Cu două parade și transformarea decisivă, Sorin Micșa decide cea de-a VII-a ediție a ”Memorialului Dan Bagiu”: Poli Lugoj – Tunarii 5-4

Poli Lugoj și-a păstrat trofeul cu ocazia celei de-a VII-a ediții a tradiționalului turneu de minifotbal lugojean ”Memorialul Dan Bagiu”, care a reunit și în decembrie 2015 tot 12 echipe împărțite în 4 grupe a câte 3 formații. La finele a 20 de meciuri, însumând peste 10 ore de minifotbal derulate în weekend, de la ora 10 dimineața, fiica regretatului ex-fotbalist și apoi conducător de club Dan Bagiu, trecut în neființă la prematura vârstă de 41 de ani, a înmânat distincțiile, cupe, diplome și medalii, câștigătorilor și nominalizaților individual, în fața participanților și spectatorilor la competiția memorial găzduită de Sala ”Lavinia Miloșovici” de pe malurile Timișului.

Dan Bagiu

Dan Bagiu: 1968 – 2009

 

Flavia Bagiu, studentă în învățământul superior timișorean, a participat și la ediția din acest an a campionatului de minifotbal organizat în memoria fostului fotbalist din generația 1968 și ulterior conducător executiv la Auxerre Lugoj, 1968, la buna desfășurare a turneului aducându-și contribuția Primăria Lugoj, grupările CSM și CSȘ Lugoj și Colegiul de arbitri Lugoj. Dan Bagiu îşi începea fotbalul la juniorii lui C.S.Ș Lugoj, apoi la echipa ”mare”, Vulturii, trecând ulterior pe la Progresul, Gloria Bistriţa, Steaua și Venus Lugoj, iar finalul carierei l-a prins preferând să joace de plăcere la Poli-Micro 4, o formație municipală, a prietenilor. Şi tocmai amicii săi i-au păstrat vie memoria prin demararea întrecerii de minifotbal a cărei tradiție rezistă peste ani.

Peste 120 de sportivi s-au reunit la competiția din weekend, în echipe aliniindu-se în 5+1, printre care și din împrejurimile Lugojului, ca de exemplu din Pietroasa, Lucareț, Făget, Recaș, Gruni sau Victor Vlad Delamarina. Îmbucurător, multe dintre meciuri au fost echilibrate și foarte echilibrate, dar sub semnul sportivității, chiar dacă au alimentat foarte multă ambiție și dăruire, în doze sănătoase pentru un sporit grad de combativitate al unei întreceri totuși amicală. Cei mai merituoși au fost răsplătiți la final cu câte două mingi pentru ocupantele locurilor 1 și 2, cupe pentru primele 3 clasate, iar diplome pentru semifinaliste, în vreme ce ”Trofeul fair-play” a fost adjudecat de Tudor Onae, care a evoluat sub culorile formației FCSB, altfel activând la cei din Boldur, din Campionatul Județean Timiș.

Dintre sportivii nominalizați individual, Silviu Todorescu, din echipa câștigătoare a turneului, Poli Lugoj, a fost desemnat cel mai bun jucător al întrecerii, fostul component al celor de la Comprest, Vulturii sau Telecom Timișoara fiind recompensat cu un echipament, iar Silviu Borsa (FCSB) drept cel mai bun portar al memorialului, fiind răsplătit cu un tricou.

Nivelul întrecerii a fost ridicat de prezența unor jucători din Divizia D Timiș, printre care de exemplu Brazovan sau Țofei în componența făgețenilor, la start regăsindu-se și cei din Gruni, retrași pe parcursul turului ligii a V-a timișene, dar și reprezentanți ai formației din același eșalon al nou-promovatei ACS Recaș, ori grupări din Campionatul Municipal Lugoj, printre care ”Micro I”.

Conform repartizării pe serii, în Grupa A au jucat CSȘ 1998 Lugoj, de juniori A dar fără jucători legitimați în Liga 3, Pietroasa și Lucareț, în Grupa B, Micro I, Făget și Recaș, în Grupa C Gruni, Generația 70 și FCSB iar în Grupa D: Tunarii, VHP, Poli Lugoj. Iar această ultimă serie triunghiular avea să și ofere în cele din urmă finalistele celei de-a VII-a ediții.

Dar iată cum s-a ajuns acolo… Mai întâi, în sferturile de finală, CSȘ Lugoj 1998 – Generația 70 2-3, Micro I – Tunarii 1-2, Lucareț – FCSB 0-4 și Făget – Poli Lugoj 3-6, apoi, în semifinale, Generația 70 – Tunarii 0-1 și FCSB – Poli Lugoj 0-4, FCSB învingând apoi cu 5-1 în finala mică, pentru locul 3, echipa Generației 70, condusă de Adi Zuzac.

Finala a fost adjudecată de Poli Lugoj, contra echipei Tunarii, cu 5-4 în urma loviturilor de departajare de la 7 metri, după ce timpul regulamentar de joc consemna remiza, 3-3. Poli Lugoj câștiga duelul direct din grupă, cu 5-1, dar în ultimul act a avut nevoie de lovituri de departajare pentru a-și apăra trofeul. Învingătorii n-au fost conduși nici în finală, trecând de două ori în avantaj, cu 2-0 și de la 2-2 la 3-2. La departajare, antrenorul cu portarii al divizionarei C locale CSM, Sorin Micșa, a apărat două lovituri și a transformat execuția decisivă, într-un duel direct cu fostul său elev din generația 1996, Denis Cuza, portar la CSM II Lugoj.

Jocurile cu durata a câte 25 de minute au fost arbitrate de Roland Barbu, Sergiu Mihai, Adrian Bârzava și Adrian Maga.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Futsal/Minifotbal, Sport de masă și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Futsal/Minifotbal: