GALERIE FOTO. ”Caravana scrimei românești”, pledoarie pro domo. Creme de la creme și la Timișoara, pe Corso

Încă înaintea binevenitei descinderi și la Timișoara, duminică dimineață, a merituoșilor medaliați conturând ”Caravana scrimei românești”, pornită cu sufletul deschis prin țară întru popularizarea frumosului sport, nu doar un prieten, părinte de copii de vârstă școlară, ne-a sunat să întrebe de cluburile de scrimă de pe Bega, încotro și cum să îndrepte generația de mâine spre nobila artă, așa încât după demonstrația maeștrilor și pe Corso, în capitala Banatului, ar fi de așteptat ca și mai mulți tineri să îmbrățișeze această disciplină. A fost ceva cu totul aparte și inedit, notă impusă de remarcabilii protagoniști…

Evenimentul de astăzi de la ora 11 a constat în demonstrații de scrimă, lecții de istorie a scrimei, prezentarea clubului local, dialog între campioni și copii, ședințe de autografe și fotografii, scopul demersului fiind popularizarea scrimei, atragerea a cât mai mulți copii spre sala de scrimă, explicarea beneficiilor practicării unui sport, interacțiunea dintre copii și marii campioni ai scrimei românești.

Din punctul de vedere al sportivilor implicați, toți unul și unul, multipli medaliați la nivel național și internațional, introduși în scenă de ”maestrul de ceremonii” Mihai Covaliu, un renumit performer al sportului românesc, popasul la Timișoara a fost un real succes. Federația de specialitate s-a pus excelent în evidență și în lumină, ”la porumbei”, atât prin dispute demonstrative între practicanții de scrimă, sabie și floretă, cât și prin interacțiunea cu publicul prezent, însă în ceea ce privește asistența la eveniment, se poate estima că Timișoara a dovedit din nou că e mai mult declarativ și cu vorba de partea sportului, dar de fapt dezinteresată și departe de miezul lucrurilor, mai degrabă în fața micului ecran.

Pentru a exemplifica în termeni comparativi, putem aprecia că mai mulți meseni s-ar aduna pe seară la Lloyd, în preajmă, decât au fost interesați și curioși să asiste la întâlnirea cu campionii pe care i-ar ”vedea” eventual doar pe micul ecran. Și probabil au fost mai mulți curioși decât interesați… De fapt, președintele federal Covaliu, în curând la borna celor 37 de ani, un fost campion olimpic și mondial ca sportiv dar și antrenor federal, a explicat că scopul demersului ține de a oferi publicului larg posibilitatea de a-i vedea pe campioni în carne și oase, ”nu doar la televizor”. Și pentru a insufla tineretului pasiunea pentru acest sport, așa cum îi era indusă la vârsta școlii primare, la 9 ani, cu ocazia unui raid de prezentare prin clase a celor de la CS Tractorul, în orașul său de baștină, Brașov: ”Benefic ar fi să înceapă să practice scrima la 7, 8, 9 ani, dar am observat în ultima vreme că vin la vârste și mai fragede!”

Așadar semne bune, pe fondul rezultatelor internaționale deja de notorietate ale reprezentanților scrimei carpatine, printre cei mai buni de pe mapamond. Exemplul faptic are cea mai mare rezonanță iar aspiranții nu duc deloc lipsă de modele în această ramură a sportului românesc, performantă la nivel înalt dar invers proporțional promovată, popularizată și mediatizată în raport cu reușitele sale, mai ales în comparație cu alte discipline mult mai în văzul tuturor, în ciuda izbânzilor îndoielnice sau chiar a contraperformanțelor.

Însă scrimerii și-au suflecat mânecile, apelând cu creme de la creme din familia celor 3 discipline la o pledoarie pro domo demnă de o cauză mai bună. ”Caravana Scrimei Românești” este o acțiune organizată de Federația Română de Scrimă, cu sprijinul Comitetului Olimpic și Sportiv Român și al Ministerului Tineretului și Sportului, ajunsă astăzi și la Timișoara, după ce încânta zilele trecute audiența și la Slobozia, Constanța, Iași, Târgu Mureș, Cluj Napoca, Satu Mare și Oradea.

Pe Corso, timișorenii ieșiți la tradiționala plimbare de duminică au avut așadar prilejul de a se întâlni cu Mihai Covaliu, Tiberiu Dolniceanu, Simona Gherman, Simona Popa, Ana Maria Constantin sau Greta Vereș, însoțiți de actuali și foști performeri ai scrimei locale. Publicul a asistat la dueluri electrizate ale sportivilor din ”Caravana Scrimei Românești”, a primit autografe și a făcut poze cu participanții din partea Federației Române de Scrimă, și anume Mihai Covaliu, Ana Maria Brânză, Tiberiu Dolniceanu, Simona Gherman, Florin Zalomir, Rareș Dumitrescu, Alin Badea, Iulian Teodosiu, George Iancu, Mădălin Bucur, Mihai Cruțu, Adrian Dabija, Dorin Băzăvan, Alexandra Predescu, Maria Boldor, Mălina Călugăreanu, Vlad Porușniuc Alexandru Georgescu, Ana Maria Constantin, Simona Pop, Greta Vereș, Bianca Pascu sau Mirela Ifrim.

Deși la acțiune au participat sportivi, antrenori și oficiali de la cluburile de scrimă din oraș, s-a putut din păcate din nou cu mâhnire constata lipsa de comunicare și absența promovării acestui rar moment din partea amfitrionilor evenimentului prin canalele tradiționale de informare pe care instituțiile locale implicate și abilitate le au la dispoziție în relația cu mass-media, atât Municipalitatea cât și Direcția pentru Sport și Tineret Timiș sau grupările bănățene de profil păstrând o asurzitoare tăcere, de parcă ar fi ținut să… camufleze ”Caravana”.

Dar nu este de fapt de loc de mirare, reamintindu-ne ce conducător de club local are în grijă scrima timișoreană, omisiunea gazdelor explicând și de ce prietenii la prieteni trag când e să se intereseze încotro s-o apuce pentru a-și trimite copiii la scrimă.

Sporttim nu va răspunde însă cu aceeași monedă, notând reușitele sportivilor secției CS Universitatea pe plan național, atât la seniori cât și la tineret și juniori, în probele de floretă ale ambelor sexe, publicate nominal la vremea respectivă.

* clic pe poze pentru mărirea imaginii

* Ca o completare, periplul autohton promovează totodată și pelicula Planșa – primul film românesc de după 1989 care descrie fenomenul scrimei

Tot  în  cadrul  campaniei  Federației Române de Scrimă,  anunțăm  și  premiera  filmului independent Planșa,  lungmetrajul  de debut al  regizorului  Andrei  Gheorghe. Un film despre pasiunea pentru scrimă a doi sportivi care dezvoltă o relație personală și sacrificiile lor pentru sportul de performanță. Lansarea oficială va avea  loc  pe  26  septembrie  2014,  iar  filmul  va  putea  fi  urmărit  în cinematografele din toată țara și nu numai. Federația Română de Scrimă va promova “Planșa” în toate orașele în care va fi prezentă „Caravana Scrimei Românești”, fiind primul film românesc de după 1989 care descrie fenomenul scrimei. Începând cu data de 27 septembrie, îi așteptăm pe toți cei care doresc să înțeleagă scrima să vizioneze filmul în sălile de cinema sau alături de antrenorii de scrimă din toată țara.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Scrimă și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− patru = 3

 


Ultimele articole din categoria Scrimă: