Timișoara Saracens, calificată în prima finală juvenilă pe țară: 36-17 la U20 cu Tomițanii și ultim act la Steaua

Garnitura sub 20 de ani a clubului campion național Timișoara Saracens a pășit în ultimele două week-end-uri în același ritm cu seniorii celor din Ronaț, duminica trecută dispunând de Steaua în uvertura semifinalei dintre aceleași grupări în Cupa României iar astăzi de la ora 12 calificându-se în ultimul act al Campionatului Național FRR la categoria U20, după o seară memorabilă pentru rugby-ul de pe Bega prin însemnătatea completării cabinetului cu trofee cu un trofeu cucerit chiar la Timișoara, pe ”Dan Păltinișanu”.

Astfel, astăzi la amiază, în Ronaț, Timișoara Saracens U20 și-a câștigat detașat dreptul de a juca finala națională a categoriei de vârstă, ce este programată în data de 4 iunie în Ghencea, de la ora 16, în compania gazdei CSA Steaua.

Elevii lui Marian Marin și Cosmin Cioriciu s-au calificat din semifinale printr-un 36-17 (19-0) în penultimul act jucat în manșă unică pe ”Gheorghe Rășcanu” cu Tomițanii Constanța, pe 3 la finalul sezonului regular și cu un loc în urma bănățenilor, care îi învingeau de două ori și în fazele tur-retur în sistem campionat.

Pentru colectivul de tineri și juniori din generațiile 1996, 1997 și 1998 a deschis scorul încă din minutul 2 George Tătăruș, care a culcat balonul oval în terenul de țintă dobrogean, în cele din urmă timișorenii semnând un total de 6 eseuri, dintre care 3 în contul lui Brănișcan și câte unul înscris de Simionescu respectiv Iftimiciuc, pe când Istoc a izbutit o transformare iar Pascal două.

Și este pentru prima oară ca gruparea din Ronaț să intre într-o finală națională la nivel juvenil, după un loc 3 cu medaliile de bronz pentru garnitura sub 16 ani de la RCM mvt UV Timișoara în 2012.

XV-le învingătorilor i-a reunit pe Haidău, Mîrzac, Zamfirache, Rusu, Rarinca, Vasilache, Sîrbu, Tătăruș, Ionescu, Avramovic, Pascal, Damian, Istoc, Brănișcan și Simionescu, pe parcurs intrând printre alții și Puiu, Roșian, Iftimiciuc, Lazarov, Manea și Duschacovschi.

Dobrogenii au reușit două eseuri iar în cealaltă semifinală steliștii au dispus acasă de CSȘ Bîrlad.

Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Rugby: