367 de persoane au parcurs cel puțin 5 kilometri într-o zi, echivalentul a 6.500 de pași în mers sau 5.500 în alergare, din cei 548 de oameni care au acceptat ”Provocarea Mega. Sport”

548 de persoane au acceptat ”Provocarea Mega. Sport”, iar 367 dintre acestea au îndeplinit obiectivul setat, și anume parcurgerea a cel puțin 5 kilometri într-o zi, echivalentul a 6.500 de pași în mers sau 5.500 în alergare, totalizând 1.835 de kilometri parcurși în mers sau alergare ca rezultat final al demersului inițiat de Mega Mall și adresat persoanelor din București și județul Ilfov care parcurgeau cel puțin 5km într-o singură zi.

Peste 350 de persoane au finalizat „Provocarea Mega. Sport – Aleargă 5
km și relaxează-te apoi la shopping!”, adunând în două săptămâni mai mult de 1.800 de
kilometri în mers sau în alergare. Campania inițiată de Mega Mall s-a desfășurat în
perioada 1-15 noiembrie 2020, cu scopul de a încuraja mișcarea ca parte a unui stil de
viață mai echilibrat.

Participanții puteau contoriza distanța parcursă prin mers și alergare cu ajutorul aplicației Running Heroes, astfel încât să adune 5 kilometri într-o singură zi și intrau automat în tragerea la sorți pentru unul dintre voucherele în valoare de 50 de lei oferite de Mega Mall. 

Provocarea „Mega.Sport – Aleargă 5 km și relaxează-te apoi la shopping!” este
parte a proiectului „Efectul Mega. Sport.” inițiat de Mega Mall, o serie de emisiuni în care sportivi de performanță oferă sfaturi utile pentru toți cei interesați de gestionarea eficientă a emoțiilor.

În fiecare episod, publicul poate învăța din poveștile de viață ale unor sportivi remarcabili, pe care sportul i-a ajutat să progreseze, depășindu-și limitele. Recomandările invitaților se adresează tuturor celor interesați în această perioadă de efectele pozitive ale sportului și ale mișcării asupra gestionării emoțiilor. Acestea pot fi urmărite pe pagina de Facebook Mega Mall București.

Mai multe informații sunt disponibile pe website-ul www.megamallbucuresti.ro sau pe pagina de Facebook Mega Mall.

Despre Mega Mall

Mega Mall este unul dintre cele mai moderne centre comerciale din București și primul centru comercial din România care primește Certificatul de Conformitate COVID-19, din partea experților companiei suedeze SAFE Shopping Centers – autoritate pe piața de retail
internațională care acreditează siguranța centrelor comerciale din toată lumea. Mega Mall a fost inaugurat în urma unei investiții de 165 de milioane de euro. Centrul acoperă în total peste 200.000 metri pătrați și face parte din portofoliul NEPI Rockcastle. Mall-ul dispune de un spațiu închiriabil de aproximativ 76.000 de metri pătrați, dispuși pe 5 niveluri, și găzduiește peste 200 de magazine, dar și o parcare cu o capacitate de aproximativ 3.000 de locuri dispuse pe 7 niveluri, dintre care 1.000 sunt situate pe acoperiș. Centrul comercial propune un mix complet de branduri de renume național și internațional
pentru toate nevoile și interesele, precum și diverse opțiuni de relaxare și petrecere a timpului liber: un food court de 10.000 mp cu o varietate restaurante, fast food-uri și cafenele pentru toate gusturile, o sală de fitness WorldClass, de 2.500 de metri pătrați, dotată cu o piscină semi olimpică, un cinematograf Cinema City cu 14 săli ultra moderne și tehnologia 4Dx, un concept modern de spații de distracții, operat de trickShot Mega Mall, sală de jocuri deschisa non-stop, dar și un loc de joacă, adus de Gymboland, pentru copiii de toate vârstele. Aici sunt prezente unele dintre cele mai mari reprezentante ale magazinelor de fashion, încălţăminte, îngrijire şi accesorii din țară, printre care H&M, Zara, Koton, Mango, Peek & Cloppenburg, Guess, POEMA, DIKA, New Yorker, Pull&Bear, C&A, LC Waikiki, Bershka, Notino, Sephora, Mayoral, Stradivarius, Orsay, Adidas, Nike, Lee Cooper, Douglas, Nala, NEXT, Tommy Jeans, Monarch, Hervis, Stefanel, ECCO, Intersport, MAC sau Aldo. În luna decembrie 2019 la Mega Mall a fost inaugurat primul magazin BlackStar Wear din România, fondat de artistul hip hop Timati din Rusia. Ofertei de food court li s-au adăugat în 2017 Taco
Bell, McDonalds și Trickshot Mega Mall, care include și o zonă de petrecere a timpului liber, cu biliard și bowling. In 2019 a fost inaugurat primul restaurant Burger King din țară. Tot la Mega Mall au fost inaugurate primele magazine Reserved Man, Pupa, Sport Vision, Buzz și Burger King din România. În decembrie 2019 a fost inaugurată cafeneaua-concept Starbucks, amenajată sub formă de insulă.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Sport de masă și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci × 3 =

 


Ultimele articole din categoria Sport de masă: