Vremuri tare interesante! Forţele Angliei şi Franţei se rup de Heineken Cup şi Amlin Challenge Cup, anunţând din 2014 o alternativă inclusiv cu invitarea exponentelor altor ţări. Se reacţionează?

O confirmare din lumea bună a sportului cu balonul oval, veste ce pare a nu avea cu rugby-ul românesc nici în clin nici în mânecă, şi anume că grupările forte din Anglia şi Franţa – tot mai nemulţumite de unele aspecte din consacratele întreceri internaţionale intercluburi – se vor rupe de acestea şi vor pune pe roate o alternativă încă din 2014, incluzând în planurile lor şi invitarea formaţiilor din alte ţări europene, ar putea însă da de gândit unora care încă se câcâie să pună la dispoziţia campioanei naţionale RCM mvt UV Timişoara o necesară şi binemeritată bază materială, infrastructură de la care, ca o condiţie sine-qua-non, se poate discuta şi spera la ceea ce pare momentan de neatins. Oare?

Conform londonezului The Guardian, citând Press Association pe baza unor declaraţii oferite ESPN de Nigel Wray, conducător al lui Saracens, este ca şi inevitabilă ruptura principalelor forţe din Albion şi Hexagon de Heineken Cup şi Amlin Challenge Cup, părăsire a întrecerilor despre care respectivele grupări anunţau încă de anul trecut, cu o notificare ce ar urma să intre în vigoare odată cu expirarea în vara lui 2014 a înţelegerilor în derulare.

Consacratele competiţii, puse pe roate de federaţiile unionale ale principalelor forţe din rugby-ul continental, şi desfăşurate de ani buni, nu păreau însă a mai fi tocmai pe placul cluburilor de forţă ce se aliniau la start, şi care au avertizat de anul trecut în privinţa nemulţumirilor lor, solicitând modificări structurale ce ţineau mai ales de numărul participantelor în întreceri, criteriile procedeelor de calificare şi distribuirea fondurilor, cele mai multe dintre acestea generate fiin până acum tocmai prin participarea acestor formaţii etalon. Iar cum directorii European Rugby Cup s-au arătat a fi destul de lenţi în a răspunde doleanţelor participantelor, iată că pe acest debut de sezon grupările etalon par a-şi fi luat inima în dinţi, anunţând o Cupă Anglo-Franceză şi anticipând-o ca fiind mai bine structurată decât cele în derulare.

Aşadar, cluburile mari par a prelua frâiele. Dar şi cu o invitaţie în perspectiva planului alternativ, şi anume de a deschide uşa să participe în viitoarea competiţie şi exponentelor rugby-ului unor alte naţiuni. Cu alte cuvinte, foarte clar, englezii şi francezii nu vor să-şi dispute de unii singuri viitorii lauri.

S-a format astfel o breşă de care, cu promptitudine dar şi o excelentă organizare, ar putea profita mai mult şi rugby-ul românesc. Fie prin a păşi mai ferm în rând cu grupările ce ar urma să rămână în urmă, în devalorizatele competiţii părăsite de forţele din Premiership şi de peste Canalul Mânecii, situaţie în care handicapul cluburilor noastre nici n-ar mai fi într-atât de evident, fie chiar năzuind mai sus şi punând lucrurile de asemenea măsură la punct încât să spere la a bătea la uşa grupului desprinselor pe cont propriu.

Nimic nu este imposibil dar FRR, for în care Dan Dinu, de la RCM mvt UV, şi-a câştigat deja un loc, şi pe undeva Timişoara, care are în bătătură un club cu potenţial şi cu antrenor fost campion mondial ca jucător la cârmă, ar trebui să exploateze la maxim şi fără ezitare ocazia ivită. Un tren s-a pierdut, în 2013, dar un altul, pe fondul repoziţionărilor de forţe din Occident, se arată a fi chiar mai tentant.

Fără doar şi poate, cu unii îndrăznind să viseze atât de departe, un prim pas pentru Timişoara ar fi să recunoască unele evidenţe şi să facă un prim foarte mic pas spre transformarea visului în realitate, constând în oferirea gazonului de pe „Dan Păltinişanu” evoluţiilor unor campioni ai ţării. Miza s-a mărit exponenţial şi e păcat a se irosi momentul oportun, chiar dacă asemenea proiecte majore ar putea aduce la prima vedere cu punerea carului în faţa boilor. Da şi nu prea.

Pot oare avea odată şi-odată şi cei direct vizaţi o reacţie adecvată, ce s-ar impune momentului? Iar întrebarea nu se-adresează atât truditorilor direct implicaţi în rugby, care oricum se străduiesc să facă din nu foarte mult bici, ci celor care ar avea la o adică la îndemână pârghiile să influenţeze evoluţia pe făgaşul mult visat. Ca de obicei, depinde mai mult de „noi” decât de „alţii”…

 

 

Acest articol a fost publicat în Rugby și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Vremuri tare interesante! Forţele Angliei şi Franţei se rup de Heineken Cup şi Amlin Challenge Cup, anunţând din 2014 o alternativă inclusiv cu invitarea exponentelor altor ţări. Se reacţionează?

  1. ctm spune:

    Clar ar trebui ca echipa de rugby sa joace meciurile importante, si clar meciurile din cupele europene pe Dan Paltinisanu!

    Ieri a fost un meci frumos pe Electrica, dar care a arata clar cat de mare nevoie e ca stadioane gen Electrica si CFR sa fie renovate, asta insemnand un imens castig unor cluburi care fac performana si aduc bucurii (aici ma refer la RCM, la Ripensia, dar si cluburile CFR si Electrica, care au echipe bune de juniori si fotbal feminin)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 + noua =

 


Ultimele articole din categoria Rugby: