Conf. Dr. Gheorghe Dumitru (medic primar de Medicină Sportivă Constanța), actualizare și completare a studiului despre dezantrenare pe care îl prezenta în 2014 la cursurile de Licență UEFA Pro și A: ”Dezantrenarea generată de întreruperea activității fotbalistice din cauza pandemiei cu covid-19. Ce modificări pot apărea în organismul sportivilor și cum le contracarăm?”

Conferențiar Doctor Gheorghe Dumitru, medic primar de medicină sportivă din Constanța, a contactat Sporttim pentru a transmite un material despre dezantrenare, ”fenomen deocamdată puțin studiat și cunoscut/elucidat, cu care este clar că s-au confruntat și se confruntă practic toți sportivii din lume ca urmare a restricțiilor impuse de pandemia covid-19”, conform mențiunii autorului studiului, care, pornind de la un material mai vechi pe această temă, pe care îl prezenta în 2014 la cursurile de Licență UEFA Pro și A, l-a redactat pe cel publicat integral mai jos.

”Am luat decizia de actualizare și completare a respectivului material după ce am văzut că forurile sportive continentale și mondiale (UEFA, FIFA, CIO) nu le ofereau nimic antrenorilor și sportivilor în această privință. Poate între timp au remediat această lipsă, eu nemaivizitând site-urile respective de câteva săptămâni. Materialul este conceput pentru antrenori și sportivi, așa că nu este exhaustiv și nici nu respectă regulile de redactare ale unui articol științific cu pretenții, și totuși, ca punct de pornire în cunoașterea fenomenului de dezantrenare, sper să intereseze”, a mai precizat autorul Conferențiar Doctor Gheorghe Dumitru.

Și sportul a căzut victimă în ultimele luni reacției absolut voit disproporționate în exces a paiațelor ocultei satanice mondiale de a submina viața socială a omenirii pe calea condiționării la dictatura noii ordini impuse tacit dar în forță pe glob conform planurilor unor protocoale secrete, având printre altele drept scopuri majore în timp drastica depopulare a pământului și imortalitatea prin transhumanism a adepților tehno-utopiei programate de la finele mileniului trecut, pe linii ale suprainteligenței autonome. Era necesară o masivă criză declanșatoare, trăgaci sub forma unui virus înadins lansat și răspândit astfel încât să inducă experimentarea pe viu de către autorități a simulării unei cât mai ample acțiuni de urgență pe pielea populațiilor neavizate și adaptate peste vremuri absorbirii fără filtru rațional a narațiunilor oficiale, în consecință și mai înfricoșate, facil manipulate și controlate, stări de izolare și carantină prin intermediul cărora sforarii își facilitează oportunitatea implementării și pe mai departe a odioaselor mașinațiuni pe o sumedenie de traiectorii îndreptate țintă spre omenire în marea sa majoritate, torpilării celor lumești cu rol de pauperizare și dezumanizare căzându-i pradă și arena sportivă. Efectele inițierii diversiunii abia încep a se face resimțite, urmând a deveni brutale în timp pe pielea unor populații fără absolut nici un habar vizavi de magnitudinea celor ce li s-a copt, dar prima lovitură și pe calea destabilizării lumii arenelor a propagat deja o semnificativă undă de șoc, dând peste cap un program competițional și de pregătire care a aruncat în haos și incertitudine acest vast domeniu social. În consecință, o analiză de constatare și cu potențial rol de contracarare în sport a nefastelor consecințe rezultate de pe urma mârșavelor manevre din culisele ingineriei sociale în derulare este mai mult decât binevenită.   

Dar iată materialul integral, conform actualizării sale de către Gheorghe Dumitru, doctor în științe medicale cu numeroase cărţi publicate din domeniul medicinei sportive şi participant de-a lungul carierei la numeroase sesiuni ştiinţifice internaționale.

”DEZANTRENAREA GENERATĂ DE ÎNTRERUPEREA ACTIVITĂȚII FOTBALISTICE DIN CAUZA PANDEMIEI CU COVID-19. Ce modificări pot apărea în organismul sportivilor și cum le contracarăm?”

de Conf. Dr. Gheorghe Dumitru, Medic primar de Medicină Sportivă din Constanța

  1. Definiție și clasificare
  2. Stadiul actual al cunoștințelor privind dezantrenarea
  3. Cum se manifestă dezantrenarea și ce trebuie făcut pentru a-i diminua sau contracara efectele

        3.1.Ce se întâmplă în planul capacității aerobe de efort ?

          3.1.1. Cum sunt afectați furnizorii de oxigen ?

          3.1.2. Modificările de la nivelul mușchilor, principalii consumatori de oxigen ?

          3.1.3. Reducerea semnificativă a consumului maxim de oxigen (VO2 max), consecința

                   directă a perturbărilor de la nivelul furnizorilor și consumatorilor de oxigen  

        3.2. Manifestările de dezantrenare în planul capacității de a dezvolta forță și putere

        3.3. Perturbarea funcției de termoreglare și potențialele sale consecințe nefaste

        3.4. Reducerea mobilității articulare și  deteriorarea controlului echilibrului corporal

        3.5. Câteva sugestii privind alimentația sportivilor izolați la  domiciliu, predispuși la

               subantrenare/dezantrenare

  • Oportunități și beneficii potențiale generate de pandemie sau, altfel spus, să încercăm să vedem și partea plină a paharului.
  1. Definiție și clasificare

Dezantrenarea înseamnă pierderea adaptărilor induse de pregătirea sportivă specifică și nespecifică, ca urmare a lipsei sau diminuării semnificative a volumului și intensității antrenamentelor.

            Fenomenele (modificările) caracteristice dezantrenării pot apărea în mai multe situații, și anume:

  • în pauzele programate dintre sezoane,
  • în caz de accidente, îmbolnăviri sau operații, și
  • după cum vedem acum pentru prima dată – în cazul limitărilor și interdicțiilor drastice impuse de guverne, în speranța ținerii sub control a pandemiei cu COVID-19.

În funcție de perioada cât antrenamentele sunt drastic reduse sau întrerupte, vorbim despre o dezantrenare de scurtă (sub 4 săptămâni) sau lungă durată; peste 4 săptămâni.

  1. Stadiul actual al cunoștințelor privind dezantrenarea

Fenomenul dezantrenării este puțin studiat, și departe de a fi satisfăcător clarificat. Iar foarte multe dintre studiile efectuate în acest domeniu, au avut drept subiecți persoane ce practicau sportul pentru sănătate. Mult prea puține cercetări ocupându-se de sportivi de performanță, sau mare performanță.

Pe de altă parte, tot datorită dificultății de a pune la punct și realiza astfel de studii, este mult mai puțin cunoscut ce se întâmplă în dezantrenarea de lungă durată, decât în cea de scurtă durată. 

  1. Cum se manifestă dezantrenarea și ce trebuie făcut pentru a-i diminua sau contracara efectele

Atunci când survine, procesul de dezantrenare afectează toate sistemele și funcțiile organismului sportivului, inclusiv imunitatea și funcțiile psihice. Când spunem funcțiile psihice, ne  referim la   apariția de manifestări comportamentale nemaiîntâlnite până atunci la sportivii în cauză, cele mai importante dintre ele fiind  insomnia, sau depresia.

Prezentul material nu-și propune – de altfel, nici nu are cum – să epuizeze întreaga  problematică a dezantrenării. Și asta deoarece obiectivul lui principal este acela de a-i sensibiliza pe antrenori și jucători, față de un fenomen foarte nedorit în sport, și bineînțeles și în fotbal. Mai ales în cazul actual, când nu avem de-a face doar cu dezantrenarea unui singur jucător, sau a 2 – 3 accidentați, ci cu ”afectarea” întregului lot.

Ca atare, fără să intrăm deloc în detalii – dar sugerându-le cititorilor și îndemnându-i să exploreze în profunzime măcar aspectele semnalate de noi –  în cele de mai jos ne vom referi doar la perturbările din planul:

  • capacității de a efectua eforturi de rezistență,
  • al capacității de a dezvolta forță și putere,
  • al funcției de termoreglare,
  • și al flexibilității (mobilității articulare), biomecanicii mișcărilor și controlului echilibrului corporal.

Iar întrucât  reprezintă  o temă extrem de importantă, vom adăuga și câteva precizări referitoare la recomandările nutriționale, de care este bine să se țină cont în asemenea situații.

  • Ce se întâmplă în planul capacității aerobe de efort ?

 Știm cu toții că efortul de rezistență (aerob) presupune utilizarea de oxigen. Ca atare¸ este important să cunoaștem ce se întâmplă, ce modificări apar la nivelul furnizorilor de oxigen și al consumatorilor de oxigen (al mușchilor), în caz de dezantrenare. Iar întrucât din interacțiunea dintre furnizori și consumatori rezultă așa-numitul consum maxim de oxigen (VO2 max), este esențial să cunoaștem cum evoluează acest parametru esențial al fiziologiei efortului fizic, al performanței sportive în ultima instanță.

   3.1.1. Cum sunt afectați furnizorii de oxigen de dezantrenare ?

În categoria furnizorilor de oxigen includem inima, sistemul capilarelor (capilarizația) din mușchi și sângele.

            a). Inima. În ce privește inima, cercetările au arătat că dezantrenarea provoacă reducerea volumului său, scăderea volumului bătaie și scăderea debitului cardiac. Cel mai repede și mai mult scade volumul bătaie. [Reamintim: volumul bătaie sau debitul sistolic înseamnă cantitatea de sânge pe care inima o pompează la fiecare contracție a sa. Iar debitul cardiac înseamnă cantitatea totală de sânge pe care inima o pompează într-un minut. Cu cât acești parametri sunt mai crescuți, cu atât este mai bine și sportivul are o capacitate aerobă de efort mai bună].

            b). Capilarizația musculară. Se știe că prin antrementele de rezistență, numărul capilarelor din mușchi (ca și din inimă de altfel), crește. Ceea ce face ca fiecare fibră musculară să fie învecinată cu mai multe capilare și, in felul acesta,  să extragă, să se aprovizioneze  mai ușor cu oxigen din sânge.

            Din fericire  cercetările serioase de până acum, cele bazate pe biopsie musculară,   au arătat că întreruperea antrenamentelor până la 3 luni nu face să scadă semnificativ  capilarizația mușchilor antrenați. Nu știm însă ce se întâmplă dacă antrenamentele se întrerup dincolo de această limită.

            c). Sângele. Antrenamentul  sportiv sistematic generează efecte foarte favorabile și în ce privește sângele. Este vorba de faptul  că – destul de repede, mai concret în cca 2 – 3 săptămâni de la începerea antrenamentelor –  volumul de sânge din sistemul vascular crește,  cu cca o jumătate de litru. Iar pe de altă parte, se îmbunătățește și conținutul său  în hemoglobină.

Problema este că tot la fel de repede după încetarea antrenamentelor, surplusul de sânge amintit dispare,  se pierde. Așa  explicându-se  și scăderea volumului bătaie, despre care am vorbit mai sus. În plus, sunt studii care arată că și conținutul sângelui în hemoglobină scade, mai ales dacă întreruperea antrenamentelor depășește 4 săptămâni.

De altfel, în cazul întreruperilor în pregătire mai lungi (8 – 10 luni), s-a constatat că la reluarea activității apare așa-numita hemoliză. Adică membrana hematiilor (globulelor roșii) se rupe, numărul hematiilor scade, iar consecința este apariția anemiei. Cauza ar fi faptul că sistemele de apărare antioxidativă devin mai puțin eficiente, ceea ce face ca membrana hematiilor să devina mai fragilă.

De aceea, nefiind foarte clar studiat dacă această hemoliză apare și în cazul întreruperilor de mai scurtă durată a antrenamentelor, pentru orice eventualitate este bine să recomandăm și să ne asigurăm că sportivii noștri consumă suficienți antioxidanți naturali. Adică fructe, legume, semințe, ouă, nuci, în general produse bogate în vitaminele C, A, E. Și să nu apeleze la produsele farmaceutice antioxidative, mult lăudate dar nici pe departe atât de eficiente pe  cât spun reclamele.

  3.1.2. Modificările de  la nivelul mușchilor, principalii consumatori de oxigen

Întreruperea antrenamentelor de rezistență  sau diminuarea lor marcată, conduce la reducerea semnificativă a activității enzimelor oxidative. Care, reamintim, se află în mitocondriile fibrelor musculare. Altfel spus, mai pe înțeles, se produce o scădere a capacității mușchilor de a utiliza oxigenul și de a obține energia pe cale aerobă.

Consecința directă a acestui fenomen este că mușchilor li se reduce capacitatea de a utiliza acizii grași liberi, ca sursă de energie. Iar asta face ca ei să se bazeze în mai mare măsură (decât când nu intervenise dezantrenarea) pe glicogenul pe care-l au sub formă de rezerve proprii. Glicogen pe care îl vor termina repede. În plus, crește și producția de acid lactic, a cărui acumulare în mușchi știm cu toții că este nedorită și nefastă, conducând la ”blocarea” acestora.

Întrucât glicogenul este ”supercarburantul” fotbaliștilor, rezultatul tuturor acestor dezadaptări metabolice va fi faptul că jucătorilor le scade capacitatea de a alerga la viteze mari și foarte mari. Mai concret capacitatea de a efectua sprinturi repetate. Scăderea manifestându-se de o manieră evidentă pe măsură ce trece timpul de joc, și  mai ales în repriza secundă.

Mai mult, dacă meciurile sunt dese – cum ne așteptăm să se întâmple acum, la reluarea competițiilor – scăderea capacității de a executa alergări la viteză maximă, sprinturi, va apărea și mai devreme, din repriza întâi. Aceasta deoarece rezervoarele de glicogen nu se vor mai umple complet,  la maximum, de la un meci la altul.

De aceea, pentru a evita această nerefacere a rezervelor musculare și hepatice de glicogen, se impune ca MĂCAR: ♦ programul de antrenament să nu fie foarte solicitant între meciuri (deoarece și așa „nu se mai îngrașă porcul în ajun”), ♦ glucidele să aducă peste 55% din caloriile zilnice (și NU să se renunțe la pâine, cartofi, orez și paste, cum în mod greșit se procedează; chiar dacă jucătorul are ceva kilograme în plus), ♦ iar masa de dimineață să nu fie sărită (cum se întâmplă adesea la fotbaliști), și ea să conțină de asemenea alimente bogate în glucide (carbohidrați). Am zis MĂCAR, pentru că sunt și alte strategii și amănunte,  de care ar trebui să se țină seama.

3.1.3. Reducerea semnificativă a consumului maxim de oxigen (VO2 max), consecința  directă a perturbărilor de la nivelul furnizorilor și consumatorilor de oxigen

Consecința ultimă și foarte nedorită a modificărilor descrise, de la nivelul furnizorilor și consumatorilor de oxigen, este scăderea evidentă a VO2 max. Amintim în acest context că practicanții fotbalului trebuie să se caracterizeze printr-un consum maxim de oxigen ridicat:  în medie 62 – 64 mlO2/Kg corp la bărbați și 52 – 54 la femei. Dacă acestea sunt  medii, este clar că jucătorii/jucătoarele  de elită prezintă  valori  și mai mari. Cu cât aceste valori sunt mai ridicate, cu atât este mai bine.

 În acest sens, unul dintre cele mai serioase studii a arătat că după 84 de zile de dezantrenare, consumul maxim de oxigen a scăzut cu 16%, ceea ce  nu este puțin. Și mai important de știut însă, este detaliul că cea mai considerabilă scădere – de 7%, deci aproape jumătate  –  s-a produs deja după primele 21 de zile.

                                                            *

                                                      *          *

Dacă acestea sunt – foarte succint vorbind, desigur – modificările pe care dezantrenarea le induce în planul capacității aerobe de efort, să vedem ce ne spune știința cu privire la reantrenarea de după o perioadă de dezantrenare. Reantrenare care, din perspectivă fiziologică vorbind, trebuie să aibă drept obiective readucerea sângelui la volumul avut înainte și recâștigarea activității enzimelor oxidative din mitocondrii.

După cum am văzut mai sus, revenirea volumului de sânge după reluarea antrenamentelor nu este o problemă; ea se produce repede. În  schimb, în ce privește activitatea enzimelor  oxidative datele științifice nu sunt la fel de încurajatoare. Și asta deoarece după o întrerupere de 10 zile enzimele își revin în 30 de zile, iar după una de 20 de zile, în 40 de zile.

            Din perspectivă foarte practică, și legat strict de condițiile specifice pe care pandemia COVID-19 le-a impus, datele de mai sus sugerează câteva idei și măsuri, care ar trebui luate in considerație. Astfel, întrucât la început, până s-au mai relaxat interdicțiile, mulți/multe jucători/jucătoare nu au putut să presteze efort de rezistență (decât dacă au avut acces la o bandă sau la o bicicletă staționară), este de așteptat că performanța lor aerobă (consumul maxim de oxigen) a avut de suferit într-o măsură importantă. Aceasta impune ca la reluarea lucrului cu toată echipa, în cadrul antrenamentelor care urmăresc recâștigarea capacității aerobe de efort (rezistența), sportivii să fie repartizați pe 2 – 3 grupe, în ce privește VO2 max. Pentru asta trebuind testați în prealabil, ceea ce nu este deloc greu. Daca nu se procedează așa, riscăm ca pentru unii sportivi ritmul de alergare să fie ori prea ridicat ori prea redus, iar rezultatele antrenamentului să nu fie cele pe care  le așteptăm.

            Un alt lucru ușor de făcut dar foarte important, este să ne edificăm asupra calităților sângelui fiecărui component al echipei.  Adică, să verificăm măcar cum stă fiecare cu hemoglobina,  pentru  nu avea surprize. Și asta mai ales în cazul echipelor de  fotbal feminin.

            Tot un sfat foarte practic, valabil însă  pentru pauzele programate dintre sezoane, nu pentru cazuri de forță majoră, cum a fost acum, este următorul. Pentru a-i convinge pe sportivi să nu devină complet sedentari, trebuie să le spunem că nu este foarte greu ca ei să-și mențină capacitatea aerobă de efort la care  ajunseseră înainte de terminarea  turului sau returului, să zicem.  În acest sens studiile arătând că dacă ei efectuează efortul care le trebuie DOAR de 2 ori pe săptămână, la revenirea din vacanță totul va fi OK. Cu condiția ca efortul respectiv să fie foarte individualizat prescris, adică să se plaseze la o intensitate (viteză de alergare) de 85 – 100% din VO2 maxim.       

  • Manifestările de dezantrenare în planul capacității de a dezvolta forță și putere

 Chiar dacă în condițiile izolării la domiciliu, antrenamentul de forță  le-a fost mai accesibil decât cel de rezistență,  merită să reținem aici și câteva aspecte punctuale, referitoare la ce efecte are dezantrenarea, din perspectivă fiziologică, în planul capacității sportivilor de a dezvolta forță și putere.

Astfel, s-a constatat că întreruperea antrenamentului de forță (resistance training, în engleză) pe o perioadă scurtă, de 2 – 4 săptămâni, face să scadă forța excentrică și volumul fibrelor musculare de tip II (fibre rapide, albe).  Motiv pentru care este imperios necesar ca exercițiile în care mușchiul lucrează în condiții de alungire (exerciții excentrice), să nu lipsească sub nici o formă din programul de antrenament al sportivilor. Iar în acest scop, se poate apela fie la  exerciții analitice (cu benzi elastice) sau –  și mai bine – la exerciții pliometrice. [Notă: lecturând diferite materiale românești, am constatat că, din păcate, mai există încă oameni implicați în sport, care traduc „resistance training” prin expresia „antrenament de rezistență”. Ceea ce este absolut greșit și inadmisibil.]

            Dacă însă antrenamentul de forță lipsește peste 4 săptămâni, atunci efectele nefaste sunt și mai dezastruoase. Aceasta  deoarece apare  atrofia musculară, iar fibrele rapide (tip II) încep să se convertească în fibre lente (roșii, aerobe, de tip I). Facem precizarea că nu este vorba de o atrofie musculară vizibilă cu ochiul liber, cum se întâmplă în situația imobilizării unui segment corporal în gips. Dar asta nu înseamnă că nu avem de-a face cu o atrofie de mai mică amploare, dar totuși atrofie. Care într-adevăr nu se vede cu ochiul liber, și nici nu se poate pune în evidență prin măsurarea perimetrului coapsei sau gambei, cu centimetrul de croitorie. [Notă/explicație: măsurătorea cu centimetrul nu ne este utilă în acest caz, deoarece pe măsură ce volumul mușchilor se reduce, stratul de grăsime de deasupra se ingroașă. Conform preceptului, care chiar dacă nu este foarte précis, este suficient de  sugestiv: ”grăsimea fuge de deasupra mușchilor care lucrează și se depune deasupra mușchilor mai puțin folosiți”.] 

            Deși – așa cum am spus – nu este vizibilă, ritmul atrofiei musculare este foarte accelerat. S-a constatat că  datorită degradării proteinelor musculare (vezi în continuare !), începând cu a 15 – a 16-a zi de absență totală a antrenmentului de forță, volumul fibrelor musculare scade cu 0,6% în fiecare zi. Ceea ce este enorm. Așa explicându-se de ce după 8 – 12 săptămâni de dezantrenare, forța scade cu 7 – 12 %, sau chiar mai mult.

            Mecanismul apariției atrofiei musculare în cazul dezantrenării de lungă durată, constă în faptul că degradarea proteinelor musculare (contractile) depășește sinteza concomitentă de proteine. Iar acest decalaj între sinteza și degradarea proteică, apare și mai precoce și este mult mai accentuat, dacă vrând să slăbeasca (sau să nu se îngrașe), sportivul adoptă o dietă accentuat hipocalorică (sub 1000 calorii la femei, de exemplu). Riscul atrofiei în asemenea cazuri este foarte mare, deoarece organismul nu face numai  ceea ce am dori noi – adică să își ia energia DOAR din grăsimea depusă. Nu, el va consuma și grăsime, dar va lua energie și din mușchi, care ”se topesc ” pur și simplu.

           Pentru a  evita acest pericol, pe lângă exercițiile de forță foarte individualizate, adică în care  să se utilizeze încărcătura cea mai indicată pentru fiecare, sportivii trebuie să se cântărească zilnic, și să țină evidența greutății foarte precis. Încât să nu ajungă la un moment dat  ”cu cuțitul la os”, și să  fie nevoiți să ia măsuri drastice, adică să adopte diete cu foarte puține calorii.

            Tot în contextul perturbărilor pe care dezantrenarea le generează în planul forței și puterii mușchilor, trebuie avută în vedere și  posibilitatea apariției așa-numitei pubalgii a sportivilor; athletic pubalgia sau  groin pain fiind cel  mai frecvent întâlniți termeni englezești. Deși există și alți termeni pentru această afecțiune. Care, din păcate, uneori nu se poate rezolva decât chirurgical.

            Riscul apariției acestei afecțiuni cvasispecifice sportivilor, este mai mare în cazul în care intervine o perioadă de dezantrenare, decât în mod obișnuit. Explicația constând în faptul că deteriorările structurii și funcției mușchilor ce acționează asupra oaselor bazinului, diferă în funcție de tipul acestora; mușchi tonici sau mușchi fazici.  În felul acesta se ajunge ca forțele care se exercită asupra oaselor ce se unesc la nivelul  simfizei pubiene,  să nu mai fie echilibrate între ele. Deci agoniștii și antagoniștii ajung sa nu mai fie de forțe egale.  Ceea ce favorizează o tracțiune asimetrică asupra oaselor respective.

            Drept urmare, ideal este să se acorde o atenție deosebită și  exersării corecte (a se prelua, în acest scop,   programe speciale de exerciții de pe internet) a mușchilor ce acționează asupra bazinului. Și asta mai ales în cazul sportivelor. Care, se știe, prezintă evoluții hormonale foarte complexe pe parcursul  ciclului menstrual. Iar aceste modificări hormonale pot  avea un impact și asupra structurii și rezistenței  ligamentelor de la nivelul simfizei pubiene.

  • Perturbarea funcției de termoreglare și potențialele sale consecințe nefaste

Un alt aspect care poate avea extrem de mare importanță în cazul actual, când se previzionează că reluarea antrenamentelor echipelor în efectiv complet, precum și a jocurilor, se va suprapune peste venirea căldurilor mari, este faptul că dezantrenarea afectează și funcția de termoreglare.  Or, perturbarea termoreglării,  practic incapacitatea organismului sportivului de a  ține sub control  temperatura internă a corpului, face ca aceasta să ajungă repede la nivele nedorite, nefavorabile performanței, sau chiar cu potențial de pericol. Situație în care se declanșează mai multe mecanisme și fenomene, dintre care acum și aici le reținem doar pe cele mai importante și periculoase, prin consecințele lor nefaste în planul performanței și/sau al sănătății sportivilor. Este vorba de:

  • reducerea randamentului muscular și a coordonării mișcărilor, cu creșterea riscului de accidentare, în special la nivelul articulației genunchiului. Ruptura ligamentelor încrucișate fiind cam cea mai de nedorit, deoarece nu rareori ea reprezintă o adevărată catastrofă pentru sănătatea și carierea fotbaliștilor;
  • deshidratare rapidă și marcată – risc de hipotensiune;
  • consumul în ritm accelerat al glicogenului muscular (despre care am vorbit), și epuizarea rezervelor de glicogen hepatic. În acest din urmă caz existând toate șansele să  apară    atât de nedorita și periculoasa  hipoglicemie (vezi în continuare!);
  • utilizarea de asemenea în ritm accelerat a glucozei din sânge, cu apariția tendinței de

hipoglicemie (adică scăderea concentrației glucozei sub normal).  Urmarea fiind că sistemul nervos – care, să nu uităm, NU POATE SĂ SE HRĂNEASCĂ DECÂT CU GLUCOZĂ – ajunge să sufere.  Iar din acest motiv sportivii pot acuza – pe bună dreptate – amețeli, senzații de leșin, incapacitatea  de a se concentra, tendința de a renunța la luptă, incoordonare și imprecizie în execuții. Se poate vorbi mult pe aceasta temă a perturbării funcției termoreglatorii. Care,  logic, prezintă manifestări mai accentuate la tineri (copii/juniori), dar și la jucătorii mai în vârstă. Cert este că pe lângă măsura deja luată de FIFA, de a permite mai multe înlocuiri, antrenorii trebuie să aibă în minte și aceste aspecte. Și să se preocupe foarte serios, să asigure o rehidratare-remineralizare cât mai frecventă și mai completă a jucătorilor. Iar soluțiile oferite să conțină neapărat și glucoză, mai ales în repriza a doua, jucătorii trebuind să fie educați și convinși să nu se mulțumească doar cu apă simplă.

  • Reducerea mobilității articulare și deteriorarea controlului echilibrului corporal

Mobilitatea articulară – în engleză flexibility – calitate obligatoriu  a se plasa la  nivele superioare în cazul fotbaliștilor, se deteriorează de asemenea în dezantrenare. Deși –  conform cercetărilor de până acum – această deteriorare a flexibilității ajunge să fie semnificativă numai dacă ”pauza” în pregătire durează 8 săptămâni, sau peste.   Ceea ce în cazul restricțiilor impuse de actuala  pandemie, este deja  pe cale să se producă.

Totuși, pentru că odată instalată, limitarea mișcărilor articulare nu se poate înlătura chiar așa  de repede și ușor, este bine să avem în vedere și acest pericol. Și să  le recomandăm sportivilor noștri să nu neglijeze sau să bagatelizeze acest risc.  Scop în care, pe lângă stretching și exercițiile clasice de mobilitate, să apeleze și la exerciții de yoga, sau chiar la mișcări din arsenalul artelor marțiale. Cu atât mai mult cu cât exercițiile  și tehnicile de acest gen, aduc avantaje și în ce privește prezervarea sau chiar îmbunătățirea controlului echilibrului dinamic.

Asta nu înseamnă însă că exercițiile propriu-zise de antrenament proprioceptiv nu vor mai fi utilizate. Din contră, acestea vor trebui să se regăsească, cu ponderea pe care o merită, în programul săptămânal al sportivilor. Ba mai mult, din timp în timp, și mai ales la reluarea pregătirii în grup a echipei, pentru a verifica  stadiul în care jucătorii  se află din acest punct de vedere, ar fi ideal  să li se administreze un test de echilibru. Aceasta deoarece se știe că funcția controlulului echilibrului se comportă ca un elev mediocru, chiar submediocru: învață greu și uită repede.  De aceea, dacă nu procedăm așa, există riscul ca destul de repede după reluarea activității obișnuite, să apară ”în masă” accidentele de genunchi și de gleznă.

3.5. Câteva sugestii privind alimentația sportivilor izolați la  domiciliu, predispuși la subantrenare/dezantrenare

Este evident că problema propusă de  titlul de mai sus. are o  complexitate și o cuprindere care fac ca pentru clarificarea ei,  să fie necesară elaborarea unui text extins, de sine stătător. Cum însă obiectivul materialului propus acum  nu este acesta, în contextul de față  ne vom limita  doar la a semnala, punctual, câteva dintre principiile și aspectele cele mai importante. Care suspectăm că au fost fie neglijate, fie greșit abordate și soluționate. Astfel:

  • reducerea cantității zilnice de activitate fizică – inevitabilă practic în cazul tuturor sportivilor izolați la domiciliu  –  ar fi presupus  automat, și încă de la început, scăderea controlată a numărului de calorii ingerate, și adaptarea lor la adevăratul necesar  zilnic. Cât și cum, era treaba unui nutriționist, a nutriționistului echipei   la modul ideal, care să fi avut date și cunoștințe despre fiecare sportiv în parte;
  • ținerea evidenței zilnice a evoluției greutății, făcută cu sinceritate și responsabilitate de către sportiv, poate/putea fi de mare ajutor, în condițiile în care nu era/este posibilă evaluarea procentului de grăsime corporală printr-o metodă de încredere;
  • în cazul în care totuși ”s-a ratat startul ” și s-a ajuns ca sportivul sa se fi ”pricopsit” cu niște kilograme, să nu se treacă brusc în partea cealaltă. Adică să nu se reducă drastic și dintr-odată – de azi pe mâine – numărul de calorii. Ci să se incerce rezolvarea problemei reducând controlat aportul caloric, concomitent cu creșterea volumului și intensității antrenamentelor;
  • în ce privește dilema, care este mai eficient pentru slăbire, efortul aerob sau cel de forță și creștere a volumului mușchilor, lucrurile trebuie să fie foarte clare: cel mai eficient mijloc de slăbire  este cel de-al  doilea. Explicația faptului  că totuși, deși efortul aerob se bazează în mai mare măsură pe arderea grăsimilor, NU el este cel care ne ajută cel  mai mult când vrem să slăbim, este foarte laborioasă, și nu poate fi dezvoltată aici. Intrând însă  pe acest site https://sportsscientists.com/2010/01/exercise-and-weight-loss-part-3-fat/  și înțelegând bine exemplele date, lucrurile pot deveni un pic mai clare;
  • în situația în care totuși reducem semnificativ numărul total de calorii/24 h, trebuie să avem grijă să creștem ponderea caloriilor care provin din proteine. Nu chiar până la a ajunge să ingurgităm 2,3 g proteine/Kg corp, cum recomandă unii, dar măcar să ne plasăm în limita a 1,5 – 1,8 g proteine /Kgcorp. În felul acesta vom evita topirea mușchilor, pe care săderea marcată a aportului caloric o induce automat și prompt;
  • în legătură cu dieta hiperproteică, atragem atenția că ea nu are numai beneficii. Și că, un aport proteic considerabil mai ridicat, conduce la acidifierea urinii. Precum și la creșterea riscului de apariție a litiazei urinare. De aceea dieta hiperproteică trebuie evitată la sportivii cu un trecut de „nisip urinar”, sau microlitiază urinară. Ce să mai vorbim de cei diagnosticați deja, în trecut, cu litiază. Mai mult, dieta hiperproteică va trebui neapărat asociată cu un aport crescut de lichide. [Precizare: accentuăm asupra necesității de a consuma mai multe lichide deoarece, din păcate, există încă unii sfertodocți, care  recomandă celor cu kilograme în plus să reducă și aportul de apă. Aceasta pentru  că – chipurile –  organismul ar reține apa. Ceea ce este o crasă aberație: organismul sănătos nu reține apă în plus, ci doar atâta câtă îi trebuie.];
  • mai menționăm și faptul că simpla grijă de a asigura sportivului o dietă hiperproteică (aport crescut de proteine), nu rezolvă toate problemele. Contează enorm și  ce proteine îi recomandăm, ce aminoacizi și cu ce pondere conțin acestea. În acest sens, știut fiind (vezi mai sus !) că în cazul dezantrenării ritmul de degradare a proteinelor musculare îl depășește pe acela  al sintezei de proteine,  va trebui să recomandăm cu prioritate alimentele mai bogate în  leucină. Leucina fiind un aminoacid clar dovedit că stimulează semnificativ sinteza de proteine musculare. Pe lângă concentratele proteice special concepute, acest prețios aminoacid, leucina, proteinele naturale care îl conțin în cantități mai mari sunt cele din lapte și zer, precum și cele din soia, mazăre, carnea de vită și pește, alune, germenii de grâu etc, etc (se pot găsi ușor pe internet și alte surse de leucină).  
  •  
  • Oportunități și beneficii potențiale generate de pandemie sau, altfel spus, să încercăm să vedem și partea plină a paharului

Deși dificil de identificat,  argumentat și admis, restricțiile impuse de pandemia COVID-19 pot avea – și chiar au – și consecințe pozitive. Consecințe și oportunități  care pot fi privite atât dintr-o perspectivă mai  difuză, mai nepersonalizată  –  adică a sportului și a  jocului de fotbal în general   – cât și din una individuală, a unui anumit sportiv, în mod expres. Cu condiția, desigur, ca antrenorii, medicii și psihologii să le fi deschis ochii ”elevilor” și pacienților lor, asupra acestui gen de beneficii și oportunități reale. Pe care chiar și o perioadă absurdă și atât de lungă de interdicții și opreliști, ni le poate oferi.

La o privire superficială și formalistă, o  temă precum cea propusă de titlul acestei secvențe nu  poate părea decât paradoxală, chiar ineptă. Și totuși, subiectul este pe cât de real pe atât de interesant. Încât, cel puțin la nivel speculativ,  va fi cu siguranță abordat, dezvoltat și dezbătut cu argumente dintre cele mai sofisticate, în lunile și anii care vin. Noi aici ne vom limita doar la a semnala câteva dintre ideile cele mai interesante și ușor de argumentat. Cum ar fi, spre exemplu:

  • faptul că ceea ce s-a întâmplat și se va întâmpla și în continure, în plan fiziologic și psihologic, cu sportivii și grupările lor, și cu performanțele acestora, va reprezenta un enorm de voluminos, real și convingător material, pentru studierea și clarificarea procesului de dezantrenare. Care, am văzut la începutul prezentului articol, este deocamdată foarte puțin cercetat și elucidat;
  • în acest sens, cel puțin facultățile de educație fizică, cele de medicină și cele de psihologie, ar trebui  să conceapă, URGENT,  proiecte de cercetare specifice, iar antrenorii și jucătorii să devină mult mai cooperanți, decât se întâmplă în mod obișnuit. Aceasta situație, care  din toate punctele de vedere este neobișnuită și foarte păgubitoare pe toate planurile, trebuie să-i determine pe antrenori și sportivi să înțeleagă că știința nu le poate oferi sugestii și soluții la problemele lor, dacă ei nu colaborează strâns cu cercetătorii. Loviturile primite din cauza pandemiei, trebuie să-i determine pe conducătorii  forurilor sportive și  ai cluburilor sportive,  pe antrenori și pe sportivi, să nu mai considere că a accepta colaborarea cu cercetătorii, înseamnă a consimți la condiția de ”cobai”;
  • în altă ordine de idei, pentru echipele foarte valoroase, ai căror componenți ajung uneori să fie excedați de programul extrem de încărcat, chiar dacă nedorite și cauzatoare de mari pierderi financiare, aceste săptămâni și luni de pauză  impusă vor constitui în cele din urmă o perioadă de odihnă, refacere și recuperare;
  • lucru valabil și pentru jucători, luați individual. Mai ales în cazul acelora cu vechi state de serviciu, obosiți-uzați-plictisiți. Care  ulterior își pot realmente restarta cariera, beneficiind de ”o a doua tinerețe”. Exemplul sportivelor care după o sarcină acced la rezultate chiar mai bune decât cele dinainte, ne determină să vedem lucrurile și din această perspectivă;
  • tot la nivel individual, și de asemenea în plan sportiv, intervalul acesta de timp poate fi folosit de către sportivi pentru analiza serioasă a prestațiilor proprii, a evoluției în carieră, pentru introducerea sau aprofundarea  antrenamentului mental, etc;
  • în sfârșit, pentru sportivi vor putea exista și  beneficii în plan familial, al conviețuirii cu partenerul sau partenera, și al apropierii mai strânse de copii, adesea destul de neglijați din cauza programelor competiționale foarte încărcate;
  • rezolvarea unor probleme profesionale și de carieră extrasportivă, pregătirea pentru susținerea unor examene, aprofundarea unor aspecte cărora nu au putut să le acorde suficient timp până atunci, etc., pot reprezenta de asemenea alt gen de beneficii ale sportivilor, în plan individual.

                                                           *

                                                      *          *

Deși nu foarte scurt, este indiscutabil că acest  material  propus de noi  va putea fi considerat, sau taxat critic, drept unul   incomplet. De altfel,  așa cum am spus la început,  nici  nu ne-am propus să abordăm problema dezantrenării de o manieră exhaustivă. Este motivul pentru care în cele ce urmează includem și o bibliografie. Care bibliografie este ea însăși  una minimală, selectivă.  Dar care, dacă va fi parcursă în amănunt de către cititori, le va aduce plusul acela de informații, detalii și clarificări, la care noi am hotărât să renunțăm.

Bibliografie selectivă

  1. DAI, B. & GILLETTE, J.C. Lower extremity effects of detrining in athletes. https://lermagazine.com/article/lower-extremity-effects-of-detraining-in-athletes
  2. CHATZICHRISTOS, K. Getting out of the quarantine: a practical guide for a safe return to action. https://kostaschatzichristos.com/getting-out-of-the-quarantine-a-practical-guide-for-returning-to-action-safely/
  3. JOO, C.H. The effects of short term detraining and retraining on physical fitness in elite soccer players. PLoS ONE 2018, 13(5): e0196212.
  4. JUKIC, I., CALLEJAGONZALEZ, J., COS, F. et al. Strategies and solutions for team sports athletes in isolation due to COVID-19. Editorial. Sports 2020, 8, 56; doi:10.3390/sports8040056
  5. KOMSIS, S. & BEKRIS, E. Detraining effects of the transition period on endurance and speed-related performance parameters of amateur soccer players.  INTERNATIONAL JOURNAL OF SCIENTIFIC RESEARCH 2018, 7, 2: 40 42
  6. KOUNDOURAKIS, N. E., ANDROULAKIS, N.E., MALLIARAKI, A. et al. Discrepancy between exercise performance, body composition, and sex Ssteroid response after a six-week detraining period in professional soccer players. PLoS ONE 9(2): e87803. doi:10.1371/journal.pone.0087803
  7. MORIN J. B. Detraining. https://ylmsportscience.com/category/detraining/page/2/
  8. MUJIKA, I. & PADILLA, S. Cardiorespiratory and metabolic characteristics of detraining in humans. MEDICINE and SCIENCE in SPORTS nd EXERCISE 2001, 33, 3: 413 – 421
  9. ***Detraining effect in footballers .https://www.footballscience.net/special-topics/detraining/

 

 

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Sport și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× patru = 12

 


Ultimele articole din categoria Sport: