Alt studiu concret pe baza datelor oficiale guvernamentale dezvăluie farsa ”alertei”: “Nu numai că noul virus n-a avut vreun efect asupra procentajului deceselor oamenilor în vârstă, dar nici n-a ridicat numărul total al deceselor înregistrate…”

Cu fiecare nou studiu de cercetare bazat pe date concrete oficiale iese cu atât mai mult la iveală nejustificata ”stare de urgență” din primăvara lui 2020, pentru a nu mai pomeni de infinita manipulare ulterioară prin inventarea stărilor ”de alertă” reactualizate lunar fără pic de evidențe, dovezi, probe și argumente științifico-medicale care să le susțină necesitatea, iar o altă analiză relevantă în acest sens a fost efectuată de Genevieve Briand, director asistent de program pentru licențe master în Economii aplicate nicăieri altundeva decât la Johns-Hopkins University, reliefând efectul bolii ”Covid-19” asupra deceselor din SUA pe baza datelor oficiale guvernamentale de la Centers for Disease Control and Prevention (CDC), analiză expusă în webinar-ul intitulat ”Decesele COVID-19: o privire asupra datelor din SUA”. Concluziile au o semnificativă importanță în ideea în care Statele Unite ale Americii sunt percepute ca fiind cel mai intens afectate de situația în derulare de un an de zile, percepție eronat întreținută și prin cifrele obsesiv repetate de mass-media cu referire la sute de mii de decese, când de fapt tocmai CDC admitea încă din august negru pe alb pe propriul website oficial că numai 6% din toate decesele clasificate până atunci ca fiind cu Covid-19 au și survenit într-adevăr de la Covid-19 (vezi imaginea). Dar iată și sugestivele rezultate ale analizei întocmite de Genevieve Briand…

Conform datelor oficiale pe care le-a accesat Briand în intervalul de timp din 2020 de la mijlocul lunii martie până la mijlocul lunii septembrie, numărul total al deceselor în SUA a atins 1,7 milioane, dintre care 200.000 (12%) în legătură cu Covid-19. Dar în loc să se limiteze doar la raportarea la cele 200.000 de decese – reflex tipic în 2020, Genevieve Briand s-a orientat în schimb spre studierea numărului total de decese prin prisma grupelor de vârstă și a cauzelor morții, utilizând datele rezultate pentru a releva efectele Covid-19 într-un context de ansamblu, mult mai elocvent și edificator. Iar descoperirile au fost remarcabile dar și total inconvenabile ”narațiunii oficiale” a mass-media, motiv pentru care nici nu sunt diseminate publicului de către Ministerul Adevărului. 

“Briand a explicat că semnificația Covid-19 în privința deceselor din SUA poate fi cu adevărat înțeleasă doar prin comparația cu numărul total de decese din SUA” s-a precizat în newsletter-ul distribuit de instituție în 26 noiembrie cu tema studiului analitic întocmit de cercetătoare, a cărei arhivă este accesibilă aici.

Astfel, după ce a notat datele oficiale de pe website-ul CDC, Briand a compilat graficul reprezentând procentajele din numărul total de decese pe categorii de vârstă de la începutul lui februarie și până în primele zile din septembrie, incluzând așadar și perioada precedentă detectării Covid-19 în SUA, dar și cea după creșterea ratelor de infectare. 

Surprinzător și în fapt nu prea, numărul deceselor oamenilor în vârstă a rămas aproximativ același înainte și după Covid-19. Din moment ce se tot repeta că noul virus îi afectează în special pe cei în etate, experții s-ar fi așteptat la o creștere a procentajului deceselor din grupele înaintate de vârstă, creștere care însă n-a fost detectabilă conform datelor CDC, din contră, procentajele deceselor pe toate grupele de vârstă rămânând relativ aceleași. 

“Motivul pentru care avem un mai mare număr raportat de decese cu Covid-19 între persoanele în etate față de indivizii mai tineri are de-a face pur și simplu cu faptul că zi de zi în SUA decedează mai mulți oameni în vârstă decât cei mai tineri”, a subliniat Briand.

Mai mult și mai mult, Briand a constatat că între 50.000 și 70.000 de decese s-au consemnat atât înainte de debutul Covid-19 în SUA cât și după creșterea ratei de infectare, marjă normală cu mult înaintea începerii ”crizei”, ceea ce semnalează cât se poate de clar că “nu numai că noul virus n-a avut vreun efect asupra procentajului deceselor oamenilor în vârstă, dar de asemenea nici n-a ridicat numărul total al deceselor înregistrate în SUA.

În altă ordine de idei, revenind la aspectul comorbidității, explicațiile CDC pe baza unui tabel statistic înfățișând ”tipurile afecțiunilor de sănătate și cauzele care au contribuit la decese menționate în conjuncție cu aceste decese implicând boala coronavirus 2019 (COVID-19). Pentru 6% dintre decese, COVID-19 a fost singura cauză menționată. Pentru decese cu condiții sau cauze adiționale COVID-19 au existat în medie alte 2,9 afecțiuni sau cauze ale morții…” 

Drept urmare, la ora actuală, nici vorbă despre cele aproape 300.000 de decese obsesiv repetate și în mass-media română în ceea ce privește fatalitățile din Statele Unite ale Americii, ci în jur de 20.000 (330.000 x 6% = 19.800) în întreg anul 2020 de la coronavirus. Restul raportărilor, pe pielea numeroșilor oameni răpuși de afecțiuni cronice, înregistrate drept cauză a decesului ca fiind Covid-19, plus accidente, supradoze, sinucideri și așa mai departe… Cât despre întrebarea ”Cine umflă cifrele și de ce?”, nu-și mai are demult rostul. 

Pentru a nu mai reaminti despre inacuratețea testelor PCR a căror interpretare a fost eronată, conform avertismentului repetat de însuși inventatorul tehnologiei, Kary B. Mullis, decedat în august 2019, inacuratețe pe care ex-ofițerul științific șef al Pfizer, Dr. Michael Yeadon, a caracterizat-o deja în urmă cu luni de zile ca fiind “aproape totală” în raport cu numărul testelor la Covid-19 care generează rezultate fals pozitive, aspect despre care puteți citi aici.

Semnalare căreia i s-a adăugat concluzia unui grup de 22 renumiți oameni de știință că testele PCR generează în 97% dintre cazuri rezultate fals pozitive, sau altfel spus, dintre toți oamenii asociați în vreun fel acestui ”nou” virus 97% de fapt nu ”l-au avut”. Studiile, aici și aici.

Acest articol a fost publicat în Sport sabotat și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase − = 2

 


Ultimele articole din categoria Sport sabotat: