Lucian-Costin Miron (CSU Universitatea de Vest) câștigă Campionatul Național individual de seniori la șah

Un șahist reprezentând gruparea CSU Universitatea de Vest Timișoara a cucerit duminică titlul pe țară în ediția din acest an a Campionatului Național individual rezervat seniorilor, Lucian-Costin Miron totalizând 7 puncte la finele celor 9 runde disputate la Olănești, fără a pierde nici o partidă: 5 câștigate, 4 remizate. Pe podium, și un șahist de la CS Studențesc Medicina, Marius Manolache, al treilea, cu 6 puncte. La feminin, triumf tot cu 7 puncte pentru o jucătoare cândva în șahul timișorean, Corina-Isabela Peptan, campioană pentru CSM București.

Vreme de mai bine de o săptămână, pe parcursul a 9 runde, pe Valea Oltului s-a desfășurat ediția din 2019 a ”Naționalului” individual de șah pentru seniori, la finele căruia în concursul masculin a triumfat al patrulea pe lista de start conform coeficientului, Lucian-Costin Miron, pentru CSU Universitatea de Vest Timișoara, neînvins și cu 7 puncte, iar în întrecerea feminină principala favorită, Corina-Isabela Peptan.

Miron a fost urmat în ierarhia finală de Tiberiu-Marian Georgescu, de la ACS Șah Club Vados Arad, tot cu 7 puncte, podiumul la masculin fiind completat de Marius Manolache, de la CS Studențesc Medicina Timișoara, cu 6,5 puncte. Timișoreanul Vladislav Nevednichy, principal favorit, jucând la ora actuală pentru CS Politehnica Iași, s-a situat pe locul 4, tot cu 6,5 puncte.

Miron s-a impus în primele 3 runde, a remizat în următoarele două cu Manolache și Nevednichy, a câștigat în cea de-a șasea, a remizat apoi cu Georgescu și Anton, învingând și în runda finală, a 9-a.

Dintre șahiștii de la principalele două cluburi timișene cu reprezentanți în concurs, Teodor Anton (CS Studențesc Medicina) s-a clasat al șaselea, cu 6 puncte.

La start, ordinea primilor 5 pe baza coeficienților era Nevednichy, Manolache, Georgescu, Miron, Anton, Toma. Iar Radu-Cristian Toma a acumulat 5 puncte și s-a clasat al 14-lea pentru Studențesc Medicina, tot câte 5 puncte câștigând și Bogdan Petru Carasca, de la CS Mediator Giarmata Vii, și Matei-Ioan Dumitru, de la CSC Ghiroda și Giarmata Vii, pe pozițiile 16 respectiv 18. De fapt, aproape un sfert din totalul șahiștilor a provenit de la cele 4 cluburi timișene, trei de la CSU UVT, patru de la concitadina Studențesc Medicina și câte 2 la CSC Ghiroda și Giarmata Vii respectiv CS Mediator Giarmata Vii.

Competiția masculină a reunit 51 de șahiști, nici pe jumătate în întrecerea feminină, cu 22 de șahiste la start, dintre care peste un sfert de la cluburile timișorene, 4 de la Studențesc Medicina și două de la CSU UVT, cele mai numeroase, șapyte, reprezentând CSM București.

Din partea căreia s-a impus Corina-Isabela Peptan, cu 7 puncte, urmată pe podium de Miruna-Dalia Lehaci de la CS Politehnica Iași, cu 6,5 puncte, și Silvia Raluca Sgîrcea, de la CSM București, cu 6 puncte.

Cea mai bine clasată timișoreancă, Mălina-Andreea Aciu, de la CS Studențesc Medicina, a patra, cu 6 puncte, urmată pe pozițiile 5-7 de colegele sale de club de la ”Medicina”, Angela Dragomirescu, Luminița Elena Cosma și Mihaela Sandu, toate cu câte 5,5 puncte. Pe lista de start, Peptan era urmată în ordine de Cosma, Sandu, Irina Ionescu, de la CSM București, a noua la final, și Dragomirescu.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Şah și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua + 7 =

 


Ultimele articole din categoria Şah: