România, pe 5 la feminin după 3-1 cu Polonia și 7 la masculin la Campionatul European pe echipe de seniori

Selecționatele României au încheiat astăzi pe poziții foarte bune în ierarhiile finale Campionatul European de șah rezervat echipelor de seniori, cea feminină clasându-se a cincea din 32 de participante iar cea masculină a șaptea în clasamentul Open din 40 de formații angrenate din 27 octombrie în competiția sportului minții, găzduită de Hotelul Creta Maris din Hersonissos. Iar vineri demarează la Băile Govora ediția din acest an a Superligii Naționale pe echipe de seniori, urmând a se încheia duminică 19 noiembrie.

Cu 5 victorii, două rezultate de egalitate și două înfrângeri, reprezentativa feminină a României a acumulat 12 puncte și s-a situat în clasamentul general în urma Rusiei, Georgiei, Ucrainei și Poloniei, dar înaintea Spaniei, Israelului și ale celor din Azerbaijan, Armenia și Italia între primele 10 clasate la ediția din acest an a Campionatului European pe echipe de senioare, în condițiile în care ”tricolorele” au abordat întrecerea deținând rangul 9, cu o medie rating de 2360, iar căpitan al echipei a fost marele maestru Costică-Ciprian Nanu.

România a egalat astăzi Polonia la puncte, câte 12 fiecare, prin a se impune cu 3-1 în cea de-a noua și ultima rundă a competiției feminine, Irina Bulmaga cu albele iar Corina-Isabela Peptan și Mihaela Sandu cu negrele, în vreme ce Elena-Luminița Cosma a cedat cu albele. Șahistele ”tricolore” se lansau cu un triumf similar în întrecerea din Insula Afroditei, 3-1 cu Austria, și mai dispuneau pe parcurs și de Macedonia, Germania și Azerbaijan, însă înfrângerile din rundele a doua și a 3-a, cu Spania și Grecia, le-au micșorat șansele unei și mai bune clasări. România și-a împărțit punctele în disputele cu Armenia și Italia, încheiate 2-2.

La secţiunea Open au participat 40 de echipe iar cea a României, cu rangul 20 și o medie rating 2590, condusă de antrenorul George-Cătălin Ardelean, s-a clasat a șaptea, cu același bilanț precum al șahistelor, de 5 victorii, două remize și două eșecuri, cele 12 puncte plasând-o în urma celor din Azerbaijan, Rusia, Ucraina, Croația, Ungaria și Israel dar tot în top 10 înaintea Germaniei, Olandei și Poloniei.

Românii au încheiat întrecerea cu victorii cu 2 1/2 – 1 1/2 contra Serbiei și Spaniei, după ce în runda a șaptea se înclinau cu același scor Ucrainei. Celălalt eșec a fost mai drastic, 1/2 – 3 1/2 în runda a doua în fața maghiarilor, remize 2-2 fiind semnate cu Georgia și Israel.

Iată și componența loturilor României conform site-ului oficial federal, www.frsah.ro:

Masa Titlu Numele Rating
1 GM Constantin LUPULESCU 2620
2 GM Mircea-Emilian PÂRLIGRAS 2616
3 GM Bogdan-Daniel DEAC 2560
4 GM Gergely-Andras-Gyula SZABO 2563
5 GM Vladislav NEVEDNICHY 2524

 

Masa Titlu Numele Rating
1 IM Irina BULMAGA 2423
2 IM Corina-Isabela PEPTAN 2399
3 WGM Elena-Luminiţa COSMA 2333
4 IM Alina L’AMI 2286
5 WGM Mihaela SANDU 2278

Acest articol a fost publicat în Şah și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 − trei =

 


Ultimele articole din categoria Şah: