Țiriac zice despre baza sportului juvenil-școlar și de masă dar până și o asemenea temă cheie e paravan al motivului real al intervievării sale, ținând tot de… politic

Sporttim și-a tocit buricul degetelor în toți acești ani pe tema capitalei importanțe a sportului juvenil-școlar și de masă, atât pentru sănătatea națiunii cât și ca unică șansă de regenerare a sectorului competițional și de performanță, și s-a adeverit și în urma rateului naționalei feminine de gimnastică la Campionatul Mondial din Scoția că doar în momentele de criză reacționează și reflexul colectiv de a-și reaminti că totul pornește de fapt de la baze. Ceea ce ar trebui să constituie o esențială preocupare continuă, doar că mai mereu întreaga atenție este concentrată pe rezultatele ”tricolorilor” la vârful marii performanțe, fără a se percepe necesitatea primordială a sănătății bazei piramidei sportului intern, atât pentru buletinul medical al națiunii cât și pentru marile reușite de mâine.

Cam așa arată o sală de... sport din învățământul românesc, fostă de clasă, și asta e încă lux. Iar România vrea calificări directe la JO de vară...

Cam așa arată o sală de… sport din învățământul românesc, fostă de clasă, și asta e încă lux. Iar România vrea calificări directe la JO de vară…

 

Trezirea din sforăitul pe lauri a fost brutală și în preajma aparatelor gimnasticii feminine, ca un capac la toate dezamăgitoarele constatări din destule alte ramuri, însă realitatea e că șocantele mâhniri autohtone din jurul arenelor țin de fapt în marea lor majoritate de închipuirile că bunele parcursuri anterioare ar trebui pur și simplu să se repete din inerție precum și de incapacitatea de percepție a resortului cauză-efect, fără o proiecție preventivă, îndreptată spre ceea ce ar urma inevitabil să se întâmple. Și tot inevitabil, avariile neputincioasei perplexități la scară națională au fost neaoș completate de ploaia de săgeți acuzatoare între cei direct responsabili și în acest caz, minister – federație – comitet. Vai, nu s-au calificat fetele direct la Jocurile Olimpice de vară din 2016! Dar mult, mult mai mult ar trebui să preocupe de fapt vaietul ce răzbate de la ”baze”, dinspre sportul juvenil-școlar!

Tipic, s-a reacționat negativ la o criză care nu avea cum să nu se manifeste în cele din urmă și în gimnastică, în loc să se fi acționat în cei peste 20 de ani de haiducie fără căpătâi din societatea românească prin a se moderniza și optimiza sportul la scară largă atât în plan legislativ cât și structural-strategic respectiv ca infrastructură, pornindu-se fără greș de la baze.

Ori dacă am trecut pragul școlilor din unul dintre cele mai mari orașe din România, Timișoara, cândva un leagăn al marii performanțe în lumea arenelor, am constatat fie că sălile de sport sunt de fapt foste incinte de clasă reamenajate, și implicit nefuncționale la parametrii necesari desfășurării unei ore de educație fizică și sport, fie că, în cel mai bun caz, ora se desfășoară cât de cât normal, dar cu inerentele absențe cel mai adesea motivate din pix sau cu adolescenți luând loc pe margine, în îmbrăcămintea de zi cu zi.

Iar dacă mai și intri puțin în detalii și profesorii de educație fizică dar cel mai adesea antrenorii de la cluburile școlare își spun unul dintre ofuri, atunci și afli că învățăceii actuali sunt o palidă umbră eventual cu kilograme în plus a copiilor de altădată în ceea ce privește un element de bază precum motricitatea. ”Nu știu să alerge, de fapt nu prea știu bine să meargă”, este o tristă constatare semnalată nu doar de unul dintre îndrumători.

Iar cum de la primii pași pleacă totul…

Nu s-a investit în sportul școlar nici măcar cât a fost batjocorit învățământul în întregul său, ci s-a furat pe rupte de către nenumărații trădători care ar trebui trași în țeapă, iar rezultatele se văd cu ochiul liber aproape zi de zi și la orice colț de stradă, cohorte de adolescenți superficial educați și care pășesc de parcă ar butona la vreun nintendo fiind vădit mai interesați de reflexia propriei înfățișări dintr-un geam de autovehicul sau magazin. Într-o astfel de stare psiho-motorie au fost induși prin subminarea sistemului educațional, cu al său neglijat apendice pe nume sport școlar.

Denigrat a fost și sistemul predecembrist incluzând manifestări gen Daciada, însă respectiva structură a sportului juvenil, cu îmbunătățirile și înnoirile care s-ar fi impus, ar fi permis menținerea în funcțiune a esențialei curele de legătură spre sportul competițional și de mare performanță. Care curea n-a mai fost însă cu aceeași rigoare întreținută, iar cât s-a mers, s-a mers din inerție, după care au intervenit gripajele.

Veșnicul clișeu ”avem tineri talentați dar…” a fost reiterat și cu acest prilej, neînțelegându-se nici acum că talentele se pierd datorită unui sistem disfuncțional și că oponenții cu juniori poate mai puțin talentați ajung să aibă în cele din urmă câștig de cauză datorită eficienței în regim de disciplină și investiții de rigoare de la bazele piramidei sportului.

Atâta cât sădești financiar, material și ca timp la rădăcinile sportului, și ajungi să culegi, iar în România legislația e detrimentală sistemului juvenil-școlar și de masă, mentalitățile sunt păguboase iar reflexele, la căpătuială. Ce-ar mai fi de spus când aceeași Timișoara, unul dintre principalele repere din țară, are un Liceu cu Program Sportiv fără sală proprie de handbal, deși sportul cu mingea mică se regăsește pe stema alb-albastră a instituției!?! Este unul dintre exemple și nu și-a găsit rezolvarea în aproape 26 de ani de rușine națională…

Dar intervine un ”doliu” al nestematei pe nume gimnastica feminină și dintr-odată se vorbește din nou subit despre sportul școlar și de masă! După ce obsesia cu participările la vârf ale României în arena internațională, dată de o profundă criză de identitate precum și de mari complexe de inferioritate ca națiune, a făcut cel mai adesea ca și uitat esențialul eșantion al sportului juvenil-școlar, de fapt baza de pornire. În care în ziua de azi îndrumători tot mai demotivați dar și doar cu impresia de nezdruncinat că ar fi mai buni cunoscători în comparație cu înțelepți ajunși deja la vârsta a treia și ora retragerii, primesc în grijă adolescenți care nici nu știu bine să meargă…

Ba chiar sunt și invitate prin platouri de emisie figuri proeminente din zile mai însorite ale sportului românesc, ajunse între timp să activeze în principal în alte domenii, care să readucă în discuție importanța schimbului de mâine, necesitatea investițiilor în sportul școlar, juvenil și de masă, dar nu oricum și cât să ne aflăm tipic în treabă, ci cu cap. Doar că până și un asemenea demers de a pune în lumină spusele unora trecuți inclusiv prin viața marilor arene pe un vital subiect precum cel al bazelor piramidei sportului, vastă temă care ar trebui abordată ca atare și în lumina greutății pe care o are, a fost de fapt doar un pretext pentru alte și alte superficialități învăluind motivul cheie al dialogului, și care ținea tot de scena politică.

De acord că vectorul politic ar trebui să fie un influent factor pozitiv al impulsionării lumii sportului, printr-o legislație bine chibzuită, însă acesta se manifestă de fapt disruptiv și ineficient împotriva a ceea ce reprezintă de fapt pariul națiunii cu starea sa de sănătate dar și cu sclipirile României în ierarhiile competiționale la vârf ale viitorului.

Gimnastica feminină a detectat fie și târziu panta descendentă din traiectoria de ansamblu a acestei ramuri în țara noastră și a lansat anul trecut proiectul ”Țară, țară, vrem campioane!”, cu un centru de excelență și la CSȘ1 Timișoara, iar pentru roade e necesară multă trudă precum și mai multă răbdare, însă referirile la modul general despre lumea arenelor carpatine nu pot fi prea încurajatoare, ba din contră, căci prea multe tempouri au fost pierdute, prea mult potențial s-a risipit anapoda, de diverse naturi. S-a cam ajuns la ora decontului, și în plus cu viitoare generații neprielnic și nepăsător induse de o societate tot mai mult fără voință și discernământ spre a se uita mai lung în oglindă decât la fermitatea propriilor pași, ori pateticele constatări și acuzatoarele săgeți ar trebui preschimbate în fapte.

De natură legislativă, strategică, organizatorică și structurală, ca înlesniri pentru o înseninare și amplificare cu substanțialitate participativă și ca potențial a activității lumii sportului școlar și juvenil, plus de masă. Nu e capătul lumii dar trebuie reajustați termenii de evaluare, pe coordonate cu România încercând să recupereze terenul pierdut, și nu ca mare performeră în sport. Se poate vorbi și zilnic despre o excepție de genul Simona Halep dar miza este altundeva, în zona celor care ar putea tinde spre pozițiile atinse deja de tenismana din Constanța.

Iar totul ar trebui să plece de la implicarea punctuală dar cu nimic mai mult, și cât se poate de eficientă și constructivă a structurilor administrativ birocratice cu responsabilități directe sau indirecte în lumea sportului, într-un susținut efort comun de corelare coerentă și punere în practică a unei viziuni sănătoase asupra ”bazei piramidei”. Altfel rateurile se vor înmulți și înteți, fără motive de mirare…

 

Acest articol a fost publicat în Sport și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Sport: