România, pe două fronturi în cursa pentru podium la cea de-a 41-a ediție a Olimpiadei

Selecționatele de șah ale României au rămas după 9 runde din totalul celor 11 în cursa pentru urcarea pe podiumul celei de-a 41-a ediții a Olimpiadei de șah, țintind sus la a doua cea mai importantă competiție mondială în sportul minții, găzduită în Norvegia.

Reprezentativa masculină, condusă de Sergiu Grunberg, fost campion național și actualmente președinte al secției de șah la CS AEM Luxten Timișoara, de unde provin 3 dintre cei 5 jucători din formație, constituie revelația turneului, surprinzând printr-o excelentă poziționare în topul celor mai bune 10 națiuni, din 177 la start, în ciuda faptului că pleca la drum de pe locul 32.

Mare examen astăzi pentru șahiștii români, împotriva Ungariei, înfruntare în care nu mută cel mai puțin folosit șahist al ”tricolorilor” la Tromso, și anume Vladislav Nevednichy, de la CS AEM Luxten, care a acumulat până acum 3,5 puncte din 4 posibile și care a stat și duminică, împotriva Cehiei.

Surprinzător, după partide dramatice, România a remizat luni pe linie cu Azerbaijan, la toate cele 4 mese, repetând practic scenariul din ziua precedentă, atunci cu Cehia. Astfel, după ce a cedat în primele 7 runde doar cu Bulgaria, contra căreia câștiga o partidă, remiza o alta și pierdea la două mese, selecționata condusă de Sergiu Grunberg atacă ultimele două runde de pe un remarcabil loc 7, cu 6 întâlniri adjudecate, două remize și o înfrângere și un total de 14 puncte, depășit doar de China, unica neînvinsă la masculin în primele 9 runde, și Franța, ambele cu câte 15 puncte.

Ucraina, Azerbaijan, Bulgaria și Ungaria au și ele câte 14, așa încât partidele acestei după-amiezi, Lupulescu – Leko, Pîrligras – Balogh, Jianu – Almasi și Vajda – Rapport sunt de mare însemnătate. Constantin Lupulescu, de la CS AEM Luxten, mută la masa 1, dar e de notat că toți cei 4 adversari maghiari dețin coeficiente ELO superioare.

Și reprezentantele sexului frumos sunt între primele 10, dar pe undeva conform așteptărilor, începând penultima rundă, de astăzi, de pe poziția cu care erau creditate la startul întrecerii drept cap de serie: șase. Învingătoare duminică și luni cu același scor, 2,5-1,5 puncte contra Azerbaijanului și Vietnamului, după ce în primele 7 runde cedau tot cu 1,5-2,5 doar cu Indonezia și Ungaria, româncele pornesc în runda a zecea având 14 puncte, din 7 triumfuri, devansate fiind doar de Rusia, cu punctaj maxim, 18, din 9 runde adjudecate pe linie, dar și de China, cu 16 puncte, respectiv Ucraina, cu 15, Spania și Germania, cu 14, pe 7 urmând Polonia, tot cu 14.

Cap de serie numărul 6, România are astăzi prima șansă cu Germania, cap de serie numărul 12, într-o zi dominată de derby-ul Rusia – Ucraina. Cristina Foișor, reprezentanta Timișoarei în lotul de 5 șahiste al României, de la CS AEM Luxten, joacă la masa 2 cu Tatjana Melamed.

Mâine va fi zi de pauză, a doua de la începerea Olimpiadei găzduită la nord de Cercul Arctic, și vor fi stabilite partidele inter-țări ale rundei finale a competiției, a 11-a, de joi, când se va da verdictul final.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Şah și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ noua = 18

 


Ultimele articole din categoria Şah: