Timişoreni înaintea liniei drepte la Campionatul European

Campionatul European individual masculin ce se dispută de la începutul săptămînii trecute la Plovdiv, în Bulgaria, dotat cu premii totale în valoare de 100.000 euro, ce vor fi adjudecate de primii 25 de clasaţi, dintre care 23 vor obţine accesul la Campionatul Mondial, se află înaintea ultimei linii drepte, cu rundele 8-11 programate în după-amieze succesive, de miercuri pînă sîmbătă.

Marţi, în prima rundă după ziua de pauză avută luni, campionul naţional en-titre Vladislav Nevednichy, de la CS AEM Luxten Timişoara, a pierdut în faţa lui Ivan Sokolov şi a rămas astfel cu 4 puncte în clasament, dintr-un total de 7 posibile. Tot 4 a acumulat şi colegul său de club Constantin Lupulescu, care a remizat cu Aleksei Pridorozhni, în vreme ce cel mai bine clasat dintre şahiştii timişoreni, reprezentînd tot CS AEM Luxten, este Mircea Emilian Pârligras, pe locul 58, cu 4,5 puncte, după remiza de ieri cu Dorian Rogozenco.

Cel mai bine clasat şahist român dintre 28 de autohtoni în totalul de 347 aliniat la startul celei de-a 13 ediţii este Liviu Dieter Nisipeanu, care n-a participat la Campionatul Naţional individual de luna trecută, de la Sărata Monteoru, şi care are 5 puncte, pe locul 33.

Lider este Sergei Azarov, din Belarus, cu 6 puncte. Ca o curiozitate, 6 şahişti gruzini au pierdut prin neprezentare partidele avute în runda a şasea, de duminică, neţinînd cont de trecerea la ora de vară, pe care Georgia nu o ia în considerare.

Acest articol a fost publicat în Şah și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua × = 18

 


Ultimele articole din categoria Şah: