Tribună plină în 2021 în sportul școlar. Și fără absurdități: măști, ”distanțare”, griji… În România și sălile de clasă au fost goale în ianuarie

Sportul competițional românesc a fost într-atât de sabotat în ultimele aproape 11 luni, un exemplu particular de caz fiind sala ”Constantin Jude” din Timișoara, care n-a mai găzduit un meci oficial prim-divizionar de baschet, handbal sau volei din martie 2020, încât ce ar mai putea fi pomenit despre eventuale evenimente în bietul sport școlar-universitar!? Din moment ce până și sălile de curs au rămas goale în ianuarie 2021, dar nu numai atunci, iar totul ca urmare a unor ilegale impuneri restrictive, absolut lipsite de justificări științifice, medicale și sanitare, pentru a nu mai aminti drepturile și libertățile ferfeniță. S-a mai jucat pe Bega doar ceva fotbal competițional, însă doar în Liga 2 și Liga 3, și acela după unele amânări, și acela constrâns de varii neajunsuri, ținând cont de exemplu și de aspectul că numai două stadioane din toată Timișoara sunt înregistrate în înscrisurile Ministerului Tineretului și Sportului, așadar ce mai infrastructură, și anume ”Electrica” respectiv cel din Freidorf. Fără baze ale mișcării dar cu frici inoculate de ”sistem”, privești tribuna plină a altora în sportul școlar al anului 2021. Și fără absurdități gen măști, ”distanțare”, griji… 

Imagine care îți scaldă ochii din sala de sport a unui mic oraș din statul Missouri din SUA, oameni umplând tribuna la un joc al echipei de liceu locale. Fotografie postată pe social media cu gândurile ”E acesta anul 2018? 2019? Nu. E 2021. Mic oraș din Missouri. Tineri și bătrâni. Împreună. Fără măști. Fără griji. Văzându-și doar de viață. Susținându-și formația locală de sport a liceului. Viața reală există, doar trebuie s-o trăim. Și poate că trebuie s-o terminăm cu respectarea impunerilor.”

Cât de normal, firesc, natural, uman și cu acel bun simț al instinctului rațional. Nu altfel și astfel…

Alegi neprezentarea, masca, ”distanțarea” sau izolarea, atunci poate vei încuviința și asta, iar în viitor și altele… Școală Internațională – Colegiu Tehnologic, printre instituțiile de învățământ pilot alese de guvern pentru testarea săptămâna aceasta de către Armată a tuturor elevilor și cadrelor, și aplicarea unui cod unic de bare pentru identificarea rezultatelor. ”Pozitivii”, ”securizați”. Anunțul școlii: ”În circumstanțe normale, acceptul parental ar fi solicitat pentru testarea copiilor, dar nu este posibil în aceste circumstanțe fără precedent”

FOTO. Sportul, constrâns sub false pretexte. În vremuri ale impunerilor restrictive sub imperiul fricii, copiii între garduri, bieții părinți ”mascați” după garduri

“Toate datele pe care le avem sunt dovada că școlarii pot merge în siguranță la ore în clasă. Știința e clară: mai multe lockdownuri duc la mult mai multe morbidități non-Covid și mortalitate. Politicile publice sunt bazate pe prezumții eronate” Director medical dat afară în SUA pentru îngrijorările în scris legate de aplicarea de noi ”măsuri”

Studiu real de caz în premieră, pe 25.930 de copii, în Germania: ”Impactul negativ major asupra sănătății fizice, psihologice și comportamentale a copiilor poate fi mult mai larg răspândit decât se raportează în media și de către oficialii guvernamentali, afectându-i pe circa 68% și contribuind la 24 diverse plângeri legate de sănătate”. Datele exacte

Sportul este plin de elevi și studenți, cu numeroși practicanți copii, juniori, tineri și seniori pe băncile școlii și universității. Chiar poate fi sportul de-acord cu abominațiunea Ministerului Sănătății pentru anul de învățământ 2020-2021?

VIDEO. ATI suprasolicitat din vorbe mincinoase ”la TV”, în realitate fără nici un pacient! Doctorul Heinrich Fiechtner în Parlamentul Germaniei: ”Toată narațiunea asta, a infecției și testelor care nu sunt capabile nici măcar să distingă între un virus activ și unul inactiv. Iar acum și vaccinul ucigaș. Distrugeți o întreagă țară, îi aruncați pe oameni în suferință, panică, ruină și moarte! La acest punct, la ora actuală, nu, nu mai puteți justifica măsurile. Solicitați oamenilor să îndure carantina dar nici măcar nu puteți oferi vreo evidență motivată de ce ar face-o!? În paragraful 4 din Articolul 20 al Constituției germane, cetățenii au dreptul la rezistență ca apărare în fața exercitării ilegale a puterii statale!”

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Sport sabotat și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


patru + = 12

 


Ultimele articole din categoria Sport sabotat: