Timișoara Saracens, pentru România în Europa. Sâmbătă de la 14:30 pe ”Dan Păltinișanu” cu Dragons Newport, sâmbăta viitoare în Franța

După aproape 2 ani, rugby-ul timișorean se reconectează pe stadionul ”Dan Păltinișanu” întrecerilor de la cel mai înalt nivel pe care l-a atins până acum în arena continentală a cluburilor, faza grupelor în European Rugby Challenge Cup, vizitatoare în încleștarea de sâmbătă de la ora 14:30 fiind tot o formație insulară, precum în ediția 2016-2017, de astă dată din Țara Galilor.

În urmă cu două sezoane, tot în calitate de deținători ai titlului intern în Superliga, timișorenii aveau parte de botezul focului pe acest palier al întrecerii europene inter-cluburi numărul 2, într-una dintre cele mai dificile grupe, din care avea să se și distingă viitoarea câștigătoare a campaniei în Challenge Cup, Stade Francais Paris, nume care trezește însă neplăcute amintiri pe malurile Begăi, dat fiind faptul că organizatorii bănățeni n-au putut găzdui ceea ce ar fi fost ultima apariție acasă a elevilor lui Grainger Heikell pe acel parcurs, în ianuarie 2017, din cauza gazonului înghețat pe ”Dan Păltinișanu”, costând formația din Ronaț pierderea partidei la ”masa verde” dar și o penalizare financiară.

Drept urmare, la revenirea timișorenilor în același cadru pentru faza grupelor actualei ediții, ce demarează în această seară cu întâlnirea Perpignan – Sale Sharks, clubului de pe Bega i-a fost repartizat un program în care toate cele 3 meciuri de pe teren propriu să aibă loc în această toamnă, și nu și după Anul Nou, cu debutul sâmbătă după-amiază contra galezei Dragons Rugby, din Newport, iar în decembrie, în reprezentații succesive acasă, pe 8 ale lunii cu ASM Clermont Auvergne, formație pe care mai întâi o vor vizita chiar sâmbăta viitoare, la ora 17, pe ”Stade Marcel-Michelin” din Clermont-Ferrand, și pe 15 cu englezii de la Northampton Saints.

O ”dublă” internațională pe drumuri europene în weekend-uri succesive, iată ștacheta la care încearcă să se ridice campioana României, mai întâi contra uneia din cele două cluburi profesioniste galeze implicate în actuala ediție a Challenge Cup din totalul de patru, Dragons Rugby fiind conectată încă din 2003 competiției de regularitate din care-și obține biletele pentru cupele europene, denumită actualmente Pro14.

Acum două toamne, impactul a fost dur pentru Timișoara Saracens, drastic depășită în octombrie și decembrie pe ”Dan Păltinișanu” de scoțienii de la Edinburgh Rugby și londoneza Harlequins, însă pulsul întrecerii a fost luat iar descinderea lui Dragons echivalează cu cea mai abordabilă dispută a rugbiștilor din Ronaț în întreaga lor agendă în faza grupelor atât din urmă cu 2 ani cât și în ediția ce bate la ușă.

Sâmbătă ar putea fi campionii României cel mai aproape de spargerea gheții în grupele Challenge Cup, pe de altă parte și galezii, al căror joc include într-o mai mare măsură și lansarea baloanelor de urmărire, căutând să-și mai amelioreze deficitul în deplasările europene, în care nu prea sunt în largul lor, o singură dată triumfând în ultimele 7 ieșiri, de puțin, 28-21 în etapa a II-a din sezonul trecut al fazei grupelor, în Rusia, la Enisei-STM.

”Sunt la un alt nivel dar noi ne-am pregătit bine”, au semnalat în această după-amiază cu ocazia conferinței de presă dinaintea antrenamentului căpitanului atât antrenorul principal al timișorenilor, Sosene Anesi, cât și purtătorul desemnat al banderolei, Vasile Rus, component al unui pachet de înaintare din care se anunță absențele lui Marian Drenceanu și, în linia I, a lui Horațiu Pungea.

Timișoara Saracens se va alinia sâmbătă în meciul uvertură al Grupei 1 cu Samoa; Zaharia, Popa, Umaga, Fercu; Rose, Conache / Taupaki, Căpățînă, Doge; Stewart, Mureșan; Neculau, Rus, Morrison, pe banca de rezerve luând loc Rădoi, Halalilo, Mariș, Iftimiciuc, Militaru, Popârlan, Shennan și Simionescu.

Dragons Rugby îi anunță pe Kirchner; Howells, Morgan, Sage, Warren; Lewis, Knoyle / Harris, Dee, Brown; Screech, Evans; Griffiths, Cudd, Moriarty, rezerve fiind Lawrence, Jarvis, Fairbrother, Hill, Taylor, Davies, Williams și Talbot-Davies.

Arbitrează o brigadă franceză cu Pierre Brousset la centru, asistenți fiind Adrien Descottes și Eric Soulan.

Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


trei + 5 =

 


Ultimele articole din categoria Rugby: