Record! Puhoiul din cer a lăsat loc potopului de eseuri: 76-0

De la un eşec pe terenul campioanei ţării, 7-19 în urmă cu 10 zile, la cel mai clar succes înregistrat în actuala stagiune a Superligii, 76-0 (50-0) acasă cu nou-promovata Poli Agro Iaşi, miercuri de la ora 10, în Ronaţ, în cea de-a şaptea şi ultima rundă a turului elitei, aceasta este scala pe care a oscilat RCM mvt UVT Timişoara, galben-albaştrii depăşindu-şi astfel precedentul record al sezonului în curs, 71-5, stabilit recent la retrogradata reinstalată „U” Cluj, cu 5 puncte în plus marcate respectiv cu 10 ca diferenţă de scor. A fost ca un antrenament, în care XV-le din vestul oraşului „a încercat nişte scheme de joc”, după cum remarca principalul Chester Williams, în continuare amintind de implicarea a 4-5 cluburi în lupta pentru onorul suprem. Sud-africanul a testat şi unii componenţi mai rar folosiţi, ca de exemplu nou venitul Militaru, precum şi unele permutări pe posturi, odihnind în schimb o pleiadă de piese forte.

 

1un an şi o zi a trecut din 22 mai 2011, cînd RCM dispunea în Ronaţ de Steaua, cu 34-24, într-un joc deja din returul stagiunii trecute, mai grăbită de alinierea la IRB World Cup. Faţă de turul precedent, cu 4 succese şi 3 eşecuri, punctaj 235-109, timişorenii stau mult mai bine din toate punctele de vedere ca palmares al primei jumătăţi din tur-retur pe 2012, şi anume  7  6  0  1  272-69. 

 

A fost aşadar aproape… minutul şi punctul, la scorul campionatului contribuind în special Marian Eugen Căpăţînă (foto prima pagină), un taloneur care în 18 iunie va împlini 26 de ani, bucuros la final de a fi „jucat pentru public”, după cum a punctat în faţa presei. Din păcate, şi aici a fost singurul minus pe cerul înorat al dimineţii de miercuri, asistenţa nu a mai fost nici pe departe la fel de numeroasă ca la precedentele două jocuri acasă din acest an, cu Dinamo respectiv Steaua, tribuna fiind mai depopulată iar ambianţa pe măsură, mai puţin efervescentă. Desigur, calibrul redus al oaspetei n-a magnetizat publicul în formare al aspirantei la titlu, dar la o cauză mai bună n-a contribuit în special reprogramarea etapei pe mijlocul săptămînii, cînd în această ţară totuşi încă se mai şi lucrează.

La urma urmei, indiferent de oponent, spectatorii sunt avizi să asiste pe viu la faze de rugby cursiv, încununate cu un triumf al favoriţilor, dar miercurea la 10 este mai greu de ajuns în Ronaţ, aviz Federaţiei Române de Rugby, care se chinuie din răsputeri, şi prin cluburile sale de elită, să cîştige teren în privinţa interesului publicului faţă de sportul cu balonul oval. Ori sigur nu-ţi atragi simpatizanţi în plus cu un meci la matineu, pe mijloc de săptămînă.

În fine, le spunem şi noi celor care n-au ajuns pe arena „Gheorghe Răşcanu” că pretendenţii la titlu şi-au făcut meciul uşor tratîndu-l cu maximă seriozitate, printr-o abordare profesionistă, şi nu s-au menajat în a sfîrşi noroiţi, gazonul fiind moale şi pe alocuri mocirlos, după ploile din ultimele zile.

Iar potopul din văzduh s-a preschimbat într-un puhoi de eseuri şi puncte, Daniel Carpo explicînd însă ca a fost vorba şi de un util test defensiv cu public, o reuşită totală prin prisma faptului că pentru prima oară în Superliga 2012 una dintre combatante n-a reuşit să scape de neantul zeroului: „Ne-am axat pe jocul de apărare, am încercat să fim mai buni în defensivă, iar diferenţa să o facă atacul”.

 

12numărul eseurilor reuşite miercuri, cu unul în plus faţă de succesul de la Cluj, dintre care 8 în primele 40 de minute, Căpăţînă deschizînd scorul în minutul 6, 5-0, şi adunînd cîte două în fiecare parte, şi în minutele 38, 63 şi 73. Fercu a transformat 5 dintre ele iar înlocuitorul său în minutul 43, Calafeteanu, alte trei. Au mai culcat balonul oval în terenul de ţintă şi Drenceanu, în minutele 8 şi 24, Carpo (14), Pahulu (18), Bizo (29), Sola (35), Zaiba (45) şi Tănase, în minutul 79. 

 

Dacă au abundat norii şi noroiul, în schimb organizatorii au intuit bine că lumea nu se va înghesui miercuri, programele de meci lipsind de această dată dar urmînd probabil a reveni duminică, tot de la 10, în debutul returului, acasă cu CSM Bucureşti. Se va merge apoi la Dinamo, la finele săptămînii viitoare, după care revederea va fi abia pe 14 iulie, acasă cu RCJ Farul Constanţa. Şi mai apoi, odată cu returul de la Iaşi, pe 11 august, se va încheia prima parte a întrecerii, un tur-retur cu deznodămînt anticipabil, şi anume cu RCM şi băimărenii cel mai probabil pe primele două locuri, indiferent de ordine, însoţiţi fiind în play-off de alte două trupe: Steaua? Farul? Cele 4 repornind de la zero, la finele verii…

XV-le „galben-albaştrilor”… 1. Turashvili (16. Paul Borzaş, 34´), 2. Căpăţînă, 3. Militaru, 4. Lazăr (19. Bianu, 45´), 5. Drenceanu, 6. Carpo – căpitan, 7. Tănase, 8. Pahulu, 9. Dumitru (21. Palu, 54´), 10. Fercu (23. Calafeteanu, 43´), 11. Iftode, 12. Sola, 13. Tuiatua (22. Stamatin, 48´), 14. Zaiba, 15. Bizo. Pe raportul observatorului au mai fost înscrişi: 17 Pungea, 18. Ţăruş, 20. Lemnaru.

Două vorbe şi din tabăra moldavilor spulberaţi, cei care au menţionat că n-au contat pe 8 jucători accidentaţi: „Timişoara şi Baia Mare se vor lupta pentru titlu dar mi s-a părut că totuşi Baia Mare este momentan cea mai bună dintre cele două echipe… Nu mai avem echipă de play-off pentru că sponsorii au fugit în alte direcţii, suntem un club studenţesc”, după cum a explicat antrenorul Ioan Iftode.

Palmaresul Timişoarei în Superliga 2012: 48-7 (24-0 la pauză; 7-1 la eseuri: Tuiatua, Fercu 3, Moala, Roşu 2, din care 5 transformate, 1-0 la lovituri de pedeapsă) la CSM Bucureşti, 29-5 (24-0 la pauză; 4-1 la eseuri: Tuiatua, Fercu, Lemnaru, Roşu, din care 3 transformate, 1-0 la lovituri de pedeapsă) cu Dinamo, 22-18 la Constanţa, cu Farul (3-13 la pauză; 3-3 la eseuri: Turashvili, Pahulu, Lemnaru, două transformate, 1-1 la lovituri de pedeapsă), 71-5 la Cluj, cu „U” (24-5 la pauză; 11-1 la eseuri: Rus, Lemnaru 4, Lazăr, Tuiatua, Carpo, Fercu, Calafeteanu şi un eseu de penalizare; din care 8 transformate; 0-0 la lovituri de pedeapsă), 19-15 cu Steaua (16-12 la pauză; 2-2 la eseuri: Carpo – două; 3-0 la lovituri de pedeapsă) şi 7-19 la Baia Mare, cu campioana CSM Ştiinţa (0-0 la pauză; 1-1 la eseuri: Moala, transformat; 0-3 la lovituri de pedeapsă, 0-1 drop gol).

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 × noua =

 


Ultimele articole din categoria Rugby: