Timișoara Saracens – RC Batumi și în ”dubla” pentru intrarea în meciurile tur-retur ce pun în joc un loc în grupele Challenge Cup 2018/9

Fie și învinsă în weekend în premieră în cele 6 deplasări pe parcursul a 3 sezoane la nivelul seriilor preliminare sau din play-off-ul Continental Shield, Timișoara Saracens și-a menținut însă grație jocului rezultatelor șefia Grupei A la capătul celor patru runde de meciuri din campania în curs, poziție de pe care va da piept luna viitoare tocmai cu învingătorii campioanei României, georgienii de la RC Batumi, dat fiind clasarea acestora pe locul secund în Grupa B și stipularea regulamentară împerechind semifinalistele tronsonului pentru adjudecarea unui loc în grupele Challenge Cup 2018/9 după sistemul 1A-2B și 1B-2A.

După ce etapa a III-a și penultima a fazei preliminare în Continental Shield consemna tot luna aceasta în premieră numai victorii ale gazdelor, runda a patra și ultima a copiat tiparele primelor două reuniuni, prin înregistrarea unui triumf în deplasare, semnat de Heidelberger RK la Lisabona, unde se impunea și Timișoara Saracens în octombrie, astfel încât și formația germană a acces în penultimul act înaintea dublei manșe pentru obținerea biletelor în European Rugby Challenge Cup 2018-2019, cu mențiunea că al treilea succes extern a fost smuls tocmai de garnitura cu cele mai puține puncte acumulate dintre cele opt protagoniste, CDU Lisabona.

Cele mai multe puncte au fost strânse de Timișoara Saracens în fotoliul fruntaș al Grupei A, 14 dintre care două bonus, tot 14 fiind și numărul eseurilor celor din Ronaț în 4 apariții, postură din care elevii lui Sosene Anesi vor fi însă nevoiți să abordeze în luna ianuarie aceeași lungă și dificilă deplasare la Batumi, fiind de remarcat că deținătorii laurilor în Superliga n-au pierdut încă până acum în cupele europene cu oponenți în special din Italia dar și din Spania, Germania ori Portugalia, înclinându-se în schimb în două dintre cele 3 încleștări avute cu adversari din est, și anume din Rusia și Georgia, atât pe ”Dan Păltinișanu” cât și în deplasare, caz al duelului de sâmbătă, tranșat cu 20-17 (10-7) de portuari.

Timișoara Saracens și Heidelberger RK au mers mai departe cu câte 3 victorii în ierarhia Grupei A, pe când vizitatorii bănățenilor pe 9 decembrie, italienii de la Pataro Calvisano Rugby, dar și RC Batumi, cu câte două succese în Grupa B, nemții și peninsularii rămânând așadar în cursă, după ce în preliminariile anterioare, din toamna lui 2016, nu obțineau calificarea într-un alt sistem de desfășurare, permițând atunci accederea în cele două dispute tur-retur pentru pozițiile în grupele Challenge Cup 2017/8 doar câștigătoarelor celor două serii, și anume Krasny Yar, triumfător în aprilie în dauna clubului din Ronaț, respectiv Mogliano, eliminat de Enisei-STM.

Se remarcă așadar o ofensivă a grupărilor din est, din spațiul ex-sovietic, cu mențiunea că în actuala campanie trei dintre cele 4 reprezentante ale campionatului italian Eccellenza au ieșit din cursă. În consecință, manșa I a semifinalelor din ianuarie programează jocurile RC Batumi – Timișoara Saracens și Heidelberger RK – Pataro Calvisano Rugby, dubla germano-italiană reeditând disputele lor directe din preliminarii, 23-19 pentru nemți acasă în etapa I a ediției în curs dar și 60-19 pentru peninsulari pe teren propriu în toamna lui 2016.

În ceea ce privește manșa secundă, Timișoara Saracens ar putea opta pentru organizarea partidei altundeva decât pe ”Dan Păltinișanu”, dat fiind fiascoul din 14 ianuarie 2017 la ultima apariție acasă din grupele Challenge Cup, cu viitoarea câștigătoare a finalei competiției, Stade Francais Paris, meci care nu mai avea loc din cauza stării impracticabile a suprafeței de joc.

N-ar fi exclus așadar, în cazul unei revanșe împotriva georgienilor, ca Timișoara Saracens să dea piept pentru un loc în grupele Challenge Cup din toamna viitoare din nou tocmai cu Pataro Calvisano Rugby, triplă învinsă a bănățenilor din aprilie 2016 încoace, în primele două cazuri în finala barajului play-off din Continental Shield în 2015/6 iar la ultima confruntare, 15-13 luna aceasta.

Pentru conformitate, iată rezultatele care au decis în weekend configurația finală a ierarhiilor celor două serii în Continental Shield: Pataro Rugby Calvisano – Femi-CZ Rugby Rovigo 34-0, CDU Lisabona – Heidelberger RK 7-38, RC Batumi – Timișoara Saracens 20-17 și Rugby Petrarca – Rugby Viadana 41-7.

Clasamentele

Grupa A: 1. Timișoara Saracens 14 puncte; 2. Heidelberger RK 13p / 3. Femi-CZ Rugby Rovigo Delta 11p, 4. Rugby Viadana 6p.

Grupa B: 1. Pataro Calvisano Rugby 12 puncte; 2. RC Batumi 12p / 3. Rugby Petrarca 11p, 4. CDUL 4p.

În grupele Challenge Cup, întrecere la care aspiră Timișoara Saracens, câte 4 victorii după tot atâtea etape din totalul de șase al noii ediții înaintea sferturilor eliminatorii dețin Newcastle Falcons, Pau și Connacht Rugby, în vreme ce Enisei-STM și italienii de la Zebre n-au obținut nici un succes.

 

Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 − cinci =

 


Ultimele articole din categoria Rugby: