Părintele timișorean, dublu ”sponsor” al sportului: prin taxe și dări, dar și la echipa copiilor. Iar Robu l-ar vrea triplu

Nu omul de rând a tot țesut păienjenișul legilor anapoda, ducând invariabil spre situații limită sau chiar blocaje. Și nu omul de rând a întreținut anacronica administrare după vechi canoane a sportului mioritic, captiv unor pârghii desuete. Ci doar a fost an de an dresat deoparte în lesă cât să achite taxe și dări, colectă de care aleșii și-au bătut sistematic joc prin risipire, într-un dispreț față de trudă. Iar din ce-i mai rămânea, omul de rând ajuta oricum sportul, indirect și punctual, pe la echipele unde-și dădea copiii, căci cum altfel ar subzista respectivele!? Dar acum, că haotica birocrație, catastrofala legislație, corupția și proasta administrare din partea veșnicilor plus perindaților pe la borcanele cu miere au băgat sportul la apă și bate la ușă vremea decontului final, politicianul apelează tot la omul de rând pentru scoaterea castanelor din foc. Timișoara, caz acut.

Sportivii aducători de trofee, în spate. Decidenții împărțirii banului public alocat echipelor din dările omului de rând, în față. Și mai vor

Sportivii aducători de trofee, în spate. Decidenții împărțirii banului public alocat echipelor din dările omului de rând, în față. Și mai vor…

 

Și multe ar fi dandanalele pe care nu omul de rând le-a generat. Clica iresponsabililor obsedați de a controla toate domeniile aducătoare de profit în Carpați, în infatuarea lor de a-și închipui că sunt ”multilateral dezvoltați”, din vechi reflexe și mizând că le iese pasiența și grație diabolicei șiretenii, a împins găurita corabie a nebunilor pe buza prăpastiei, împuținând variantele de manevră.

După 25 de ani de politici legislative într-o indiferență crasă față de nevoile sportului, efectele se resimt tot mai acut.  Și pe unde să fie scoasă cămașa? România, în tipica-i inerție cu foc întreținută, a tot lălăit-o în a rămâne psihologic prizonieră mentalităților stătute de odinioară și în a-și imagina că lumea arenelor s-ar descurca totuși cumva într-un nesănătos melanj între banul public puhoi, căci ”are grijă partidul” cum îl împarte, și investițiile private chiar și în lipsa unui stimulent real, însă încropeala își arată deja roadele.

Politicul a tot intrat ca-n brânză și-n sport, alienându-l precum în cazul altor sectoare, biet legat la ochi dar și învârtit din umeri pe post de titirez cameleonic, și s-a acționat rău de tot pe dos, fără vreo coerentă strategie sau planificare, ci cu gândul tot la putere, imagine, sfere de influență și cașcaval, mult, mult cașcaval. Dar când colo l-a sărăcit, sapă de lemn, generând măruntă plus valoare, și aceea greu de întreținut, stimulat și multiplicat.

Tot mai numeroase deveniseră cazurile unor grupări cu nume din orașe mai mici sau mai mari ale României ajunse la stadiul de a fi sau a nu fi, iar acum coasa cu două tăișuri a legislației emanate nu pentru societate și comunitate ci pentru interese de grup dă târcoale lumii arenelor de pe Bega.

Timișoara, oraș cândva luminat dar având de fapt o jenă pentru sport, nu s-a sinchisit nici ea în toți acești ani să nu-și țină echipele preferate într-o dependență față de partid și de stat, ba din contră, de dată recentă fiind chiar încurajată practica ”asocierii” cluburilor fanion cu Municipalitatea, mai pe șleau zis a aloca bani nu prea mulți, pe alocuri sub bugetele unor oponente din țară, dar totuși frumușei, din contribuțiile strânse de la omul de rând de pe Bega. Și o fi fost oare acesta consultat!? Aș! S-a decis în numele său. Asta pentru a fi urmărite pe viu respectivele trupe de vreo plus-minus două mii de împătimiți, aproximativ aceiași, de parcă esența sportului nu este dată de factorul spectacol, cu dedicație celor din tribune. Cât!?! ± 2.000!?! Și din ce număr de locuitori ai Timișoarei?

Declarându-se patrioți locali în a fi întreținut dependența sportului de bugetul public, aceiași decidenți care au încurcat borcanele gândesc la ananghie că a zornăi pușculița milei la urechile opiniei publice este un gest acceptabil.

Aud?

Ipocrizia este monumentală.

Căci se ațâță coarda sensibilă a acelorași încercați și mereu solicitați, când să voteze, când să achite cutare și cutare, prin a se aduce în discuție valoarea simbolică și nu numai a acestor entități sportive.

Zău?

Bazinul ILSA, patrimoniu de aur al lumii arenelor de pe Bega, în apele căruia se câștiga titlul național în polo pe apă de gruparea cu același nume, a fost torpilat fără milă și discernământ. Ras de pe fața pământului, într-o ignoranță necruțătoare a edililor urbei. I-a păsat cuiva să smulgă niște lacrimi prin stânga și dreapta!?!

Să cerșești tu bani timișorenilor pentru descurcarea ițelor de alții întortocheate când în acest oraș s-a dat practic a sictir din umeri la dispariția unui veritabil tezaur, rămas acum doar în fotografii, inclusiv de la un Ripensia – Milan 3-0 în cupele europene în fața legendarei tribune de lemn!?!

Să încerci să stârnești compasiunea bunilor platnici și în privința unui club-jucărie intubat din fașă când de fapt mai nimănui pe la Primăria Timișoara nu i-a păsat cu anii de ingrata soartă a de departe celei mai aureolate echipe din sportul local, faimoasa ”U”, o multiplă campioană națională a României pe semicercul feminin, a se citi >10, finalistă dar și semifinalistă a Cupei Campionilor Europeni!?! ”U”, nestemata pe coroană, a fost pur și simplu lăsată mai să-și roage moartea, în chinuri cumplite. Ne-pă-sa-re strigătoare la cer.

Nici o comunitate cu scaun la cap n-ar fi disprețuit în asemenea hal niște neprețuite repere care chiar au generat glorie sportivă dar și un spirit unic, desfătare, încântare și mândrie în ”cetate”.

Prin pulverizarea lor, și nu numai a lor, se crease de fapt un precedent. Iar efectul e de bumerang. Acum, oamenii ar da poate mână de la mână, sau măcar unii dintre ei, dar în orice caz nu la îndemnul edilului și nu în sacii săi luați la scuturat, cu găuri și fără fund, ci dintr-un crez fără interferențe disimulate.

Și-ajung în sfârșit și la subiecții din titlu. Numeroși părinți ai celor din generațiile de mâine, ce-și cresc copiii în Timișoara, trudind și plătindu-și dările pentru mersul ”cetății”, sunt totodată deja și încă de ani buni sponsori ai sportului, dar pe secțiunile care poate chiar merită. Investind loco în ziua de mâine. Căci da, și la ACS Poli, jucărie a consiliilor local și județean ținută din banii contribuabililor, printre care și aceiași părinți, dar nu numai la acel club, tații și mamele micilor sportivi sunt ”sponsori” a celor trebuincioase în ”pepinieră”. Fără aportul lor, banda rulantă n-ar funcționa cu adevărat, oricât ar ține unii să trâmbițeze contrariul, iar cel mai elocvent contraexemplu a fost oferit de omul de încredere al edilului în fruntea clubului, care și-a cusut portofelul pentru a nu picura un strop de benzină în tancul juniorilor în vederea onorării unei rare invitații din partea lui Partizan Beograd, centru juvenil emblematic dintr-o înțelept organizată activitate fotbalistică savurând în acest 2015 un titlu mondial de profil după o finală adjudecată în dauna Braziliei. Și n-ar avea rost să menționăm că România n-a cărat nici apa la acel campionat U20 al lumii.

Deci n-ar fi la o adică un leu în plus pentru tinerii localnici în care ar trebui să sădim învingătorul de mâine, dar și acelorași părinți, că doar tot timișoreni sunt, li s-ar putea solicita acel leu în plus și pentru mofturi în pripă și nici pe jumătate coapte ale scrijelitorilor de parteneriate dintre cele mai îndoielnice și neprincipiale, căci sporturile de echipă sunt asociate prin definiție, pe unde lumea mai e și cum trebuie, nu doar cu aere că ar fi cum ar trebui, cu investițiile private.

Altfel mari și tari în lobby, clanțe uriașe în a ne arunca tot praful necesar în ochi, politrucii noștri nu-s însă capabili să-și trimită de-acasă odraslele preferate, dar pe mâini bune și grijulii, însă în orice caz nu la fusta mamei. Statul e în tot și în toate iar astfel inerția se insinuează.

Așa încât a-i cerși lui Gheorghe Public un leu pentru ”asociate”, câtă vreme infrastructura sportivă a Timișoarei a fost cu deceniile subminată prin indiferența administrației locale, echivalează cu a-i cere și o a treia taxă părintelui contribuabil și deci implicit susținător peste ani al ”asociatelor” cu pricina, dar și ”sponsor” de regularitate și necesitate al majorității activităților juvenile derulate oficial tot pe banul public, dar de fapt insuficient alocat.

Cel puțin în privința unui ”proiect”, cel mai de suflet al edilului, nicidecum a nu se pune și mai mult în cârca omului de rând o oiște strâmb și prin furt viticol concepută. Nicidecum a face părtașă majoritatea la cârpirea jucărioarei pe genunchi schițată împotriva voinței celor mulți. E chiar de-ajuns și e responsabilitatea altora să dezlege ițele.

Iar cei care ar veni să invoce argumentul că Timișoara ar fi o țintă, în condițiile în care nu și în alte localități se întâmplă același pocinog, ar face mai bine să admită că un vast lanț al slăbiciunilor implicându-i și pe ai noștri ca brazii mari localnici zăngăne a neputincioasă incompetență. S-au vrut fudulii în fruntea lucrurilor, s-au ajuns, și sunt acum blocați ca vaca încălțată la propria capodoperă. Încotro?

Variante bineînțeles că există, așa încât nu este deloc de cântat prohodul, doar că ar fi esențial de înțeles în ceasul al 12-lea și la o zdravănă sperietură că măcar din principiu doar pe baze sănătoase merită cu adevărat investit în sport. Căci altfel e o minciună, și chiar urâtă, ceea ce se și vede acum. Iar acel sănătos implică a importa naiba odată și ce e bun peste graniță, nu doar clișee superficiale în masă. Adică o lege stimulativă, și aplicabilă, care să asocieze sporturilor de echipă cu minge investițiile private.

Heirupismul totalitar de a-l scutura constant de bani pe omul de rând n-are ce să-și lărgească acolada și pentru niște cluburi care ar merita mult mai mult decât stadiul de asistate social, întreținut de administratorii publici nu pentru faima comunității ci pe post de vehicule de imagine. Și doar uitați-vă în oglindă, căci v-ați urâțit-o înzecit și prin implicarea nepricepută în sport. E făcut harcea-parcea, după chipul și asemănarea politicii.

Dar se poate cu certitudine regenera, inclusiv la Timișoara, sau mai ales în Timișoara.

Acest articol a fost publicat în Sport și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Sport: