Timișoara Saracens își asigură locul 2 la finele returului cu punct bonus ofensiv la Cluj și găzduiește semifinala cu ”Zimbrii”

Rugbiștii Timișoarei au încheiat în această după-amiază aparițiile din sezonul regular al Superligii precum le abordau în noul an 2019, printr-o victorie împotriva alb-negrilor Clujului, de astă dată nu la fel de clară precum pe ”Dan Păltinișanu” pe 9 martie, 56-23, dar totuși la adăpostul a cel puțin două eseuri transformate, 22-40 (10-26) pe arena Iuliu Hațieganu de sub Feleac, triumf prin care campionii României au urcat pe locul 2 la finele returului în faza în sistem campionat, ceea ce le permite găzduirea semifinalei eliminatorii în manșă unică, vizitatori urmând a fi ”Zimbrii” de la CSM Știința Baia Mare.

Timișoara Saracens a avut astăzi parte de cea mai scurtă deplasare din sezonul de primăvară și de fapt din întregul campionat, pe terenul ”lanternei roșii” CS Universitatea Cluj, după o serie de ieșiri lungi și obositoare în 2019, și iată că tocmai pe arena pe care n-a putut juca la finele toamnei trecute finala Cupei României, gazonul fiind înghețat, și-a asigurat grație unui succes cu punct bonus ofensiv acontat deja până la pauză și o partidă în propriul fief, o ușurare atât din punct de vedere logistic, dar mai ales în plan competițional, adjudecându-și așadar dreptul de a organiza weekend-ul viitor semifinala decisivă pentru pătrunderea în ultimul act cu trofeul pe masă.

Toate cele 4 meciuri ale etapei a XIV-a, ultima din retur și din sezonul regular, au fost programate astăzi de la ora 14, dat fiind implicațiile ierarhice la vârf în stabilirea perechilor semifinaliste și a cluburilor gazdă, iar victoria bănățenilor în deplasare, coroborată cu deznodământul duelului bucureștean din careul fruntaș, a dus la o schimbare de poziții la potou, Timișoara Saracens și CSM Știința Baia Mare urcând câte o treaptă fiecare, pe când roș-albaștrii din Ghencea au coborât chiar două.

În consecință, după ce duelul bucureștean CSM – CSA Steaua s-a încheiat astăzi 28-12 și 4-2 la eseuri, concitadinele se vor întâlni și în semifinală tot în fief-ul ”Municipalului”, pe când Timișoara Saracens și CSM Știința Baia Mare s-au ales cu o nouă dispută directă, mai rar în semifinale decât în finale.

Toate calculele sugerau clar că ”Zimbrii” nu-i mai puteau depăși ierarhic în sezonul regular pe timișoreni dacă elevii lui Sosene Anesi confirmau sub Feleac calculele hârtiei și se impuneau cu punct bonus ofensiv, ceea ce s-a și întâmplat, totul depinzând în schimb de rezultatul partidei din București, unde doar un succes stelist i-ar fi împiedicat pe bănățeni să găzduiască semifinala, de pe locul 2.

Însă liderul ”Municipal” s-a impus iar rugbiștii din Ronaț îi vor aștepta pe maramureșeni, care au exersat într-un detașat 45-14 cu 7-2 la eseuri în fața penultimei clasate, CS Dinamo.

Iar în principiu, dat fiind că înfrângerile timișorenilor în sezonul regular s-au consemnat strict în deplasările la oponentele din careul fruntaș, dar niciodată acasă, avantajul terenului propriu poate constitui un factor semnificativ pentru calificarea în finală.

În sfârșit și ei cu o săptămână de regrupare la dispoziție, campionii din Ronaț au putut aborda ceva mai așezat ultimul duel relativ facil al campionatului, ocazie cu care l-au rodat încă din primul minut la deschidere pe Jody Rose, reintrodus între titulari după convalescență, Samoa trecând în schimb fundaș iar Shennan pe aripă, în vreme ce Moala nu a mai fost aliniat la start.

Două modificări în schimb de la un meci la altul în linia I, revenind în primul XV Taupaki și Căpățînă, în locul lui Halalilo și Rădoi, dar și Mureșan a preluat rolul lui Iftimiciuc în linia a II-a, noutăți la start față de deplasarea la Constanța fiind și în cazurile lui Rus și Sabău, reprofilat cu numărul 8. În total așadar, șase schimbări în cincisprezecele de start la o partidă la alta, vizitatorii începând în Ardeal cu Samoa; Zaharia, Popa, Manumua, Shennan; Rose, Rupanu / Taupaki, Căpățînă – cpt., Pungea; Popîrlan, Mureșan, Tătăruș, Rus; Sabău, în vreme ce Rădoi, Boshoff, Halalilo, Iftimiciuc, Morrison, Lazăr, Umaga și Moala au luat loc pe bancă.

Oaspeții erau obligați să atace și să se desprindă, iar reușitele suficiente pentru asigurarea punctului bonus ofensiv au fost etalate deja până la pauză, Luke Samoa fiind principal marcator al întâlnirii, cu două eseuri în partea întâi, din care unul transformat, punctând din același procedeu și după eseurile tinerilor Gabriel Rupanu și George Tătăruș, mijlocașul la grămadă respectiv din linia a III-a.

Universitatea a înscris în prima parte un eseu transformat și o lovitură de penalizare, dar tot Timișoara Saracens a câștigat și partea secundă a duelului, deși fără a mai forța, ci deja cu gândul la semifinală și prin a-i introduce și pe ceilalți convocați. Același Samoa a culcat din nou balonul în terenul de țintă iar Randall Morrison și-a adus și el astfel aportul, introdus în joc, iar cum Samoa a izbutit ambele transformări, totalul fostului jucător al băimărenilor s-a ridicat la Cluj la 25 de puncte, mai mult de jumătate din zestrea bănățenilor. Reacția gazdelor clujene a fost totuși mai consistentă, tot două eseuri, unul transformat, rezultatul final fiind în graficul unei asemenea dispute, CS Universitatea Cluj – Timişoara Saracens 22-40.

Triumf de rutină, în absența unor jucători cheie și cu grijă la evitarea altor accidentări, locul 2 fiind prins just și pe măsura parcursului general al campionilor în sezonul regular abia încheiat. Al cărui clasament este prezentat pe coloana dreaptă.

Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 8 = saptesprezece

 


Ultimele articole din categoria Rugby: