Timișoara Saracens pierde cu cântec la potou a doua finală a Cupei României jucată în 2019. Steaua, rar triumf în ultimul act în acest deceniu: 22-19 (13-9)

Primul an din istoria turneelor finale ale Cupei Mondiale cu balonul oval fără participarea selecționatei ”Stejari”, așadar unul amar pentru rugby-ul românesc, s-a încheiat astăzi pe plan intern printr-un ultim act al Cupei României ce a dezvăluit odată în plus limitările Ovaliei carpatine, minusuri cu oglindire pe scena internațională. A fost întâiul trofeu pus în joc în noul sezon 2019-2020, adjudecat la potou și cu cântec de gruparea cu cea mai mare foame de succes prin prisma foarte rarelor victorii finale din acest deceniu, în raport invers proporțional cu aureolatul său palmares: CSA Steaua – Timișoara Saracens 22-19 (13-9).

Deși televizat în direct de principalul post public național și foarte aprig disputat de exponente ale trioului fruntaș din campionatul Superligii, plusuri ale meciului pe teren neutru de la ora 12, ultimul act al celei de-a 73-a ediții a Cupei României la rugby a semnalat din nou diverse carențe din sportul cu balonul oval intern, posomorâtă cădere de cortină peste un an negru pentru jocul în XV din Carpați prin absența reprezentativei de seniori de la IRB World Cup.

În primul rând, cu toate bunele intenții federale de popularizare a fenomenului prin trecerea caravanei finalelor și prin Brașov, altfel un fost notabil centru al mișcării rugbistice interne, mica arenă ”Noua” de sub Tâmpa a purtat o pălărie prea mare pentru ultimul act al competiției interne numărul 2, atât ca stare a gazonului la intrarea în iarnă cât și prin prisma spațiului restrâns din tribună, insuficient în raport cu interesul manifestat de publicul spectator.

În ciuda îndelungatei sale istorii, Cupa României la rugby rămâne din păcate în ultima vreme aceeași Cenușăreasă, în pofida eforturilor F.R.R. de revitalizare a competiției, nițel mai consistentă la actuala sa ediție, cu un total de 16 meciuri de calificare în serii paralele, un plus dar totuși infim, mult prea puțin pentru o întreagă întrecere, iar finala n-a schimbat impresia de ordin general, cu atât mai mult cu cât a scos în evidență și o altă hibă a Ovaliei carpatine, calitatea arbitrajului, prestat de o manieră discutabilă de către bucureșteanul Cristian Șerban.       

Și nu că jocul în sine s-ar fi ridicat la înălțimea unui ultim act și ar fi salvat cumva spectacolul evenimentului final, chit că a fost disputat cu foarte mare ardoare, dârzenie ca principal factor al partidei desfășurate pe un timp rece și închis la poalele Tâmpei. Era de așteptat ca încleștarea să stea sub semnul marelui echilibru, ceea ce i-a conferit atractivitate, însă miza partidei și teama de a rămâne cu buzele umflate și-au pus amprenta pe evoluția protagonistelor, împănată cu erori și axată în special pe duelurile pachetelor de înaintare, jocul la mână căzând în plan secundar.

În consecință, fără mari veleități, unitare au fost reușitele culcării balonului în terenul de țintă advers, CSA Steaua în prima parte prin mijlocașul la grămadă Grigoraș Diaconescu, eseu acordat după analiza video, numărul 8 timișorean Randall Morrison în partea secundă, când sportivii din Ronaț egalau pentru a doua oară prin transformarea semnată de Luke Samoa: 16-16.

Unu la unu la eseuri, ofertă redusă în ciuda unei semnificative risipe de energie, marea majoritate a punctelor survenind în schimb din lovituri de pedeapsă, cu un minim plus din partea roșu-albaștrilor din Ghencea, suficient pentru adjudecarea trofeului. Bucureștenii aveau să-l ”sufle” la final, din bocancul aceluiași Florin Vlaicu, cel care și deschidea scorul din același procedeu, fără ca steliștii să fi fost conduși de Timișoara Saracens, autoare a trei egalări.

Final de deceniu cu un foarte rar trofeu cucerit de aureolata grupare rugbistică din Ghencea, cu zeci de titluri naționale în palmares dar și zece triumfuri în ultimul act al Cupei României din 1950 încoace, foamea de succes fiind așadar extrem de mare pentru CSA Steaua.  

Niciodată campioană de la lansarea campionatului Superligii în 2011, capitol la care a dominat Timișoara Saracens, cu 5 titluri adjudecate din 2012 și până în mai 2018, ultim trofeu în vitrina bănățenilor, completată în rest strict și numai de CSM Știința Baia Mare, câștigătoare a ultimei finale în principala competiție, anul acesta, tocmai în dauna steliștilor.

Vicecampioni ai ediției anterioare, dar și ai sezonului de toamnă în campania în curs, care au tânjit la fel de mult și după Cupa României, roșu-albaștrii din Ghencea savurând un rar triumf de dată ceva mai recentă în anul 2013, tare puțin în comparație cu captura bănățenilor, de Ziua Națională în finala din 2011 la Alba Iulia, în 2014 și tot împotriva băimărenilor la Cluj, în octombrie 2015 tocmai în dauna bucureștenilor după prelungirile de la Iași, iar un an mai apoi și pe ”Dan Păltinișanu” în fața ”Zimbrilor”.

Pe de altă parte, cedând astăzi la potou, Timișoara Saracens a pierdut în 2019 și cea de-a doua finală consecutivă jucată tot în Cupa României, după ultimul act amânat din decembrie trecut și reprogramat în primăvară în capitală, unde gazda CSM București și-a păstrat trofeul, fără a se mai înscrie ulterior în întreceri, ba chiar desființându-se.

CSA Steaua avea nevoie ca de aer de acest trofeu, după ani și ani ai acestui deceniu în care, cu excepțiile care au confirmat regula, a asistat cel mai adesea la finale pe ruta Baia Mare – Timișoara, tranșate de bănățeni. Rar au intrat bucureștenii în finalele Superligii, pe care le-au și pierdut în fața maramureșenilor, în 2011 și anul acesta, iar la fel de rar intrau și în finalele Cupei României, câștigând dar și cedând, încă un eșec în ultimul act înregistrând și în Cupa Regelui, anul trecut, în fața concitadinei CSM.

Cu alte cuvinte, comparativ cu bogatul palmares, steliștii au fost de departe cei mai contraproductivi în acest deceniu din trioul fruntaș care a făcut legea din 2011 încoace, având totuși satisfacția recuceririi Cupei României, după ani de așteptare.

În campionat, în toamnă, pe 28 septembrie, se impuneau ceva mai convingător pe ”Dan Păltinișanu”, cu 13-20, semnalând menținerea ordinii ierarhice de la finele ediției anterioare, CSM Știința Baia Mare – CSA Steaua – Timișoara Saracens, fără ca de astă dată să fi convins pe deplin, deși elevii lui Dănuț Dumbravă n-au cedat deloc conducerea pe ”Noua”.

Unde principalul lor marcator, centrul Florin Vlaicu, a deschis scorul de la punct fix, avantaj deținut nu pentru mult timp, Luke Samoa egalând de aceeași manieră. Steliștii au preluat apoi din nou conducerea prin mijlocașul la grămadă Diaconescu, transformarea aceluiași Vlaicu ridicând scorul la 10-3, avans menținut tot de el chiar și de după linia centrului terenului, după ce Samoa reducea din handicap tot din penalitate.

Iar fundașul XV-lui condus de Sosene Anesi și Ulises Gamboa a și stabilit scorul primei părți, 13-9, tot de la punct fix.

La reluare, același Vlaicu avea să înscrie și primele puncte ale părții secunde, insistența bănățenilor cu ex-stelistul Melinte preferat ca mijlocaș la deschidere fiind în cele din urmă răsplătită prin reușita numărului 8, Randall Morrison, unu la unu la eseuri dar și a doua egalare semnată tot de Samoa, autor al transformării: 16-16.

Finaliștii învinși ai precedentei ediții păreau a fi pe val și în revenire, însă au și greșit din nou când le era lumea mai dragă, moment exploatat de Vlaicu, marcator numărul 1 al finalei: 19-16.

”Negrii” din Ronaț au reluat ofensiva și au beneficiat spre final și de superioritate numerică, eliminare în dreptul aripii steliste Ionuț Dumitru, însă n-au izbutit în ciuda tuturor eforturilor să străpungă apărarea bucureștenilor. Presiune fără rezultate, bănățenii mulțumindu-se doar cu o egalare de la punct fix, semnată tot de Samoa: 19-19.

Nici timișorenii nu convingeau cu adevărat, iar odată momentul oportun risipit, o nouă fază discutabilă și necesitând analiza video a oferit încă o oportunitate de la punct fix centrului Vlaicu. Cu a șasea sa reușită, puncte decisive ale finalei… 22-19.

Timișoara Saracens s-a năpustit din nou în atac, cu ultimele speranțe de a prelua în sfârșit și în premieră conducerea, dar a cedat și pentru ultima oară posesia, Cristian Șerban punând punct așteptării steliste.

Un final dramatic și pe muchie, salvând aparențele, fără însă a șterge impresia generală că fie și ocupante ale podiumului Superligii, altfel remarcabile prin generozitatea efortului, sunt oarecum incapabile să etaleze acel fluent joc la mână asociat rugby-ului modern al zilelor noaste.

Strădaniile sunt notabile însă erorile prea numeroase iar stilul prea greoi, ca explicație a dificultăților sportului oval românesc în arena internațională. Lipsesc acele viteze în plus, realitățile fiind indubitabile iar orizontul nu tocmai senin, asta și prin prisma faptului că noile valuri n-au o remarcabilă reprezentare numerică și calitativă, deși ambele grupări au tins spre primeniri ale efectivelor.

Și finala brașoveană a Cupei României a dat de înțeles că rugby-ul intern e într-un moment chiar dificil, cât despre timișoreni, neplătiți cu lunile, aceștia încheind un 2019 și cu a doua finală pierdută, deloc caracteristic lor, dar măcar la mare luptă pe plan intern, după ce începeau anul prin măsura reală și exactă a handicapului față de ”lumea bună” din această arenă, eșec la peste o sută de puncte diferență în Albion, în Challenge Cup.

De reamintit acest context, al masivului deficit față de grupările profesioniste din Occident, pentru a fi mai exact reliefat nivelul la care se activează spre vârful Ovaliei carpatine și în finale ale acesteia. Cât despre restul, dovadă că noua deținătoare a trofeului aproape a defilat cu numai 4 victorii fără replică spre ultimul act brașovean, dispunând strict de dinamoviști și buzoieni. Iar nici ruta bănățenilor n-a fost cu mult mai lungă, detașați în fața a doua oponente lipsite de anvergură și calificați la mustață, cu o remiză acasă în compania campioanei. Acesta este nivelul iar și celelalte fațete ale tabloului general sunt în concordanță.    

CSA Steaua: Neagu; Porojan, Ioniță, Vlaicu, Dumitru; Boldor, Diaconescu / Savin, Butnariu, Pataraia; Doroftei, Tweddle; Moyake, Ser; Eseria.

Rezerve la start: Bârdașu, Arvinte, Bălan, Tamba, Lucaci, Surugiu, Plai, Sioeli.

Timișoara Saracens: Samoa; Simionescu, Fercu, Popa, Manumua; Melinte, Samkharadze / Lungu, Sabău, Pungea; Popârlan, Lazăr; Neculau, Rus – cpt.; Morrison.

Rezerve la start: Căpăţînă, Fonoifua, Halalilo, Mureşan, Strătilă, Rupanu, Hinckley, Maliepo.

Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 6 = noua

 


Alte articole legate de acest subiect: