul final, cu 9 succese din 9 jocuri în primele 3 turnee. Faza finală va avea loc tocmai la Cluj, ca strategie şi obiectiv pe acest an RCM Timişoara neavînd însă neapărat în plan o finală la U17, concentrîndu-se în schimb pe garnitura de U16, în grafic spre turneul final.


Distribuie
Acest articol a fost publicat în Juniori, Rugby și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 + = paisprezece

 


Ultimele articole din categoria Juniori: