Perla ”dezvoltării în forță” a Timișoarei în deceniul 2 din mileniul 3. Sala Polivalentă, începută în 2010 și pe loc repaus pe pragul spre 2020, definiție a subminării sportului în capitala Banatului

S-a mai întrebat în aceste pagini… Care ”dezvoltare”? Și de unde atâta ”forță”? Și se mai întreabă dacă de exemplu nu cumva se adaugă încă o bandă de circulație rutieră arterei pe care a demarat cândva, în 2010, la începutul deceniului pe cale de a se încheia, construirea cu termen de execuție de 24 de luni a Sălii Polivalente, departe de a fi finisată. Un indiciu cât se poate de sugestiv și semnificativ al tratamentului la rece aplicat arenei sportive în Timișoara deceniului 2 din mileniul 3, în continuă pierdere de teren și timp pe palierul infrastructurii acestui domeniu social. Ceea ce ar fi o oarecare sală de cartier în națiuni cu scaun la cap, iar într-un singur an din deceniul ca și încheiat s-a ridicat în vecina Ungaria măcar o ”Polivalentă” cu o capacitate net mai mare, n-a putut fi predată la cheie în tot acest răstimp.  

Sala Polivalentă prevăzută a fi construită în perioada octombrie 2010 – octombrie 2012 a ieșit din discuție, discursul fiind acaparat de câțiva ani de o viitoare altă mai mare Sală Polivalentă

Decizia de a acorda organizarea de către România în pereche cu Ungaria a turneului final Women’s Eurobasket 2015 a fost luată în ideea în care Sala Polivalentă a cărei construcție a început în Timișoara în anul 2010 urma să fie dată în folosință în timp util, fără ca vreo persoană racordată reflexului firesc al îndeplinirii responsabilităților să-și fi putut închipui că un asemenea obiectiv major n-ar fi fost atins printr-o livrare la termen, cu atât mai mult cu cât timpul avut la dispoziție era suficient.

Iată însă că au trecut de-atunci încă 4 ani și jumătate și Sala Polivalentă este departe de a fi finisată, veritabilă perlă a ”dezvoltării în forță” a Timișoarei în deceniul pe cale de a se încheia, perlă prăfuită prin praful aruncat în ochi cetățeanului de rând cu fel de fel de ”proiecte” și promisiuni mărețe de ordin general.

Într-atâta timp a trecut de la începerea respectivelor lucrări, împotmolite, încât s-a și uitat despre Sala Polivalentă, discursul legat de infrastructura sportivă glisând de ani buni pe obsedantul subiect al mai marii Săli Polivalente, adus în discuție cu o frecvență demnă de o cauză mai bună, în paralel cu cel al noului principal stadion al orașului.

Vorbe goale pe fondul unei incompetențe generale, răstimp în care și alte repere ale infrastructurii sportive a Timișoarei au avut de suferit, fie în cel mai bun caz pe seama trecerii anilor, fie prin dispariție, fie prin căderea într-un stadiu jalnic, necesitând tot mai mari costuri cu întreținerea și repararea lor, sau investiții în creștere pentru optima lor reamenajare. Mai nimic n-a avut de câștigat infrastructura de profil în deceniul din care au mai rămas nici trei săptămâni, dar tot mai mult a avut de suferit și pierdut, peisaj al perioadei 2010-2019.     

Aceasta este ”dezvoltarea în forță” trâmbițată dinspre Municipalitate, un uriaș fiasco atunci când vine vorba de sport. Nu s-a făcut de fapt mai nimic, dar diverși trepăduși tot și-au încasat în acest răstimp lefurile asigurate din banul public. 

Cochetează cu culmea tupeului și a nesimțirii aducerea în discuție a ”dezvoltării în forță” a unui oraș în condițiile în care una dintre componentele vitale ale unei comunități sociale, infrastructura dedicată lumii sportului, a fost văduvită la sânge de investiții absolut necesare, fără a se mișca de fapt mai nici un deget într-un întreg deceniu, răstimp în care, într-o nepăsare tipic românească, indiferență și inconștientă ignoranță, împănată cu miserupism carpatin, diverse repere din domeniu s-au tot degradat sub ochii noștri, sau pur și simplu au fost smulse din sfera arenelor, în folosul altor domenii.

Măcar de s-ar fi tăcut, dar s-a vorbit mult, cu cuvinte mari, și nu s-a făcut nimic pentru sport, poate cât să fie plătite cu întârziere salarii ale unor sportivi pe care Timișoara nu și i-ar fi permis de fapt la nivelul meschin al tratamentului la rece aplicat acestui domeniu. 

Absolut inacceptabilă impotența de a nu încheia într-un întreg deceniu o Sală Polivalentă, de parcă ar fi fost nu știu ce uriaș edificiu, fiasco lesne măturat sub preș la cât de rău se stă cu memoria prin arcul carpatin, cu atât mai inacceptabilă în contextul pedalării pe ideea ”dezvoltării în forță” a Timișoarei, rânced zăhărel pentru cel sărac cu duhul și spălat pe creier, iar îndobitociți sunt la tot pasul, într-o exponențială creștere. Și la fel de lesne de manipulat de către un sistem propulsând în posturi tot soiul de țărănoi și ahtiați de mărire, tot soiul de oportuniști și amorezați de ciolan, niște oameni mici, mici, mici, din a căror fibră veci pururea nu va ieși ceea ce sunt de fapt, rătăciți lipsiți de veritabile repere și puncte de referință dar flatându-se în închipuirile viselor fierbinți ale importanței de sine. 

Așadar care ”dezvoltare”, eventual în lipsite de realism înscrisuri ale planurilor cincinale, și de unde oare atâta ”forță”!?      

Acest articol a fost publicat în Handbal, Sport și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 − sase =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: